Acasă Blog Pagina 155

Noaptea Cercetătorilor la ULBS: copii și creativitate în atelierul de storytelling audio-vizual

0
Atelier plin de copii angajați în crearea de povești audio-vizuale la evenimentul Noaptea Cercetătorilor ULBS.

Sibiu Independent: Filosofia noastră

Știri care dau putere comunității noastre

Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.

Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.

Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.

Astăzi, la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), a avut loc Noaptea Cercetătorilor, iar unul dintre cele mai interactive momente a fost atelierul de storytelling audio-vizual, organizat de reprezentanții specializării Jurnalism de la Facultatea de Științe Socio-Umane din ULBS. Atelierul a adus împreună copii de toate vârstele, însoțiți de profesori sau părinți, pentru a explora jocul, creativitatea și învățarea prin poveste.

Încălzirea și jocurile de imaginație

Evenimentul a început cu exerciții de încălzire a corzilor vocale, urmate de jocuri de imaginație menite să activeze întreg corpul. Copiii au fost invitați să se prefacă că merg prin zăpadă înaltă sau pe nisip fierbinte, stimulându-și creativitatea și implicarea fizică. Următoarea etapă i-a adus pe micii participanți la microfon, pentru exerciții de dicție și de agilitate verbală, care le-au dezvoltat atenția și spontaneitatea.

Jocul interviului: distracție și provocare

Cel mai apreciat moment de copii a fost însă un joc de tip interviu, în care aceștia trebuiau să răspundă la întrebări capcană fără să folosească cuvintele „da” și „nu”. Cine reușea să treacă de un minut fără să le rostească, primea un sticker cu simbolul Nopții Cercetătorilor și o mică surpriză dulce. Activitatea a combinat râsul, creativitatea și concentrarea, oferind o experiență memorabilă pentru toți participanții.

Din culisele atelierului: creativitate și învățare

Asistentul universitar Alberto Duhmonicu a explicat că atelierul nu este doar un exercițiu teoretic, ci un spațiu practic în care participanții experimentează direct procesul de creare a unei povești. „Orice idee poate fi transformată într-o poveste dacă folosești imaginea și sunetul potrivit. Alături de studenții noștri de la jurnalism, am conceput joculețe și activități interactive care le arată celor mici cum este să lucrezi în fața camerei sau să fii jurnalist pentru o zi”, a precizat Duhmonicu.

Voluntariat și experiență practică: perspectiva unui masterand

David Adrian Nicolae, masterand la Publicitate și Brand și absolvent al jurnalismului, a fost prezent la eveniment în calitate de voluntar. „Am mai participat și la ediții trecute și mi-a plăcut atmosfera, jocurile educative și interacțiunea cu copiii. E distractiv și în același timp instructiv”, a spus David. În timpul atelierului, el a fost responsabil cu mixerul de sunet și a intervievat copiii în cadrul diferitelor jocuri. „Lucrul cu copiii este interesant și amuzant, pentru că răspunsurile lor nu sunt întotdeauna ceea ce te aștepți, iar asta face totul mai viu și mai distractiv”, a adăugat voluntarul.

Atelierul ca experiență de învățare

Prin activitățile propuse, atelierul de storytelling audio-vizual a combinat distracția cu învățarea practică. Copiii au experimentat cum se construiește o poveste, cum se utilizează sunetul și imaginea pentru a transmite emoție și mesaj, și cum se simte să fii „jurnalist pentru o zi”. Atelierul a reușit să transforme conceptul abstract de storytelling într-o experiență vie, care rămâne în memoria participanților.

Finalul atelierului: copacul poveștilor

La finalul atelierului, fiecare copil a primit un mic bilețel pe care a fost încurajat să scrie ce i-a plăcut cel mai mult la activitate. Bilețelele au fost apoi lipite pe o tablă special pregătită, unde era desenat un copac: fiecare mesaj a devenit astfel o frunză în copacul poveștilor. Această activitate simbolică a reunit ideile și impresiile participanților, creând o imagine vizuală a experiențelor și emoțiilor trăite pe parcursul atelierului.

Dr. Sebastian Buga: Tuberculoza nu înseamnă sfârșitul – aceasta se depistează, se tratează și se vindecă

0
Dr. Sebastian Buga explică că tuberculoza se vindecă cu un tratament corect.
Tuberculoza (TBC) rămâne una dintre cele mai vechi și totodată cele mai persistente boli infecțioase ale omenirii. Deși medicina modernă a făcut pași importanți în prevenirea, diagnosticarea și tratarea acestei afecțiuni, tuberculoza continuă să reprezinte o provocare majoră pentru sănătatea publică, inclusiv în România.

Pentru a înțelege mai bine realitatea din spatele cifrelor, metodele actuale de prevenție și importanța depistării precoce, stăm de vorbă astăzi cu dr. Sebastian Buga, medic primar pneumolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, care ne va oferi informații esențiale despre impactul tuberculozei, miturile legate de această boală și soluțiile pe care sistemul medical le are la dispoziție.

Tuberculoza este adesea considerată o boală „a trecutului”. Cât de prezentă este, de fapt, astăzi în România?

În România, tuberculoza nu este deloc de domeniul trecutului, ci este încă o boală prezentă în mod semnificativ, deși există progrese. În 2024, incidența TBC în România a fost de 44,2 cazuri (100.000 locuitori), iar la nivel național au fost raportate peste 8400 cazuri de tuberculoză. România este țara cu cea mai mare incidență a tuberculozei din Europa, în 2024 aceasta fiind de 4-5 ori mai mare decât cea a UE. Deși în ultimele două decenii incidențele și mortalitatea au scăzut cu aproape 70%, tuberculoza rămâne totuși o prezență considerabilă în România, fiind o problemă de sănătate publică importantă, care cere acțiuni susținute.

România are una dintre cele mai ridicate rate de tuberculoză din Europa. Care sunt cauzele principale?

Principalii factori rămân în continuare factorii sociali: sărăcia în anumite zone, supraaglomerarea locuințelor, accesul inegal la servicii medicale (județele cu acces medical mai bun și condiții sociale mai favorabile determinând o scădere mai vizibilă a incidenței TBC).

Cum se transmite, concret, tuberculoza și cât de mare este riscul de îmbolnăvire pentru o persoană sănătoasă?

TBC este o boală infecțioasă care afectează în primul rând plămânii, dar și alte organe (ganglioni, vase, rinichi, meninge, sistem digestiv). Transmiterea bolii se face pe cale aeriană, prin picăturile de salivă eliminate de persoanele infectate (prin tuse, strănut). Odată ajuns în organism, bacilul ajunge până la nivelul alveolelor pulmonare, putând provoca inițial o infecție latentă și apoi, în funcție de statutul imunitar al persoanei, o boală activă tuberculoasă. Riscul de a se îmbolnăvi de tuberculoză pentru o persoană sănătoasă există, dar este relativ mic în condiții normale de viață. Cel mai mare risc de îmbolnăvire este dat de spațiile închise, aglomerate, slab ventilate și la contactul prelungit cu bolnavul. Din cei care inhalează bacilul, doar o parte se infectează. Dintre cei infectați, 90-95% rămân cu forma latentă (bacilul e prezent, dar nu dezvoltă boală), iar dintre aceștia, doar 5-10% fac tuberculoză activă în decursul vieții.

Care sunt simptomele pe care oamenii nu ar trebui să le ignore?

Deși simptomele nu sunt specifice tuberculozei, principalele semne pe care oamenii nu ar trebui să le ignore sunt: tusea persistentă, cu o durată de cel puțin 3-4 săptămâni, senzația de oboseală generalizată, lipsa poftei de mâncare, scădere ponderală, transpirații nocturne și, în principiu, o stare generală de sănătate alterată.

Cât de ușor sau greu este diagnosticul de tuberculoză în fazele incipiente?

În fazele incipiente este destul de greu de depistat tuberculoza, având în vedere că simptomele nu sunt specifice, iar radiografia pulmonară (cu sensibilitate mare, dar specificitate redusă) poate sugera și orienta spre diagnostic de TBC, dar nu confirmă singură diagnosticul. Dacă pacientul are doar simptome discrete și nu face investigații, boala poate rămâne nediagnosticată luni întregi.

În ce măsură tuberculoza este asociată cu stigmat social și cum putem schimba această percepție?

