Local

Mai mulți vizitatori anul acesta, la Târgul de Crăciun din Sibiu, față de anul trecut

După primele 30 de zile de la deschiderea celei de-a 16-a ediții a Târgului de Crăciun din Sibiu, numărul vizitatorilor este cu aproximativ 20%...

Ședința Colegiului Prefectural Sibiu

Azi, 19.12.2023, începând cu ora 10:00, a avut loc ședința Colegiului Prefectural, prezidată de domnul prefect Mircea Dorin Crețu alături de subprefecți cu următoarea...

Bucuria Nașterii Domnului a fost vestită în Catedrala Mitropolitană de peste 700 de elevi

Nașterea Domnului  a fost vestită joi 14 decembrie la Catedrala mitropolitană din Sibiu de peste 20 de cete de colindători provenind din 30 de școli...

Astrid Fodor: Sibiul este o locație turistică a atmosferei și a experiențelor

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat, vineri, că turiştii vin în oraş nu doar ca să viziteze muzee, obiective istorice, ci şi pentru...

Sărbătoare la Comandamentul NATO de la Sibiu

Pe 14 decembrie, personalul Comandamentului Sud-Est European al NATO de la Sibiu și familiile acestora s-au bucurat de Ceremonia de aprindere a luminilor de...

Dezvoltarea și introducerea în producție a unei platforme inovative de relaxare și îmbunătățire a somnului (C.P.)

Inoveris Solutions SRL a finalizat cu succes proiectul de cercetare-dezvoltare derulat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca, intitulat...

Retrospectiva anului 2023 în imagini – Expoziția foto a orașului Sibiu

Ca în fiecare an, evenimentul de marcă al festivalului este "Retrospectiva anului 2023 în imagini". Expoziția de fotografie a fost deschisă publicului din 8...

Studenții sibieni beneficiază de gratuitate la transportul public în comun începând de astăzi

Studenții sibieni beneficiază de gratuitate la transportul public în comun începând de astăzi, decembrie 2023. „Vești bune, dragi studenți! Începând de astăzi, 15 decembrie 2023,...

Muzeul ASTRA invită sibienii la Târgul de țară la Ignat, ediția de iarnă 2023

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în perioada 16-17 decembrie, între orele 10-16, evenimentul Târgul de...

Zeci de seniori sibieni încheie o nouă grupă a „Dansului care nu are vârstă”

Clubul sportiv Fantasy Dance și-a deschis porțile către o experiență de neuitat pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, oferind cursuri gratuite...

Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Sibiu

Azi, 15.12.2023, prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu a prezidat Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Sibiu. La ședință au...

O nouă ediție a pieței volante de la Consiliul Județean Sibiu

Vineri, 15 decembrie, între orele 9-13, are loc o nouă ediție a pieței volante de la Consiliul Județean Sibiu. Și-au anunțat prezența următorii producători locali: Ioniță...

După judecători, și procurorii sibieni intră în grevă

Astăzi, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a întrunit Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.  Adunarea Generală...

Toate procesele se amână – Judecătorii sibieni sunt nemulțumiți de salarii

Astăzi, a avut loc Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu, în discuție fiind proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în...

Gala Tineretului Sibian 2023 și-a desemnat câștigătorii

Marți seara, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Gong, au fost desemnați câștigătorii din domeniile tineret și voluntariat, din județul Sibiu. Gala Tineretului...

Procedură pentru achiziția de abonamente cu loc rezervat pentru parcarea de mare capacitate din cartierul Hipodrom, valabile în 2024

Serviciul de Administrare a Domeniului Public și Privat organizează o procedură prin care sibienii pot cumpăra abonamente cu loc rezervat valabile în anul 2024...

Primăria Sibiu a obținut finanțare europeană pentru reabilitarea imobilului Maria Tereza, viitor spațiu educațional

Primăria Sibiu a primit din partea Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru notificarea privind obținerea finanțării europene nerambursabile în cadrul Programului Regiunea Centru pentru proiectul...

