S-a născut la Sibiu, a cunoscut închisorile comuniste, a studiat teologia și filosofia, apoi a fugit în Germania. După Revoluția din 1989, visa să se întoarcă în România și chiar să ajungă președintele țării. Augustin Alexandru Bidian a murit în 2013, lăsând în urmă scrisori, manuscrise, un dosar impresionant al Securității și multe întrebări fără răspuns. Fiica sa, Alexandra Bidian, încearcă să descopere cine a fost cu adevărat tatăl ei. Documentarul „N-am mai simțit de mult o primăvară”, care readuce în atenție inclusiv casa familiei din Sibiel, va putea fi văzut la Astra Film Festival Sibiu, în 18 și 23 octombrie.

Într-o casă din Sibiel, două surori încearcă să recupereze o parte din trecutul familiei. Recondiționează podele, repară ferestre, lucrează la acoperiș și readuc la viață un loc care pentru tatăl lor reprezentase, până la sfârșitul vieții, ideea de acasă.

Maria și Alexandra Bidian trăiesc în Germania. Tatăl lor, Augustin Alexandru Bidian, a părăsit România în timpul regimului Ceaușescu.

Dar România nu l-a părăsit niciodată.

Până la moartea sa, în 2013, a rămas preocupat de istoria, politica și viitorul țării în care se născuse. A scris enorm, a păstrat documente și a vorbit despre experiențele sale politice.

Cu toate acestea, fiicele descoperă că există foarte multe lucruri pe care nu le cunosc despre omul alături de care au crescut.

Din această contradicție se naște documentarul „N-am mai simțit de mult o primăvară”, realizat de Alexandra Bidian.

Este un film despre comunism, exil și Securitate, dar mai ales despre încercarea unei fiice de a înțelege un tată care a lăsat în urmă o istorie mult mai complicată decât amintirile copilăriei.

Un sibian închis de comuniști încă din adolescență

Augustin Alexandru Bidian s-a născut în 1930, la Sibiu.

Adolescența sa a coincis cu instaurarea regimului comunist în România, o perioadă în care opoziția politică era reprimată, iar numeroși tineri au ajuns în închisori pentru convingerile sau acțiunile lor.

Bidian a fost închis încă de la 17 ani, după ce încercase să se alăture partizanilor anticomuniști din munți.

Au urmat ani marcați de persecuții, interdicții de studiu și dificultăți profesionale.

Cu toate acestea, a reușit să-și continue pregătirea intelectuală și să obțină un doctorat în teologie ortodoxă.

În 1975 a fugit din România și s-a stabilit în Germania, unde și-a continuat studiile și a obținut un doctorat în filosofie la Mainz.

A scris lucrări filosofice și literare, interesul său pentru marile întrebări despre libertate, moralitate și destinul uman fiind influențat și de propriile experiențe.

Pentru fiicele sale, însă, aceste informații biografice nu erau suficiente.

Omul despre care citeau în documente era diferit de tatăl pe care îl cunoscuseră acasă.

Iar pentru a înțelege această diferență, Alexandra Bidian decide să pornească într-o investigație.

Din Germania, înapoi la Sibiu și Sibiel

Documentarul începe să se construiască în jurul unei călătorii de familie.

Alexandra îi propune mamei sale și surorii Maria să revină în România, pe traseul pe care îl parcurseseră de atâtea ori în copilărie.

Pleacă din Wiesbaden către Transilvania, către locurile în care tatăl lor își petrecuse o parte importantă din viață și unde revenea cu regularitate după căderea comunismului.

Pentru cele două surori, România fusese multă vreme țara vacanțelor de vară.

Pentru tatăl lor, reprezenta însă ceva mult mai complicat: locul în care fusese persecutat, țara pe care fusese nevoit să o părăsească și, în același timp, spațiul de care nu reușise niciodată să se desprindă.

Casa din Sibiel devine un punct important al acestei întoarceri.

Cele două surori încearcă să o renoveze, dar lucrările sunt însoțite de discuții despre tatăl lor, despre moartea lui și despre lucrurile pe care nu au avut ocazia să i le spună.

În timp ce repară o casă, încearcă să repare și golurile din memoria familiei.

Este una dintre cele mai puternice idei ale poveștii: un loc poate fi restaurat, dar trecutul oamenilor care l-au locuit nu poate fi întotdeauna recuperat în întregime.

Peste 2.000 de pagini din arhivele Securității

Investigația Alexandrei Bidian ajunge inevitabil la dosarele fostei Securități.

Arhivele cuprind peste 2.000 de pagini referitoare la tatăl său.