Stigmatul social al tuberculozei apare din istoria bolii, aceasta fiind considerată în trecut „boala sărăciei și mizeriei”, prin frica de contagiozitate oamenii temându-se de cineva diagnosticat cu TBC, chiar dacă se reduce riscul de transmitere a bolii după începerea tratamentului, din asocieri negative (bolnavii de tuberculoză fiind percepuți ca fiind iresponsabili, din medii defavorizate, prin confuzia cu alte boli – HIV, SIDA sau alte afecțiuni stigmatizante), ceea ce amplifică discriminarea. Percepția se poate schimba prin campanii și mesaje care să transmită că TBC se tratează și se vindecă, că pacientul nu mai este contagios după 3-4 săptămâni de tratament, prin sprijin comunitar, programe educaționale, care normalizează discuția despre TB, precum și prin politici publice care să pună pacientul pe primul loc.

În ce constă tratamentul pentru un pacient diagnosticat astăzi și cât de eficiente sunt medicamentele actuale?

Tratamentul TBC este standardizat la nivel internațional și se bazează pe protocoale recomandate de OMS și programele naționale de supraveghere, control și tratare a tuberculozei. Se face în funcție de sensibilitatea la medicamentele antituberculoase și în două faze, respectiv: în cazul TBC pulmonar sensibil la medicamente (cea mai frecventă formă) se utilizează 4 tipuri de medicamente de primă linie, în două faze (faza intensivă – cu toate medicamentele, apoi faza de continuare, cu 2 tipuri de medicamente, timp de patru luni). În a doua fază, în cazul TBC cu rezistență la medicamentele de primă linie, se folosesc medicamente de linia a doua, cu o durată de tratamente între 9 și 20 de luni, eficiența acestora fiind de 50-70%, rată de succes terapeutic și de 85-90% eficiență terapeutică în cazul tuberculozei cu sensibilitate la medicamente de linia I. În concluzie, pentru TBC sensibilă la tratament, perioada de administrare a medicației este de 6 luni – cu șanse de vindecare mult mai mari (peste 85%), față de TBC rezistent, cu tratament mult mai lung și dificil și cu eficiență mai redusă, testarea sensibilității la medicamente fiind obligatorie, prin adaptarea terapiei și evitarea unui eșec terapeutic.

Ce este tuberculoza multidrog-rezistentă și cât de mare este pericolul ei în România?

TBC multidrog rezistentă este o formă de tuberculoză în care tulpina de Mycobacterium Tuberculozis sau bacilul tuberculos este rezistent la cel puțin 2 dintre medicamentele antituberculoase de primă linie, aceasta însemnând că tratamentul standard, de 6 luni, nu funcționează, fiind necesare scheme terapeutice individualizate, adaptate necesității fiecărui pacient în parte. Adesea, tuberculoza MDR reprezintă un pas premergător spre forme și mai rezistente de TB, cum ar fi XDR TB sau cu rezistență extinsă (adică rezistență la medicamentele din prima linie plus la alte medicamente din linia a doua). În România, conform datelor statistice, apar aproximativ 400 de cazuri noi de TB MDR pe an, deși OMS estimează că țara noastră ar trebui să diagnosticheze între 800 și 1000 cazuri noi de TB MDR anual, această limitare diagnostică fiind cauzată în primul rând de lipsa de echipamente specifice de laborator și teste rapide de diagnostic.

Care sunt principalele provocări ale pacienților în timpul tratamentului?

Principalele provocări apar în primul rând din durata terapiei și complexitatea bolii, apoi prin efectele asupra vieții cotidiene: durata terapiei, de la 6 luni la circa 1 an, în caz de rezistență la medicamente; dificultatea de respectare a administrării zilnice a medicamentelor, suportabilitatea efectelor adverse ale medicamentelor, probleme legate de aderență la tratament (unii pacienți întrerup tratamentul după ce dispar simptomele). De altfel, lipsa aderenței la tratament poate duce la forme de boală cu rezistență medicamentoasă, MDR sau XDR mult mai greu de tratat. În plus, alte provocări sunt atât cele legate de impactul psihologic și social, din cauza stigmatizării, temerii de a transmite boala familiei, colegilor, depresie și anxietate, cât și apariția unor probleme legate de frica pierderii locului de muncă, de comorbiditățile asociate (care fac ca tratamentul să devină mai complicat, cu risc mai mare de eșec).

Ce rol are vaccinul BCG și cât de eficient este în prevenirea bolii?

Vaccinul BCG, singurul vaccin utilizat în prezent împotriva TB, este administrat din primele zile de viață, făcând parte în țara noastră din programul național de vaccinare. Scopul acestuia îl reprezintă protecția copiilor mici împotriva formelor grave și severe de TB, în special meningita TB și TB miliară. Nu oferă protecție totală, nu previne întotdeauna infecția cu bacilul tuberculos, dar cu siguranță reduce riscul de evoluție spre o formă severă. Oferă protecție de circa 60-80% la copiii mici împotriva formelor grave menționate, iar la adulți eficiența este între 0 și 60%, fiindcă această protecție scade în timp. În general, după 14-15 ani, eficiența este mult redusă. În țările cu incidență mare a TB, inclusiv în România, vaccinarea se face de rutină, la nou-născuți, iar în țările cu incidență mică, vaccinarea nu este obligatorie, fiind recomandată doar grupurilor cu risc crescut.

Cum influențează factorii precum sărăcia, alimentația sau condițiile de locuit răspândirea tuberculozei?

Sărăcia – prin acces redus la serviciile medicale, diagnostic tardiv și tratament început târziu, timp în care pacientul rămâne contagios, resurse limitate pentru transport și tratament, abandonarea terapiei, nu se prezintă regulat la controale.
Alimentația – malnutriția, deficiențele nutriționale scad imunitatea organismului și implicit capacitatea organismului de a lupta cu bacteriile.
Condițiile de locuit – supraaglomerațiile, ventilația deficitară, umiditatea și lipsa igienei, familii numeroase în locuințe mici, azile, penitenciare favorizează transmiterea prin aer a bacilului Koch, bacil care provoacă tuberculoza.

Cât de importantă este educația populației în lupta cu această boală?

Educația populației joacă un rol crucial în prevenirea și controlul tuberculozei prin:

  • Recunoașterea simptomelor, creșterea aderenței la tratament, prin educație, ajutând pacienții să înțeleagă importanța continuării terapiei, chiar dacă simptomele dispar (în acest fel prevenind rezistența la medicamente și apariția unei forme de MDR sau XDR TB mult mai greu de tratat).
  • Dezvoltarea unor campanii educaționale care reduc frica, izolarea socială și permit pacientului integrarea în familie și comunitate, campanii în ceea ce privește prevenirea transmiterii bolii prin aplicarea unor cunoștințe despre igiena respiratorie (tuse, strănut în șervețele, batistă, cot, purtarea măștii în locuri aglomerate, ventilarea locuințelor și evitarea supraaglomerării), suport comunitar și implicarea familiei.

Dacă ar fi să transmiteți un mesaj clar publicului despre tuberculoză, care ar fi acesta?

Tuberculoza este o boală infecțioasă, care se transmite prin aer, de la o persoană bolnavă la alta, atunci când vorbește, strănută sau tușește și care poate fi prevenită și tratată. Prin urmare, la apariția și persistența simptomelor mai mult de 3 săptămâni (tuse, febră, transpirații nocturne, oboseală, scădere în greutate) este esențială prezentarea la medic pentru investigații. Tratamentul pentru TBC este gratuit, boala vindecându-se dacă este urmat tratamentul complet, așa cum recomandă medicul. În concluzie, tuberculoza nu înseamnă sfârșitul – aceasta se depistează, se tratează și se vindecă.

„Restaurări de poveste” din seria „Cine ascultă o casă?”, episodul 3

0
Restaurări de poveste ASTRA la o casă veche din muzeul satului
Episodul 3 al seriei „Cine ascultă o casă?” aduce în prim-plan șantierele-școală de la Muzeul ASTRA din Sibiu, unde gospodării săsești și construcții tradiționale din Delta Dunării devin locuri unde meșteșugul se predă direct pe teren, iar patrimoniul se transformă într-o lecție deschisă pentru comunitate.