ITM Sibiu a efectuat controale la spitalele de stat și private

În perioada aprilie - noiembrie ale anului 2023 Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a desfășurat pe raza județului județul Sibiu acțiuni de control vizând...

Parfumurile lansate de Muzeul Brukenthal, sold-out în timp record

La finele lunii noiembrie, Muzeul Național Brukenthal lansa un nou tip de produs de brand: parfumul. Au fost realizate două: Sophia, pentru femei și...

Poți face cununia la Muzeul Brukenthal din Sibiu

Managerul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, Alexandru Chituță a declarat că sala destinată închirierilor poate fi folosită și pentru cununii. Acesta a declarat că...

Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu trec Sibiul în 2024. Revelion în Piața Mare

Sibiul se pregătește pentru o adevărată Poveste de Iarnă, în noaptea trecerii dintre ani. Asociația Events for Tourism organizează o nouă petrecere de Revelion,...

Primăria Sibiu a obținut finanțare europeană nerambursabilă pentru eficientizarea energetică a clădirii grădiniței nr. 36

Clădirea grădiniței nr. 36 din cartierul Țiglari va fi eficientizată energetic. Primăria Sibiu a depus în acest sens un proiect în cadrul Programului Regiunea...

Ofițerul sibian Valentin-Octavian Mărcuș a fost înaintat în gradul de colonel

Locotenent-colonelul Valentin-Octavian Mărcuș, care îndeplinește atribuțiile de locțiitor al comandantului pentru probleme de stat major la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin”...

Crăciun contemporan cu muzică nouă. Piese semnate de Shane Woodborne și Mihnea Brumariu, în premieră absolută, la Sibiu

Două lucrări contemporane semnate de compozitorul român Mihnea Brumariu s̗i de Shane Woodborne, violoncelist, compozitor s̗i manager al Cameratei Salzburg (2013-2021), vor fi interpretate...

Piața volantă de la Consiliul Județean Sibiu. Sunt prezenți 11 producători locali

Consiliul Județean Sibiu invită sibienii vineri, 8 decembrie, la o nouă ediție a pieței volante care se va desfășura la sediul instituției de pe...

Primăria Sibiu nu s-a uitat la bani când a cheltuit pentru 1 decembrie

Banul public, în plină criză bugetară anunțată de Guvern, se cheltuiește cu mână largă la Primăria Sibiu. Astfel, pentru Ziua Națională a României, Primăria...

Primăria Sibiu investește zeci de mii de euro în camere video pentru supravegheat biciclete

O nouă achiziție a Primăriei Sibiu la capitolul biciclete. După pista de 11 milioane de euro și celelalte capete de pistă la sume fabuloase,...

Gala Voluntarilor Crucii Roşii Sibiu

În 5 decembrie, Crucea Roșie Sibiu a sărbătorit Gala Voluntarilor. Data marchează și Ziua Internaţională a Voluntarului. "Anul acesta ne-am bucuram să fim împreună...

Concert de colinde tradiționale românești la Sibiu. Intrarea liberă

Îmbucură-te, Om bun ! Este îndemnul la care Organizaţia Tinerilor din Sibiu invită publicul sibian, marţi, 12 decembrie 2023, începând cu ora 19:00, la...

Schimb de experiență cu Părintele Constantin Necula în cadrul unui seminar organizat la Sibiu

Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea a organizat joi, 30 noiembrie 2023 la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă...

Campanie de informare împotriva violenței sexuale și a traficului de persoane la Sala Transilvania

Joi, 7 decembrie, între orele 17:00-20:00 la Sala Transilvania din Sibiu va avea loc o Campanie de informare împotriva violenței sexuale și a...

Studenții sibieni îl așteaptă pe Moș Nicolae cu …gogoși

Dacă cineva se întreabă cum îl așteaptă studenții pe Moș Nicolae, ar trebui să știm că în această seară nu miroase a cremă de...

Ultimele Știri

spot_img