Documentele arată amploarea supravegherii la care acesta fusese supus și interesul aparatului represiv pentru activitatea sa, inclusiv după plecarea în Germania.

Dar descoperirea dosarului ridică întrebări și mai dificile.

Printre documente există consemnări ale unor intenții și demersuri ale Securității privind obținerea de informații de la disidentul aflat în exil.

Ce însemnau aceste documente? Puteau demonstra că fusese recrutat? Sau reprezentau doar planuri și rapoarte ale ofițerilor de Securitate?

Cercetările prezentate ulterior în presa comunității transilvănene din Germania au arătat că în dosar nu au fost identificate un angajament de colaborare, dovezi ale unor informații furnizate ori documente care să demonstreze reușita unei asemenea operațiuni.

Distincția este esențială.

Un document întocmit de Securitate nu reprezintă automat dovada că persoana urmărită a făcut ceea ce susțineau ofițerii.

Dar pentru o fiică aflată în căutarea trecutului tatălui său, simpla existență a acestor înscrisuri poate declanșa întrebări dureroase.

Aici documentarul depășește povestea unei singure familii.

Este și un film despre dificultatea de a reconstitui adevărul istoric din documente produse de o instituție al cărei scop era supravegherea, controlul și manipularea oamenilor.

După Revoluție, visa la președinția României

Un alt episod surprinzător al biografiei lui Augustin Alexandru Bidian este legat de perioada de după decembrie 1989.

Prăbușirea comunismului i-a oferit speranța că România ar putea deveni țara pe care și-o imaginase în anii de exil.

A avut inclusiv ambiția de a ajunge președintele României.

Nu vorbim despre o candidatură prezidențială confirmată, ci despre aspirația politică a unui om care își legase o mare parte din viață de lupta împotriva regimului comunist.

Pentru un fost deținut politic, revenirea la democrație avea o semnificație profund personală.

România părea să ofere, în sfârșit, posibilitatea unei schimbări radicale.

Dar speranțele anilor 1990 nu s-au împlinit întotdeauna în forma imaginată de cei care se opuseseră comunismului.

Această distanță dintre idealuri și realitate este una dintre temele documentarului.

Fiica încearcă să înțeleagă un om care a trăit aproape permanent între ceea ce era România și ceea ce credea că România ar fi trebuit să devină.

Un tată care a lăsat în urmă mai multe întrebări decât răspunsuri

Alexandra Bidian avea 21 de ani când tatăl ei a murit, în 2013, la vârsta de 83 de ani.

Își amintește ultimele veri petrecute împreună în România, discuțiile lungi și încercările de a înțelege trecutul său.

După moartea lui, întrebările au continuat să se adune.

În testament, tatăl le cerea fiicelor să-și continue viața în spiritul propriilor sale convingeri.

Dar ce însemna, de fapt, această dorință?

Ce valori voia să le transmită? Ce compromisuri făcuse de-a lungul vieții? Ce lucruri le ascunsese pentru a le proteja?

Alexandra începe să citească scrisori, să cerceteze manuscrise și să discute cu oameni care îl cunoscuseră.

Mama și sora ei devin participante la investigație.

Dar căutarea nu este întotdeauna confortabilă.

Unele întrebări au fost evitate ani întregi. Altele pot schimba felul în care membrii familiei își amintesc trecutul.

Documentarul pornește de la ideea că oamenii pe care îi iubim nu sunt neapărat cei pe care îi cunoaștem cel mai bine.

Iar apropierea familială nu garantează accesul la toate adevărurile unei vieți.

O regizoare formată în jurnalismul german

Alexandra Bidian s-a născut în 1991 și și-a construit cariera profesională în Germania.

A studiat jurnalismul de televiziune la Hanovra și domenii legate de comunicare, producție audiovizuală și etnologie la Mainz și Genova.

A lucrat la proiecte documentare pentru instituții media precum Deutsche Welle și ARTE, participând la filmări în România, Balcani, Irak, Statele Unite și alte regiuni.

Ulterior, a devenit autoare și jurnalistă în cadrul televiziunii publice germane NDR, unde realizează materiale de lungă durată.

Un element important al activității sale este faptul că își filmează frecvent singură documentarele.

În cazul producției despre tatăl său, Alexandra Bidian semnează regia, scenariul și imaginea.

Producătorul filmului este Timo Großpietsch, iar montajul a fost realizat împreună cu Annette von Stürmer.

Muzica este semnată de Felix Mannherz.