Restaurarea ca lecție vie

În muzeu, restaurarea nu este doar un exercițiu tehnic, ci un proces care implică experți, meșteri, voluntari și public curios. Ciprian Ștefan, directorul Complexului Național Muzeal ASTRA, atrage atenția asupra contextului mai larg: „România are o șansă fabuloasă să se promoveze”, și subliniază nevoia ca șantierele-școală să devină o punte între patrimoniu și comunități, prin educație și implicare directă.

Construcțiile vernaculare și autenticitatea

Construcțiile tradiționale readuse la viață în cadrul muzeului păstrează autenticitatea materialelor și a tehnicilor. „Construcțiile vernaculare sunt acele clădiri care au fost realizate de oameni fără a avea un proiect arhitectural”, ne spune Mirela Iancu, director general adjunct al Muzeului ASTRA. Astfel de construcții, ridicate pe baza cunoștințelor transmise din generație în generație, devin repere ale unui mod de viață, dar restaurarea lor întâmpină provocări majore: „Unde sunt paiele de altă dată? Nu mai găsim materialele.”

Sprijin din partea fermierilor

„Noi avem o relație bună cu câțiva fermieri din zona munților Apuseni, care cultivă pe platourile înalte acest tip de secară, de alac, de grâu, tocmai pentru că noi le achiziționăm. Deci prin aceste intervenții de restaurare, noi contribuim și la menținerea unor practici agricole, la menținerea unui peisaj cultural în spațiul rural din România”, adaugă Mirela Iancu.

Dincolo de restaurare: memoria comunităților

Pentru specialiști, fiecare monument adus în muzeu este mai mult decât un obiect conservat. Ovidiu Baron, director general adjunct al Muzeului ASTRA, arată dimensiunea nevăzută a patrimoniului: „Nu avem doar o abordare cantitativă. Fiecare obiect are închisă în interior o poveste”.

Casele ca martori ai comunității

Fiecare șură, fiecare grajd sau gospodărie poartă amintirea unor comunități, a celor care au construit, au locuit și au folosit aceste spații, transformând restaurarea într-o formă de recuperare a memoriei colective. „Este povestea celor care le-au realizat, a celor care au lucrat cu ele, a celor care s-au bucurat folosind obiectele respective sau trăind în acele case”, adaugă Ovidiu Baron.

Educație prin patrimoniu

La Muzeul ASTRA, casele refuncționalizate devin spații de învățare pentru cei mai tineri vizitatori. În Etno Tehno Parc, o șură a fost transformată în loc de activități educaționale. Ioana Dan, specialist în marketing cultural, subliniază rolul acestui demers: „Astăzi, ea servește programelor educaționale pentru copii și jocului cu patrimoniul, astfel încât să putem aduce mai aproape copiii de această zonă, să înțeleagă ce presupune sau ce înseamnă patrimoniul”.

Astfel, patrimoniul nu rămâne un concept abstract, ci devine experiență trăită, chiar de la vârste fragede.

Muzeul ASTRA este, astfel, un laborator viu al patrimoniului, unde casele, meșteșugurile și comunitățile se întâlnesc. Restaurarea capătă o dublă semnificație: salvarea unui trecut fragil și formarea unei conștiințe pentru viitor.

Despre proiect

Docu-seria, parte din proiectul cultural „Cine ascultă o casă?” – Ediția a IV-a, este realizată de Asociația Human Made Art, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, din Timbrul de Arhitectură, alături de Institutul Național al Patrimoniului, Complexul Național Muzeal ASTRA și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

Despre Cronicari Digitali

Platforma Cronicari Digitali, produsă de agenția de PR Zaga Brand, Asociația Human Made Art și Institutul Național al Patrimoniului, a reușit să aducă alături o comunitate vastă de oameni preocupați de valori culturale, personalități, experți, vedete și creatori de conținut. Aceasta derulează anual proiecte offline și online care se disting prin creativitate și modalități inovative de storytelling digital, dezvoltând produse new media, social media, BTL și PR pentru branduri și instituții preocupate de patrimoniul cultural, turism cultural, gastronomie, multietnicitate și comunități.

„Sunetul Colinelor Transilvaniei” – muzica clasică pornește într-o călătorie culturală unică, din inima Sibiului până în cele mai frumoase sate transilvănene

0
Afis promotional pentru festivalul de muzică clasică Sunetul Colinelor Transilvaniei
Asociația Florescu-Fernandez & Friends anunță lansarea evenimentului „Sunetul Colinelor Transilvaniei”, o sărbătoare dedicată muzicii clasice, care va transforma luna octombrie 2025 într-o călătorie sonoră prin spații urbane și rurale din județul Sibiu. Mai mult decât o serie de concerte, proiectul este o invitație la redescoperirea legăturii dintre patrimoniu, natură și artă, în peisajul aparte al colinelor transilvănene.

Evenimentul debutează la Sibiu, în weekendul 4–5 octombrie, cu un deosebit Concert de Gală programat duminică, în Biserica Evanghelică din Sibiu, unul dintre reperele culturale și istorice ale orașului. Publicul va asculta lucrări semnate de Dmitri Șostakovici, Edvard Grieg și Felix Mendelssohn-Bartholdy, interpretate de violonista Rafaela Fernandez Samodaiev, pianista și directorul artistic Monica Florescu și Orchestra de Cameră Ciuc, sub bagheta violoncelistului și directorului artistic Makcim Fernandez Samodaiev. Concertul promite o seară de profunzime și emoție, o celebrare a eleganței și forței expresive a muzicii clasice.

După debutul în Sibiu, „Sunetul Colinelor Transilvaniei” pornește într-o călătorie prin Agnita, Nemșa și Șomartin, unde bisericile fortificate, casele de cultură și spațiile comunitare se transformă în scene pentru muzicieni români și internaționali. În aceste localități, accesul la evenimente culturale este mai dificil, iar proiectul aduce experiențe muzicale intime și profunde, într-un peisaj în care colinele se împletesc cu sunetul, iar natura devine decor pentru artă. Organizatorii pun la dispoziția publicului autocare, în limita locurilor disponibile, pentru a facilita participarea.

Pe parcursul a trei weekenduri de concerte, între 4 și 19 octombrie 2025, peste 30 de artiști români și internaționali vor aduce pe scenă un program bogat, structurat în 12 concerte live. Publicul va putea asculta recitaluri camerale, lucrări clasice celebre, improvizații de jazz, creații contemporane și proiecte interdisciplinare care îmbină muzica veche cu dansul. De la rafinamentul unui recital Chopin sau emoția sonatelor semnate de Franck și Kabalevsky, până la explorările sonore ale ansamblului Imago Mundi și autenticitatea muzicii vechi reinterpretate de Codex, „Sunetul Colinelor Transilvaniei” devine o experiență completă, în care trecutul și prezentul se întâlnesc în sunet.

„Ne dorim ca acest proiect să fie mai mult decât o serie de concerte – să fie o punte între comunități, urbane și rurale deopotrivă, și artă. Sunetul Colinelor Transilvaniei înseamnă, în primul rând, apropiere: între artiști și public, între patrimoniu și contemporaneitate, între om și peisajul cultural care îl înconjoară”, afirmă Makcim Fernandez Samodaiev și Monica Florescu, directori artistici ai evenimentului.

Evenimentele din mediul rural vor fi însoțite de brunch-uri cu produse locale, organizate împreună cu comunitățile gazdă, oferind participanților ocazia de a descoperi tradițiile culinare ale locului.

„Sunetul Colinelor Transilvaniei” se desfășoară în perioada 4 – 19 octombrie 2025, în Sibiu, Agnita, Nemșa și Șomartin, fiind organizat de Asociația Florescu-Fernandez & Friends, cu finanțare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Tradițiile sunt cool – campanie online lansată de CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu

0
Poster campanie online Tradițiile sunt cool lansată de CJCPCT Cindrelul-Junii Sibiu
Portul tradițional românesc inspiră marii designeri de modă, cântecul popular dă beat-uri pentru hituri ale secolului XXI, iar obiceiurile de la sat se regăsesc în viața urbană. Altfel spus, tradițiile pot fi cool pentru generațiile tinere – aceasta este ideea campaniei pe care Centrul Județean „Cindrelul-Junii” Sibiu o lansează astăzi, ca preambul al sărbătorii Ziua Satului Românesc. Resurse de inspirație și de identitate pentru prezent și viitor – acestea sunt tradițiile, acesta este folclorul, un fenomen viu. În acest cadru, proiectul cultural-educativ „Tradițiile sunt cool” își propune să aducă patrimoniul tradițional mai aproape de tineri și de societatea contemporană.

