Muzeul ASTRA din Sibiu anunță finalizarea proiectului cultural „Stăpânii lutului”, prin care Sectorul Olărit din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a fost transformat într-un spațiu expozițional interactiv. Proiectul, cu un buget de peste 241.000 de lei, a inclus 28 de ateliere și a atras peste 1.400 de beneficiari direcți.
Proiectul „Stăpânii lutului. Modele de folosire a resurselor, de transmitere a meșteșugului și de adaptare la nevoile pieței contemporane în comunitatea de olari din Horezu” a fost implementat de Muzeul ASTRA, instituție finanțată de Consiliul Județean Sibiu.
Potrivit comunicatului transmis de reprezentanții muzeului, proiectul a fost cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), în cadrul Ariei Tematice Patrimoniul Cultural Imaterial, Sesiunea II/2026.
Bugetul total a fost de 241.585 de lei, dintre care 215.585 de lei au reprezentat finanțarea nerambursabilă AFCN, iar 26.000 de lei contribuția proprie a Muzeului ASTRA.
Două expoziții interactive dedicate ceramicii de Horezu
Una dintre principalele realizări ale proiectului este reconfigurarea Sectorului Olărit din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Spațiul a fost transformat într-un circuit expozițional dinamic, care permite vizitatorilor să descopere tradițiile olăritului prin experiențe practice și activități educaționale.
Prima expoziție, intitulată „Soarele din farfurie”, a fost amenajată în Gospodăria Horezu I. Aceasta funcționează ca un spațiu interactiv, în care vizitatorii pot atinge obiectele expuse și pot participa la activități de învățare.
În Căsoaie a fost amenajat și un „cinema de gospodărie”, unde sunt prezentate materiale foto-video documentare realizate în timpul cercetărilor de teren.
Cea de-a doua expoziție, organizată în Casa Horezu II, pune în valoare piese istorice de ceramică din colecțiile Muzeului ASTRA, alături de creații contemporane realizate de meșterii din satul Olari.
28 de ateliere și infrastructură tradițională realizată împreună cu publicul
În cadrul proiectului au fost organizate 28 de ateliere, dintre care șase au fost dedicate amenajării infrastructurii tradiționale, iar 22 au avut caracter interactiv.
Participanții au contribuit la construirea a două roți de olar tradiționale, șase mese, 12 bănci, patru instalații de polițe pentru uscarea vaselor, două vetre de gătit și cinci indicatoare din lemn.
Totodată, au fost realizate lucrări de reparații la șopru și la cuptorul din Gospodăria Găleșoaia.
Cele 22 de ateliere interactive au inclus șase activități gastronomice, în cadrul cărora au fost pregătite și servite rețete tradiționale în vase de Horezu, șapte ateliere de prelucrare a lemnului, cinci ateliere de olărit tradițional și patru ateliere creative.
Participanții au învățat tehnici de modelaj la roata olarului, decorare cu instrumente tradiționale, dar și metode de realizare a obiectelor din lemn. În cadrul atelierelor de prelucrare a lemnului au fost confecționate peste 20 de obiecte tradiționale.
Mii de materiale educaționale distribuite gratuit
Proiectul a inclus și realizarea unor publicații și materiale educaționale, menite să faciliteze înțelegerea patrimoniului cultural și să îmbunătățească experiența vizitatorilor.
Au fost tipărite 500 de exemplare ale publicației de specialitate „Stăpânii lutului. Olarii din Horezu”, care prezintă meșterii și include o secțiune interactivă destinată observațiilor vizitatorilor.
Pentru copii și familii a fost realizată cartea ilustrată „Soarele din farfurie”, distribuită în 450 de exemplare.
De asemenea, au fost tipărite 2.000 de flyere-hartă pentru orientarea pe traseul expozițional și 500 de flyere gastronomice, care reunesc cinci rețete tradiționale oltenești preparate în vase de Horezu.
Toate aceste materiale au fost distribuite gratuit.
Meșteșugul olăritului, documentat în comunitățile din Horezu
O componentă importantă a proiectului a fost cercetarea de teren realizată de specialiștii Muzeului ASTRA în satul Olari, orașul Horezu și localitățile învecinate.
Echipa muzeului a documentat stadiul actual al olăritului tradițional, meșteșug înscris pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.
Cercetarea a inclus interviuri cu reprezentanți ai trei generații de meșteri olari, pentru a surprinde modul în care cunoștințele și tehnicile tradiționale sunt transmise și adaptate cerințelor contemporane.
Peste 1.400 de beneficiari direcți. Investițiile rămân în patrimoniul muzeului
Potrivit reprezentanților Muzeului ASTRA, proiectul a atras peste 1.400 de beneficiari direcți, implicați activ în ateliere, iar noile spații expoziționale au fost vizitate de alte câteva mii de persoane.
Infrastructura realizată în cadrul proiectului, inclusiv roțile de olar, vetrele de gătit și materialele educaționale, va rămâne integrată permanent în circuitul muzeal.
Prin această inițiativă, Muzeul ASTRA urmărește să contribuie la păstrarea meșteșugului olăritului și la transmiterea tradițiilor către noile generații, oferind publicului posibilitatea de a descoperi patrimoniul cultural prin participare directă, nu doar prin observarea exponatelor.