Filmul a avut premiera mondială în noiembrie 2025, la Festivalul de Film Nordic de la Lübeck, și a fost prezentat ulterior în cadrul festivalului goEast, la Wiesbaden.

În septembrie 2026, documentarul a ajuns și pe platforma televiziunii publice germane ARD.

Astra Film Festival oferă acum și publicului sibian ocazia de a descoperi această poveste.

De ce este important filmul pentru Sibiu

„N-am mai simțit de mult o primăvară” are o legătură directă cu istoria locală.

Personajul central s-a născut la Sibiu. Familia sa a păstrat legătura cu orașul și cu Sibielul, iar revenirea în România reprezintă unul dintre elementele importante ale documentarului.

Dar subiectul nu se oprește la biografia unui sibian.

În județul Sibiu există numeroase familii ale căror destine au fost schimbate de regimul comunist.

Oameni arestați pentru convingeri politice sau religioase, proprietăți confiscate, cariere distruse și familii despărțite de emigrare.

Pentru mulți dintre cei plecați în Germania, America sau alte țări, România a continuat să reprezinte acasă, chiar dacă viața lor se desfășura la mii de kilometri distanță.

O parte dintre ei s-au întors după 1989.

Alții au revenit numai în vacanțe, au restaurat casele familiei sau au păstrat legătura cu locurile copilăriei prin intermediul copiilor și nepoților.

Documentarul Alexandrei Bidian poate fi înțeles și ca o poveste despre această relație complicată dintre exil și apartenență.

Un om poate părăsi fizic o țară fără să se desprindă vreodată de ea.

Iar copiii săi pot descoperi, după decenii, că locurile în care mergeau în vacanță reprezentau pentru părinți o parte esențială a propriei identități.

Cât din trecutul unei familii poate fi recuperat?

Principalul merit al documentarului pare să fie refuzul unei perspective simplificatoare.

Augustin Alexandru Bidian nu este prezentat exclusiv ca un fost deținut politic, un intelectual persecutat sau un om care visa să schimbe România.

Este și un tată.

Un om care a iubit, a suferit, a sperat și care a lăsat în urmă lucruri nespuse.

Dincolo de documentele Securității și de istoria politică, filmul vorbește despre responsabilitatea generațiilor următoare de a încerca să înțeleagă trecutul fără să îl transforme într-o legendă de familie.

Nu orice întrebare are un răspuns.

Nu orice document spune întregul adevăr.

Iar memoria poate păstra cu aceeași intensitate lucrurile care s-au întâmplat și pe cele pe care am fi dorit să le trăim altfel.

În această privință, povestea Alexandrei Bidian se întâlnește cu experiența multor familii din România.

Câți dintre noi cunoaștem cu adevărat viața părinților sau a bunicilor înainte de 1989?

Știm unde au lucrat, dar știm și ce compromisuri li s-au cerut? Știm prin ce au trecut, ce temeri au avut și ce lucruri au decis să nu ne povestească?

„N-am mai simțit de mult o primăvară” invită spectatorul să privească istoria recentă și din această perspectivă.

Nu doar prin evenimentele importante, ci prin efectele lor asupra vieții de familie.

Două proiecții la Sibiu. Regizoarea vine să discute cu publicul

Documentarul „N-am mai simțit de mult o primăvară” este o coproducție Germania–România din 2025, cu o durată de 91 de minute în versiunea inclusă în programul Astra Film Festival.

Filmul participă la Competiția România.

La Sibiu sunt programate două proiecții:

Duminică, 18 octombrie, ora 15:00 – Astra Film Cinema.

Vineri, 23 octombrie, ora 18:00 – Astra Film Cinema.

Proiecția din 23 octombrie va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizoarea Alexandra Bidian, moderată de Răzvan Pop.

Întâlnirea reprezintă o ocazie deosebită pentru publicul sibian de a afla mai multe despre cercetarea dosarelor Securității, despre istoria tatălui său și despre legătura familiei cu Sibiul și Sibielul.

Pentru cei interesați de istoria comunismului, memoria familială și destinul românilor plecați în exil, documentarul se numără printre cele mai relevante producții ale ediției din acest an.

Iar pentru sibieni, filmul oferă și o poveste despre propriile locuri, spusă de cineva care încearcă să regăsească în ele o parte din tatăl pierdut.

Bilete:

18 octombrie, ora 15:00 – Astra Film Cinema:

Cumpără bilet pentru 18 octombrie

23 octombrie, ora 18:00 – Astra Film Cinema, proiecție urmată de Q&A cu regizoarea:

Cumpără bilet pentru 23 octombrie