Campania urmărește să consolideze interesul tinerilor pentru patrimoniul cultural, să promoveze practici tradiționale prin canale online de comunicare și să faciliteze dialogul între generații. Astfel, timp de două luni, CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu va promova online tradiții, cântece și dansuri populare, practici specifice zonelor etnofolclorice ale județului Sibiu, într-o manieră accesibilă și atractivă pentru tineri și pentru publicul online. Utilizatorii de internet vor putea contribui activ prin hashtag-ul dedicat #traditiicool, împărtășind fotografii, povești și amintiri despre tradițiile care fac parte din viața lor cotidiană.

„Patrimoniul nu este moștenirea trecutului, ci este o resursă vie care ne unește și ne inspiră. Prin această campanie dorim să aducem mai aproape de public frumusețea tradițiilor care dau culoare comunităților din arealul sibian. Tocmai de aceea lansăm campania în preambulul sărbătorii Ziua Satului Românesc, celebrată anual în ultima duminică din septembrie”, declară Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Primele teasere online ale campaniei, publicate sub formă de sondaje și countdown, au stârnit deja interesul publicului, generând impact mare și numeroase comentarii: „Tradițiile nu se vor demoda niciodată! Tradițiile suntem noi! Identitatea noastră!!!”, „Tradițiile nu țin de modă și de trecerea anilor, ci de valorile și frumusețea pe care le transmit din generație în generație”, „Știu tot mai mulți tineri care se întorc la tradiții!!!”, „Tradiția ne ține împreună. Pe noi toți. Datoria noastră este să o lăsăm moștenire copiilor noștri.”

Materialele din campanie vor fi publicate sub formă de postări interactive, materiale video și povești ilustrate pe contul oficial Centrul Creaţiei Junii Sibiu de pe Facebook și pe centrul_creatiei_junii_sibiu de pe Instagram.

Interviu Dr. Iulia Oaida: Cancerul pulmonar nu așteaptă – de ce este esențial diagnosticul precoce

0
Dr. Iulia Oaida despre importanța cancerului pulmonar și diagnosticului precoce
Cancerul pulmonar rămâne una dintre cele mai grave afecțiuni oncologice, fiind principala cauză de mortalitate prin cancer la nivel mondial. În ciuda progreselor medicale și a campaniilor de prevenție, mulți pacienți ajung la medic în stadii avansate ale bolii, ceea ce face ca diagnosticul precoce și accesul la tratament să fie esențiale. Fumatul, poluarea și factorii genetici sunt doar câteva dintre cauzele implicate, însă realitatea este complexă și necesită o înțelegere profundă din partea specialiștilor.

Pentru a afla mai multe despre modul în care se manifestă această boală, ce înseamnă prevenția și ce soluții moderne de diagnostic și tratament există astăzi, am stat de vorbă cu doamna doctor Iulia Oaida, medic pneumolog la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Care sunt principalii factori de risc pentru cancerul pulmonar?

Factorul de risc dominant rămâne fumatul activ, responsabil de majoritatea cazurilor. De asemenea, expunerea pasivă la fumul de țigară, expunerea ocupațională la agenți carcinogeni (azbest, radon, hidrocarburi aromatice policiclice, metale grele), poluarea atmosferică, predispoziția genetică și antecedentele de boli pulmonare cronice (BPOC, fibroză pulmonară) contribuie semnificativ la creșterea riscului.

Cum s-au modificat ratele de incidență în ultimele decenii?

În țările dezvoltate, incidența la bărbați a cunoscut o tendință descrescătoare, corelată cu scăderea prevalenței fumatului. În schimb, la femei se constată o creștere, reflectând adoptarea mai tardivă a obiceiului fumatului. În regiunile cu niveluri ridicate de poluare și expunere profesională, incidența continuă să crească.

Care sunt manifestările clinice precoce ce ar trebui să alerteze pacienții și medicii?

Tusea persistentă sau modificarea caracterului acesteia, hemoptizia, dispneea progresivă, respirația șuierătoare, durerile toracice atipice, scăderea inexplicabilă în greutate și astenia sunt semnale de alarmă care necesită investigații suplimentare.

Ce investigații sunt esențiale pentru diagnosticul precoce?

Radiografia toracică are rol orientativ, însă standardul de aur pentru screeningul populațiilor cu risc crescut este tomografia computerizată toracică cu doză redusă. Confirmarea diagnosticului se realizează prin bronhoscopie, biopsie și examen histopatologic, completate de teste imunohistochimice și de caracterizare moleculară.

Care sunt opțiunile de tratament în funcție de stadiul bolii?

În stadiile incipiente (I–II), tratamentul standard este chirurgical, uneori completat de chimioterapie sau radioterapie adjuvantă. În stadiile local avansate sau metastatice (III–IV), tratamentul include chimioterapia, terapiile țintite (EGFR, ALK, ROS1, KRAS) și imunoterapia, în combinații individualizate. Radioterapia are atât indicații curative, cât și paliative.

Care sunt principalele provocări în gestionarea efectelor secundare?

Toxicitatea hematologică și gastrointestinală a chimioterapiei, reacțiile autoimune induse de imunoterapie și toxicitățile pulmonare post-radioterapie sunt provocări majore. Acestea necesită monitorizare atentă, protocoale clare și o abordare multidisciplinară.

Cum se realizează colaborarea interdisciplinară în îngrijirea pacienților?

În cancerul pulmonar, abordarea este multidisciplinară și implică medici oncologi, chirurgi toracici, radioterapeuți, radiologi, pneumologi și specialiști în medicină nucleară. Cazurile sunt discutate în comisii oncologice, unde se stabilește planul terapeutic personalizat.

Cum diferă prognosticul pacienților diagnosticați precoce față de cei diagnosticați tardiv?

În stadiile precoce, rata de supraviețuire la 5 ani depășește 60%, în timp ce în stadiile avansate rareori depășește 15%. Diferența subliniază importanța screeningului și a diagnosticului precoce.

Care sunt recomandările actuale pentru screeningul populațiilor cu risc crescut?

Societățile internaționale recomandă efectuarea anuală a tomografiei computerizate toracice cu doză redusă la persoanele între 50–80 de ani, fumători activi sau foști fumători cu un consum de minimum 20 pachete-an.

Ce strategii de prevenție sunt cele mai eficiente?

La nivel individual, renunțarea la fumat este cea mai eficientă măsură. La nivel populațional, programele naționale de control al tutunului, reducerea expunerii la poluanți și radon, precum și educația pentru sănătate sunt pilonii principali ai prevenției.

Care sunt progresele recente promițătoare în cercetare?

Dezvoltarea inhibitorilor pentru mutații dificil de tratat, precum KRAS G12C, noile combinații de imunoterapie și utilizarea biopsiei lichide pentru diagnostic precoce și monitorizarea răspunsului la tratament sunt direcții extrem de promițătoare.

Cum anticipați evoluția diagnosticării și tratamentului în următorul deceniu?

Screeningul va fi extins și rafinat prin integrarea biomarkerilor moleculari. Tratamentul va deveni mai personalizat, cu terapii inovatoare și minim invazive, iar inteligența artificială va avea un rol important în interpretarea datelor imagistice și histopatologice, sprijinind luarea deciziilor clinice

Doar un punct pentru echipele sibiene din liga a treia

0
Echipe sibiene din Liga 3 la un meci de fotbal.

Etapa a saseaa ligii a treia la fotbal nu a fost benefică pentru cele două formații sibiene.


ACS Mediaș a terminat la egalitate cu Aro Câmpulung Muscel, după ce a condus cu 1-0 la pauză.

Cristi Avram a deschis scorul în minutul 43, printr-o lovitură de cap, însă oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 62 prin Andrei Stoica.

La Rm.Vâlcea, Inter Sibiu a rezistat până la pauză, când scorul a fost 0-0.

Scor final a fost 2-0 pentru SCM Râmnicu Vâlcea. Echipa sibiană nu a jucat deloc rău în fața unui adversar cu un lot făcut pentru promovare. Inter a ratat un penalty la scorul de 1-0, iar gazdele s-au desprins după un penalty repetat.

