Deputata PNL din Sibiu Raluca Turcan a provocat valuri în spațiul public cu o postare pe Facebook în care regretă sacrificiile și compromisurile făcute de liberali în coalițiile în care au lucrat alături de social democtrați. Tocmai această strategie ar sta la baza erodării credibilități și susținerii față de PNL – „Am lăsat impresia că suntem la cheremul PSD, iar acest lucru s-a văzut și s-a simțit până la firul ierbii. Am ajuns să avem o imagine publică de «breloc» al PSD.”
Postarea a fost publicată cu doar două zile înaintea votului asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului din care fac parte la momentul actual și liberalii. În aceasta, Turcan critică modul în care cooperarea PSD-PNL s-a desfășurat, subliniând impactul masiv pe care aceasta l-ar fi avut asupra credibilității PNL – „Relația PNL–PSD din timpul guvernărilor comune din ultimii ani a fost o succesiune de compromisuri costisitoare. Am făcut concesii care ne-au îndepărtat de oameni — în special de cei din mediul urban, de antreprenori, de cei activi, care țin economia în picioare.”
Astfel de mișcări politice și viziunea pe termen scurt a partidului ar fi stat și la baza pierderii de electorat și susținere pentru PNL – „Poate că am tăcut prea mult atunci când unele decizii interne au fost convenabile pentru PSD. PNL și-a amanetat viitorul electoral pentru o liniște de moment. A urmărit avantaje imediate, în loc să gândească strategic — ca un partid care aspiră la 30%, nu unul care se mulțumește cu 14%.” (Raluca Turcan).
Deputata PNL evidențiază acest declin făcând comparație cu alegerile europarlamentare din 2019 – „În 2019, la alegerile europarlamentare, #PNL a obținut peste 27% și a câștigat. Am câștigat cu un discurs clar, anti-PSD, cu o identitate asumată. Românii ne-au acordat încrederea exact atunci când am ales să fim noi înșine. Nu eram la masa PSD, ci alternativa la ea.
De atunci, pentru PNL, lucrurile au mers în jos, până la alegerile prezidențiale din 2024 și 2025, când nici măcar nu am ajuns în turul al doilea. O situație rușinoasă pentru un partid care a dat președintele României timp de 10 ani!”
Turcan consideră că partidul și-ar fi învățat lecția, iar tocmai de aceea susține că, în cazul în care PSD „declanșează o criză guvernamentală”, PNL va refuza de acum înainte formarea vreunei coaliții cu social democrații – „Nu este o amenințare, ci o concluzie la care am ajuns după prea mulți ani în care am acceptat firimituri electorale în detrimentul unui parcurs strategic.”
Multiplele schimburi aprinse de replici din ultima perioadă între diverși politicieni vine în contextul în care marți, 5 mai, va avea loc votul privind moțiunea de cenzură depusă împotriva actualei guvernări. Această moțiune a fost susținută de către AUR și PSD imediat după ieșirea social democraților de la guvernare. În trecut, liderii ambelor partide au respins categoric și în repetate rânduri o posibilă colaborare AUR-PSD, fapt care nu pare a se fi aplicat în cazul moțiunii.