O nouă înfrângere pe Municipal

0
O nouă înfrângere pentru Hermannstadt împotriva echipei Argeș în Superliga României.

FC Hermannstadt a pierdut meciul disputat în etapa a 11-a a Superligii României în fața celor de la FC Argeș. Scorul final a fost 1-0 pentru oaspeții partidei desfășurate pe Stadionul Municipal.


O fază litigioasă a decis partida de pe Municipal. În minutul 65, argeșenii au marcat unicul gol al partidei, dar sibienii au solicitat fault la mijlocul terenului, înainte ca jucătorul Argeșului să puncteze.

Chiar dacă faza a fost analizată în camera VAR, golul a rămas valabil. Golul a fost marcat de Caio Ferreira. Sibienii au încercat până la final să egaleze, dar eforturile au fost în zadar. FC Hermannstadt pierde al doilea meci consecutiv pe teren propriu.

Au evoluat echipele:

FC Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, Karo, Selimovic – Antwi, Albu, Ivanov, Jair, Ciubotaru – Gjorgjievski, Neguț


Antrenor: Marius Măldărășanu

FC Argeș: D. Lazar – Borta, M. Tudose, Sadriu, M. Briceag – V. Rață, Sierra, Blagaic – Caio, Bettaieb, R. Moldoveanu.

Membrii delegației Uniunii Consulilor Onorifici din România au fost cuceriți de Târgul Național de Ecoturism de la Sibiu

0
Reprezentanți ai targului discută cu consulii onorifici despre oferta de ecoturism
Conducerea Consiliului Județean Sibiu, prin vicepreședintele Paul Kuttesch, a avut astăzi o întrevedere cu delegația Uniunii Consulilor Onorifici din România. Întâlnirea a inclus o vizită în Piața Mare, unde se desfășoară Târgul Național de Ecoturism. Vicepreședintele Kuttesch a subliniat importanța dialogului diplomatic și a colaborării internaționale pentru promovarea Sibiului ca destinație turistică.

”Am valorificat la maximum importanța dialogului diplomatic și a colaborării internaționale pentru promovarea Sibiului ca destinație turistică autentică și inovatoare. În acest sens, oaspeții au fost întâmpinați în Piața Mare, unde e în plină desfășurare Târgul Național de Ecoturism, care ne-a dat prilejul de a transforma gusturile, tradițiile și meșteșurile românești în experiențe memorabile pentru membrii delegației.”-a specificat Paul Kuttesch

Sub îndrumarea lui Ciprian Ștefan, directorul Muzeului Astra, oaspeții au descoperit produse tradiționale locale (pâine cu zacuscă, brânzeturi, sortimente de țuică) și au interacționat cu meșteșugurile prezentate la târg.

”Încântarea lor sinceră arată că tradițiile și meșteșugurile românești trec dincolo de granițe și pot deveni un reper turistic internațional. Cu siguranță, membrii delegației UCOR vor contribui la extinderea participărilor internaționale la Târgul de Ecoturism de anul viitor.”-a adăugat vicepreședintele Kuttesch

Din delegația UCOR, condusă de Andreas Huber, consulul onorific al Austriei la Sibiu, au făcut parte ambasadorul Republicii Coreea la București, E.S. Kap-soo Rim, consuli onorifici din mai multe state, membri ai corpului consular, precum și reprezentanți ai unor federații consulare europene și internaționale.

Campionatul Local de Tenis cu Piciorul la Copșa Mică

0
Meci intens de tenis cu piciorul la turneul din Copșa Mică, doi jucători în acțiune.
CSO Copșa Mică și Primăria Copșa Mică organizează în data de 29 septembrie, începând cu ora 15:00, a 5-a ediție a Campionatului Local de Tenis cu Piciorul.

Competiția va avea loc pe terenul sintetic al Școlii Generale Nr. 3 din oraș.

Evenimentul promite să aducă în prim-plan pasiunea pentru sport și spiritul de competiție în comunitatea locală.

Locuitorii din Gura Râului care nu își încheie polița PAD, riscă amenzi între 100 și 500 de lei

0
Amenzi PAD Gura Râului pentru locuitorii care nu își încheie polița de asigurare obligatorie.
Potrivit Primăriei Comunei Gura Râului, proprietarii de locuințe sunt obligați, conform Legii nr. 260/2008, să încheie polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale.

Asigurarea se poate face prin societăți de asigurare autorizate, iar costul anual este de:

20 de euro pentru locuințele de tip B (construcții din cărămidă nearsă, paiantă sau alte materiale netratate chimic)
10 euro pentru locuințele de tip A (construcții cu structuri din beton armat, metal, lemn sau alte materiale tratate)

Primăria avertizează că lipsa poliței PAD constituie contravenție și se sancționează cu amenzi între 100 și 500 de lei.

„Rugăm toți proprietarii de locuințe din comuna Gura Râului să se asigure că au încheiat polița obligatorie PAD, pentru a beneficia de protecția legală în caz de dezastre naturale și pentru a evita sancțiunile prevăzute de lege.” -a transmis primarul Zav Ioan Toma

Cursuri gratuite de înot și sport pentru elevii din Gura Râului

0
tabara de inot maghiari unu

„Primăria Comunei Gura Râului, în parteneriat cu Școala Gimnazială Aurel Decei Gura Râului și Aria Sibiu -Aqua Park, Spa și Fitness, anunță demararea unui program special dedicat elevilor din localitate.

Începând cu data de 2 octombrie 2025, elevii claselor I-IV vor beneficia de acces gratuit la cursuri de înot și activități sportive desfășurate la Aria Sibiu, într-un cadru modern și sigur, sub îndrumarea instructorilor specializați.

Obiectivele programului:
promovarea unui stil de viață sănătos prin mișcare
dezvoltarea armonioasă a copiilor prin sport
familiarizarea elevilor cu înotul ca disciplină esențială în educația fizică

Transportul elevilor,intrarea ,gustare si echipament (casca si ochelari) vor fi asigurate de Primăria Comunei Gura Râului.

Activitățile se vor desfășura conform programului stabilit de școală, iar părinții vor fi informați în detaliu prin intermediul profesorilor/învățătorilor fiecărei clase.

Programul este o oportunitate valoroasă pentru toți elevii, contribuind la sănătatea, disciplina și încrederea lor.


Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:

Secretariatul Școlii Gimnaziale Aurel Decei – Gura Râului
Primăria Comunei Gura Râului

Foto: Arhivă

Petrecere pentru copii la Gura Râului!

0
Copii fericiți la o petrecere în aer liber în Gura Râului, cu baloane și jocuri.
Primăria Gura Râului pregătește o surpriză pentru copiii din comună, organizând o petrecere specială dedicată lor, în colaborare cu Fain&Smart. Evenimentul va avea loc pe 18 octombrie, de la ora 16:00, în Gura Râului.

Cei mici se vor bucura de tobogane gonflabile, pictură pe față, jocuri și ateliere educative.

Intrarea este gratuită pentru toți participanții, însă copiii trebuie să fie însoțiți de părinți, pentru siguranță.

„Primăria Gura Râului este și va rămâne alături de copii și comunitate, pentru că viitorul lor este viitorul nostru.”– au declarat reprezentanții primăriei

Bursa de Turism lansată în premieră la Sibiu, cu participarea vicepreședintelui Consiliului Județean, Paul Kuttesch

0
Paul Kuttesch, vicepreședinte CJ Sibiu, la standul Bursa de Turism Sibiu
În această dimineață a avut loc la Casa Artelor din Sibiu deschiderea Bursei de Turism, organizată în premieră în cadrul Târgului Național de Ecoturism 2025. Evenimentul a fost inițiat de Consiliul Județean Sibiu și implementat de Asociația Județeană de Turism Sibiu, cu sprijinul Muzeului Astra și al partenerilor locali.

Evenimentul, găzduit la Casa Artelor, s-a dorit a fi o platformă de dialog și parteneriat pentru profesioniștii din domeniu (agenții de turism, operatori și instituții). Programul a inclus prezentări dedicate destinațiilor din județul Sibiu, precum și întâlniri B2B între furnizorii de servicii și agențiile prezente.

La deschidere a participat vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Paul Kuttesch, care a subliniat importanța ghizilor ca „ambasadori ai regiunii” și a promovării culturii locale, a tradițiilor și a gastronomiei ca parte a unei experiențe turistice autentice.

”Punem accent în special pe rolul ghizilor ca ambasadori ai regiunii și pe promovarea culturii locale, a tradițiilor și a gastronomiei ca parte esențială a unei experiențe turistice autentice. Sibiul și-a câștigat un loc important pe harta turismului european – de la Capitală Culturală Europeană, la Regiune Gastronomică Europeană și până la ecoturismul promovat prin Anii Drumeției. Astăzi consolidăm acest parcurs printr-un nou pas: conectarea celor care dau viață turismului sustenabil în județul nostru.”-a declarat Paul Kuttesch

Cu cine va juca FC Hermannstadt în Cupa României?

0

Vineri a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din cadrul grupelor Cupei României.


FC Hermannstadt va juca în grupa D al competiției.

Componența grupelor este următoarea:

Grupa A: CFR Cluj, Rapid, Metaloglobus, FC Argeș, CSC Dumbrăvița, CSM Slatina

Grupa B: Universitatea Craiova, FCSB, Petrolul Ploiești, UTA Arad, CS Gloria Bistrița, Sănătatea Cluj

Grupa C: Universitatea Cluj, Oțelul Galați, Sepsi, Csikszereda, Sporting Liești, Metalul Buzău

Grupa D: FC Dinamo, Hermannstadt, Farul Constanța, FC Botoșani, Concordia Chiajna, CS Dinamo București

Adrian Bibu propune mutarea Centrului de pe strada Azilului și transformarea clădirii istorice în obiectiv turistic

0
Adrian Bibu propune transformarea clădirii Azilului din Sibiu în atracție turistică istorică
Centrul pentru vârstnici din strada Azilului, Sibiu
La conferința „Construcții & Capital – Dezvoltare în vremuri de schimbare”, desfășurată vineri la Sibiu, administratorul public al județului, Adrian Bibu, a prezentat un nou plan al Consiliului Județean Sibiu: construirea unui centru rezidențial modern pentru persoanele vârstnice și relocarea beneficiarilor actuali ai Centrului de pe strada Azilului.

Potrivit lui Bibu, aproximativ 90 de persoane aflate acum în grija Unității de Asistență Medico-Socială Sibiu ar urma să fie transferate într-un spațiu nou, adaptat nevoilor contemporane. Clădirea de pe strada Azilului nr. 4, monument istoric, ar putea fi reabilitată și introdusă în circuitul turistic, inclusiv prin parteneriate public-private.

„Vorbim despre un imobil cu o valoare istorică deosebită, dar care astăzi nu este pus suficient în valoare. Pe viitor, el ar putea deveni hotel sau alt obiectiv turistic, în timp ce seniorii vor beneficia de un centru rezidențial modern, construit special pentru nevoile lor”, a declarat Adrian Bibu.

Un monument istoric unic în România

Clădirea de pe strada Azilului are o istorie de peste șapte secole. Construită în jurul anului 1292, aceasta a găzduit primul spital din Sibiu și, de fapt, de pe întreg teritoriul actual al României.

În decembrie 2004, prin Hotărârea Consiliului Județean Sibiu nr. 118, aici a fost înființată instituția „Căminul Spital Sibiu”, reorganizată din Centrul de Îngrijire și Asistență Sibiu. În 2015, denumirea s-a schimbat în „Unitatea de Asistență Medico-Socială Sibiu”, prin hotărârea CJ nr. 153.

Clasificată ca monument istoric de categoria A, clădirea are o valoare patrimonială majoră, dar funcționarea ca unitate de asistență socială i-a limitat potențialul de integrare în circuitul turistic și cultural al orașului.

Noua propunere a Consiliului Județean Sibiu aduce în discuție atât modernizarea serviciilor sociale pentru vârstnici, cât și valorificarea patrimoniului istoric al municipiului, printr-o investiție care ar putea implica capital privat.

Parcarea supraetajată de la Spitalul Județean Sibiu, în discuție pentru un parteneriat public-privat

0
Perspectivă aeriană a zonei Spitalului Județean Sibiu și a parcării
ADRIAN BIBU - Sursa foto: Facebook
Administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu, a readus vineri în atenție ideea construirii unei parcări supraetajate în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pe strada Corneliu Coposu. Propunerea ar urma să fie realizată printr-un parteneriat public-privat și ar deservi atât personalul medical și pacienții, cât și turiștii care vizitează centrul orașului în week-end.

„Putem găsi niște soluții pe parteneriat public-privat. (…) Acolo avem aproape 3.000 de angajați și un număr de 800 și ceva de beneficiari. Totodată, acest spital este în centrul Sibiului, avem foarte multe evenimente la care vin turiști. (…) Nu avem banii să construim această parcare supraterană, a căror beneficiari sunt atât cei care vin în centrul Sibiului, cât și angajații spitalului. (…) Ne gândim acum să facem o propunere oamenilor de afaceri să construim această parcare împreună”, a declarat Adrian Bibu, în cadrul conferinței „Construcții & Capital – Dezvoltare în vremuri de schimbare”, organizată la Hilton Sibiu.

Ideea a fost susținută și de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, prezent la același eveniment, care a amintit că România va trebui să valorifice mai mult capitalul privat pentru infrastructură, mai ales după aderarea la OCDE. „Fără investiții private România nu poate susține într-un termen scurt dezvoltarea infrastructurii de transport. Vorbim de multe, multe miliarde de euro necesare”, a subliniat acesta.

Discuția despre o parcare supraterană la Spitalul Județean Sibiu nu este nouă. În martie 2025, Consiliul Județean Sibiu a alocat 200.000 de lei pentru documentațiile tehnice necesare unei asemenea investiții, însă reprezentanții instituției au precizat atunci că amplasamentul exact și detaliile proiectului vor fi stabilite ulterior, după finalizarea studiilor. Totuși, până astăzi nu a mai apărut public nicio informație despre acest proiect al parcării, nici dacă s-a realizat documentația respectivă.

Spitalul Județean Sibiu are un amplasament ultracentral

Uniunea Consulilor Onorifici din România a aniversat 10 ani de activitate la Sibiu

0
Uniunea Consulilor Onorifici din România sărbătorește 10 ani cu participanți la evenimentul de la Sibiu
Uniunea Consulilor Onorifici din România a aniversat 10 ani de activitate, eveniment marcat printr-o vizită oficială la Primăria Sibiu. Primarul Astrid Fodor a primit delegația Uniunii, condusă de președintele acesteia, consulul onorific al Austriei la Sibiu, Andreas Huber. Printre oaspeți s-a numărat și ambasadorul Coreei, E.S. Kap-soo Rim.

Cu acest prilej, primarul Astrid Fodor a susținut o prezentare generală a municipiului, evidențiind potențialul cultural și turistic al Sibiului, precum și principalele direcții de investiții ale administrației locale.

La întâlnire au fost prezenți consuli onorifici ai mai multor state acreditați în România, membri ai corpului consular din diverse țări europene și de pe alte continente, precum și reprezentanți ai unor Federații consulare.

Femeie cercetată penal după ce a furat băutură

0
catuse arestat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul Investigații Criminale au reținut o femeie în vârstă de 37 de ani, domiciliată în localitatea Glâmboaca, cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.


În fapt, femeia este bănuită că la data de 18 iunie și 29 iulie a.c., ar fi sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice din două societății comerciale din municipiul Sibiu, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.470 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentată astăzi unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Rășinariul găzduiește mâine Ziua Tinerilor din Mediul Rural!

0
Afis promotional pentru Ziua Tinerilor Rășinari, eveniment în mediul rural
Comuna Rășinari va fi mâine punctul de întâlnire pentru tinerii din mediul rural, în cadrul unui eveniment cultural-artistic inclus în calendarul național al Zilei Tinerilor din Mediul Rural. Sărbătoarea, aflată la a treia ediție, aduce în prim-plan implicarea și voluntariatul tinerilor din sate și le oferă ocazia să se exprime pe scenă sau să se implice în organizare.

Programul pregătit începe de la ora 16:00 în zona Căminului Cultural Rășinari și include activități cultural-artistice susținute de tineri artiști locali și invitați: Ansamblul Călușerii din Rășinari, Grupul de Fluierași din Rășinari, Bogdan Berindei, Poplăceanu Valentin și Gușterițean Nicolas (saxofon), Natalia Blezu (muzică populară), Trupa Dance Art Fusion -Clubul Copiilor Cisnădie, Petra Luiza Maria (street dance solo, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu), Tărean Melissa (chitară și voce) și Luana Prodea (muzică ușoară).

Iar seara va fi încheiată cu un recital special susținut de Jhony Romano, de la ora 18:00.

Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda de Tineret 2025, și de Primăria Comunei Rășinari, prin Agenda Culturală. Organizatori sunt Asociația Dram Center 07 Sibiu, Asociația Toți pentru Școala Bucuriei Rășinari și Centrul de Tineret Rășinari.

Detalii și actualizări pot fi urmărite pe pagina oficială de Facebook a Centrului de Tineret Rășinari: facebook.com/CentrudeTineretRasinari.

Centrul Comunitar Social pentru Agrement și Sport din Mediaș: Locul ideal pentru petrecerea timpului liber!

0
Tineri practicând sporturi și jocuri de echipă în incinta Centrului Agrement Mediaș.
Primăria Municipiului Mediaș prin Direcția pentru Cultură, pune la dispoziția locuitorilor orașului Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport, situat pe strada Sticlei nr. 9, în cartierul Vitrometan.

Centrul se adresează tuturor categoriilor de vârstă și oferă activități variate pentru petrecerea timpului liber: teren de sport exterior cu nocturnă pentru mini baschet, teren interior pentru fotbal, handbal sau badminton, precum și o sală multifuncțională destinată atelierelor creative, evenimentelor cultural-educative și întâlnirilor comunitare.

Spațiul a fost gândit ca un loc de sport, recreere și socializare, dar și ca un punct de dezvoltare personală și dialog.

Printre avantajele sale se numără posibilitatea adaptării activităților în funcție de necesități, desfășurarea acestora într-un mediu sigur și organizat, precum și utilizarea simultană a mai multor spații.

Pentru programări sau informații suplimentare, cei interesați pot folosi adresa de e-mail centrusportagrement@gmail.com sau numărul de telefon 0756.053.332.

Dragostea este apreciată la Mediaș: 129 de cupluri au fost premiate pentru 50 de ani de la căsătorie!

0
Cupluri de nuntă de aur premiate pentru 50 de ani de căsătorie la festivitatea din Mediaș
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția de Asistență Socială, a organizat ieri o ceremonie festivă dedicată cuplurilor din Mediaș și Ighișu Nou care au sărbătorit sau vor sărbători în acest an 50 de ani de la căsătorie. Evenimentul a fost condus de primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.

Cuplurile au primit diplome de onoare și buchete de flori, în semn de recunoștință pentru exemplul de longevitate și statornicie oferit comunității. În total, anul acesta au fost premiate 129 de cupluri, fiecare dintre ele primind, pe lângă diploma de onoare și florile oferite și un premiu în bani în valoare de 700 de lei, conform Hotărârii Consiliului Local Mediaș nr. 17/2025.

În mesajul său adresat sărbătoriților, primarul Gheorghe Roman a subliniat semnificația „Nunții de Aur”, ca simbol al iubirii, răbdării și importanței familiei:


„Ne aflăm astăzi în fața unui moment de mare însemnătate, și anume celebrarea a 50 de ani de căsnicie, cunoscută cu noblețe drept Nunta de Aur. Este o aniversare care nu marchează doar trecerea timpului, ci mai ales forța iubirii, a răbdării, a statorniciei și a importanței familiei, prin care, toți cei prezenți aici de față, ați scris o adevărată poveste ce va rămâne model și inspirație pentru noi. Dumneavoastră ne transmiteți cu seninătate o lecție neprețuită: că adevărata fericire se construiește pas cu pas, prin respect, prin sprijin reciproc și prin înțelepciunea de a rămâne împreună nu doar în clipele de bucurie, ci mai ales în momentele de încercare pe care, nu de puține ori, ni le oferă viața[…] Astăzi, aniversarea celor 50 de ani de căsnicie ai dumneavoastră, devine un reper, un model de urmat pentru generațiile tinere, care au nevoie mai mult ca oricând de exemple de loialitate și de credință în puterea iubirii și a familiei[…]”

Printre cei premiați s-au numărat și Teodor și Aurelia Plopeanu, Teodor Plopeanu fiind primar al Mediașului în perioada 2000-2004.

„Ziua de astăzi este una frumoasă pentru municipiul Mediaș. Este o zi în care noi toți putem să învățăm de la oameni care au știut să treacă peste greutățile vieții și să rămână împreună. 50 de ani de căsătorie –Nunta de aur este un eveniment special pentru toți cei care reușesc să ajungă la această vârstă. Pentru cei mai tineri, pare un timp foarte îndelungat, dar, așa cum au spus și medieșenii prezenți astăzi aici, dacă Dumnezeu ne dă sănătate, se poate. Îi felicit, le urez multă sănătate, să le dea Dumnezeu să aibă parte de cât mai multe zile împreună.”- a adăugat primarul Gheorghe Roman.

Doliu în comunitatea din Sibiu: Popa Marian, voluntar al Turului Ciclist al Sibiului, a încetat din viață

0
Popa Marian, voluntar dedicat al Turului Ciclist al Sibiului
Comunitatea sportivă din Sibiu este în doliu după trecerea în neființă a lui Popa Marian, un voluntar devotat și un susținător neobosit al Turului Ciclist al Sibiului.

Anunțul trist a fost făcut pe pagina oficială a competiției, unde colegii i-au adus un omagiu, subliniind dăruirea și energia cu care Marian s-a implicat în organizarea evenimentului:

„Cu profund regret anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, Popa Marian, un voluntar devotat și un susținător neobosit al Turului Ciclist al Sibiului. Prin dăruirea și energia sa, Marian a lăsat o amprentă puternică în comunitatea noastră și în inimile celor care l-au cunoscut. Înmormântarea va avea loc la capela din localitatea Vale, județul Sibiu, în data de 27 septembrie 2025, la ora 12:00. Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați. Drum lin, Marian. Nu te vom uita niciodată.”

Pentru cei care doresc să i aducă un ultim omagiu, înmormântarea va avea loc mâine de la ora 12:00, la capela din localitatea Vale, județul Sibiu.

Daniela Cîmpean a transmis un mesaj de „Ziua Internațională a Munților Carpați”

0
Cu ocazia Zilei Internaționale a Munților Carpați sărbătorită astăzi, 26 septembrie, Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis un mesaj prin care a subliniat importanța acestui lanț muntos pentru România și pentru județul Sibiu.

Mesajul transmis de Daniela Cîmpean:

„Astăzi sărbătorim Munții Carpați, al doilea cel mai lung lanț muntos din Europa, care traversează Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România și Serbia, acoperind aproximativ 40% din teritoriul României.

Munții Carpați înseamnă:

1.500 km de frumusețe naturală

1.350 de specii de plante și animale

2 milioane de oameni locuiesc în cele 745 de localități montane din România

850 de kilometrii de poteci amenajate în județul Sibiu prin Anii Drumeției”

Totodată, președinta CJ Sibiu a invitat sibienii și turiștii să descopere, până pe 29 septembrie, ofertele de vacanță în Munții Carpați prezentate la Târgul Național de Ecoturism, organizat în Piața Mare a Sibiului.

Drumeție de toamnă pe Via Transilvanica

0
Drumeție de toamnă pe Via Transilvanica, cu peisaj rural românesc și poteci în natură
Toamna se descoperă cel mai frumos pe poteci. În 28 septembrie, sibienii și turiștii au ocazia să participe la o drumeție specială pe Via Transilvanica, pe traseul Biertan-Richiș. Evenimentul are loc în cadrul Târgului Național de Ecoturism, iar punctul de plecare este din Piața Mare Sibiu, la ora 10:00.

Acțiunea face parte din programul „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Programul urmărește dezvoltarea infrastructurii de drumeție din județ și promovarea ecoturismului.

Transportul până la Biertan este asigurat de compania Art Reisen, iar participanții vor fi ghidați de ghidul Hopihe Tours.

Traseul propus are o lungime de 10 kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 300 de metri. Drumul trece prin pajiști și păduri liniștite, oferind peisaje de poveste și prilej de relaxare.

La finalul drumeției, grupul va ajunge la biserica evanghelică fortificată din Richiș, unde vizitatorii vor descoperi istoria locului și a comunității locale.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.aniidrumetiei.ro.

8 persoane reținute într-un dosar de corupție și infracțiuni silvice

0
Dovezi fotografe din dosarul de corupție și tăieri ilegale Sibiu, prezentând probabil lemn confiscat.

O acțiune de amploare desfășurată în nordul județului Sibiu s-a soldat cu reținerea a opt bărbați, cercetați penal pentru mai multe infracțiuni grave, printre care luare de mită, dare de mită, delapidare și tăieri ilegale de arbori.


La data de 25 septembrie, în cadrul unei operațiuni coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, aproximativ 210 polițiști din cadrul IPJ Sibiu, sprijiniți de colegi din județele Alba, Hunedoara, Brașov și Mureș, au desfășurat 41 de percheziții domiciliare în localitățile Brateiu, Alma și Dumbrăveni.

Ancheta vizează un bărbat de 37 de ani din Brateiu, care, în perioada iulie – septembrie 2025, ar fi permis exploatarea ilegală a materialului lemnos din fondul forestier național. În schimbul acestor fapte, suspectul ar fi primit bani sau alte foloase necuvenite. Acesta ar fi fost sprijinit de mai multe persoane care au încercat să ascundă urmele tăierilor ilegale, prin incendiere, acoperirea cioatelor sau extragerea rădăcinilor.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat:42 de telefoane mobilesume de bani în valoare de 107.183 lei și 10.120 euro, un pistol cu bile, 6 drujbe, instrumente folosite în exploatarea lemnului (ciocan, pene)219,06 mc de material lemnos.

Totodată, într-o anexă a unui imobil din Brateiu, a fost descoperit un căprior femelă de aproximativ 5 luni, deținut ilegal de un bărbat de 71 de ani. Acesta nu a putut prezenta documente de proveniență, fiind cercetat într-un dosar penal pentru braconaj, întrucât nu deține permis de vânătoare.

În urma administrării probatoriului, opt bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 57 de ani, toți din comuna Brateiu, au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de luare a unor măsuri preventive. De asemenea, au fost dispuse 42 de audieri.

Pe timpul raziei au fost instituite și filtre rutiere. Polițiștii au controlat peste 50 de autovehicule, au efectuat 44 de testări pentru consum de alcool și au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.215 lei.

Activitățile desfășurate cu ocazia raziei au fost coordonate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice , dosarul fiind instrumentat de această structură.

Sibiu Opera Festival, ediția a 24-a, aduce două săptămâni dedicate operei

0
Sibiu Opera Festival ediția a XXIV-a se desfășoară între 27 septembrie și 11 octombrie 2025, transformând pentru două săptămâni marile scene ale orașului în spații consacrate operei. Publicul este invitat să descopere recitaluri în locații neconvenționale, dar și spectacole de amploare care reunesc artiști și ansambluri de prestigiu.

Ediția din acest an aduce la Sibiu titluri celebre precum „Don Pasquale” de Donizetti, „La Traviata” de Verdi, „Don Giovanni” de Mozart sau „Silvia” de Kálmán, alături de producții speciale precum „La tragédie de Carmen” de Peter Brook sau „Cavalleria Rusticana” de Mascagni. Festivalul va fi deschis printr-un recital de canto la Biserica Catolică Sfânta Treime și va include, de asemenea, o Gală Opera Festival pe scena Sălii Thalia.

Programul complet și biletele sunt disponibile online pe sof.iabilet.ro

FOTO – arhivă

Stindardul recunoștinței arborat la Cimitirul Eroilor din Porumbacu de Sus

0
Duminică, 28 septembrie, începând cu ora 12:30, la Cimitirul Eroilor din Porumbacu de Sus va avea loc o manifestare omagială dedicată eroilor locali care au luptat în Primul Război Mondial, „un război de reîntregire națională pentru români”.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană Sibiu, Subfiliala Porumbacu de Jos, alături de preoții parohi din localitate, Școala Gimnazială Porumbacu de Jos și Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică.

Programul include un ceremonial religios de pomenire, sfințirea drapelului Cercului „Cultul Eroilor” din cadrul Școlii Gimnaziale Porumbacu de Jos, precum și un moment muzical cu tematică patriotică susținut de corul școlii. Manifestarea se va încheia prin depunerea de flori la fiecare mormânt de erou, gest simbolic realizat de elevii școlii.

Evenimentul stă sub semnul gândului lui Nicolae Iorga: „Neamul este etern prin cultul eroilor.”

FOTO – arhivă

Meciuri grele pentru echipele sibiene din liga a treia

0
Inter Sibiu în acțiune la un meci din Liga 3, pe stadionul din Sibiu

Azi este programată etapa a șasea din seria a șasea a ligii a treia.


Vineri, Inter Sibiu are cel mai greu meci al acestui sezon, la Râmnicu Vâlcea. Echipa locală este una din favoritele la primele locuri.

De la ora 17, pe stadionul ”Municipal” vâlcean, sibienii se vor lupta cu liderului seriei, echipa cu cele mai mari pretenții la promovare.

Tot de la ora 17.00, ACS Mediaș înfruntă acasă, echipa ARO Muscelul Câmpulung. Partida are loc pe stadionul Gaz Metan 2 (8Mai). Meciul va fi transmis live pe pagina de facebbok a clubului din Mediaș.

Exercițiului multinațional NATO DACIAN FALL 2025 se va desfășura și în județul Sibiu: militarii francezi vor fi trimiși la Cârțișoara

0
Tranșee și poziții militare pentru antrenamentul NATO DACIAN FALL 2025
Potrivit Primăriei Comunei Cârțișoara între 20 octombrie și 13 noiembrie, comuna va găzdui activități în cadrul exercițiului multinațional NATO DACIAN FALL 2025. La Cârțișoara vor fi trimiși aproximativ 400 de militari francezi, care vor participa la activități militare și logistice.

Potrivit autorităților, la exercițiu vor participa peste 5.000 de militari și aproximativ 1.200 de mijloace tehnice din 10 state membre NATO. Activitățile de instruire se vor desfășura în poligoane din România și Bulgaria, inclusiv în apropierea localităților Făgăraș, Bucium, Cincu și Cârțișoara.

Exercițiul planificat de HQ MND-SE București, are ca obiectiv consolidarea colaborării între structurile aliate și întărirea capacității de apărare. Forțele NATO participante vor desfășura antrenamente complexe, menite să asigure o cooperare eficientă în situații de criză.

Începe Cupa Satelor la fotbal

0
Trofeul pentru înscrieri Cupa Satelor, un cupiu de fotbal pe un soclu

Fotbalul ajunge din nou în comunitățile rurale din județul Sibiu. Încep înscrierile pentru Cupa Satelor, competiția națională organizată de Federația Română de Fotbal, alături de Ministerul Educației și cu sprijinul PENNY.


Vor fi organizate două categorii de vârstă:

• U11 (băieți & fete) – elevi/elevi (primar), născuți după 01.01.2015

• U13 (băieți & fete) – elevi/elevi (gimnazial), născuți după 01.01.2013

Pot participa școlile din mediul rural (sate/comune). Echipele înscrise trebuie să fie formate din elevi ai școlii din localitatea care se înscrie.

O școală se poate înscrie cu mai multe echipe la aceeași categorie și gen.

Înscrierea se face prin platforma online https://impreunasuntemfotbal.ro/competitii…/cupa-satelor/

Calendarul competiției

Etapă Perioadă

Județeană 1 Octombrie – 31 Noiembrie 2025

Regională 1 aprilie – 15 mai 2026

Națională 15 mai – 31 mai 2026

Tânăr reținut după ce a furat portofelul unei bătrâne

0
catuse politia romana

Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Roșia, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.


Potrivit anchetatorilor, în data de 11 septembrie, tânărul ar fi sustras portofelul unei femei de 82 de ani, din județul Caraș-Severin, în timp ce se afla pe Aleea Frații Buzești din municipiul Sibiu. În portofel se aflau 500 de lei și o pereche de chei.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea luării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor sibieni, pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului.

Foto: arhivă