Dr. Penţea Ioan Viorel –  Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu a transmis următoarele:

Transmiterea şi răspândirea unor agenţi patogeni (virusuri, bacterii, rickettsii, paraziţi) şi implicit a unor boli la animale, la oameni şi de la animale la om, sau dintr-un loc în altul, sunt cauzate de contactul cu vectori contaminaţi, reprezentaţi de artropode (ţânţari, muşte, gândaci, căpuşe) dar şi de animale, în special de rozătoare (şobolani, şoareci, sau alte rozătoare din mediul silvatic).

Rozătoarele fac parte din clasa mamifere şi reprezintă, ca răspândire circa o treime din fauna globului pământesc.

În ţara noastră, conform unor date statistice, se pot întâlni un număr mare de rozătoare, grupate în şase familii, cu peste 35 de specii şi subspecii, caracterizate prin insuşiri de viaţă specifice, care explică rolul dăunător sub aspect economic şi al menţinerii şi răspândirii unor boli deosebit de grave.

În afara pagubelor economice, rozătoarele venind în contact permanent cu animalele domestice din exploataţii sau cu animalele sălbatice, pot fi considerate ca purtători de germeni şi vectorii principali în transmiterea a numeroase boli infecto-contagioase  şi parazitare deosebit de grave, dintre care unele sunt transmisibile la oameni, dintre care amintim : leptospiroza, antraxul, turbarea, rujetul, bruceloza, tularemia, trichineloza, teniazele, ricketsiozele, toxinfecţiile alimentare, etc.

Înmulţirea şi răspândirea rozătoarelor este strâns legată de particularităţile lor  de hrană (au un regim variat de hrană, atât de origine vegetală cât şi de origine animală) și de viaţă, fiind influenţată de condiţiile geoclimatice şi sociale, respectiv existenţa de locuinţe şi adăposturi insalubre, lipsa apei potabile şi a canalizării, schimbările de mediu, comerţul internaţional, practicile agricole noi, etc.

Cele mai frecvente rozătoare intâlnite în ţara noastră sunt:

Şobolanul cenuşiu de casă care preferă cu predilecţie locurile cele mai umede ale locuinţelor sau alte spaţii cu umiditate, subsoluri, canale, pivniţe, magazii, grajduri, etc.). Este un animal omnivor (consumă orice aliment) distruge cerialele, legumele din magazii, risipeşte ce nu consumă şi murdăreşte alimentele cu urină şi fecale făcându-le impropii consumului pentru alte specii. Întrucât incisivii le cresc toată viaţa, ei rod permanent, distrugând mobile, textile, conducte, şi alte obiecte. Sunt lacomi şi îsi fac provizii de hrană. Se înmulţesc foarte activ, au o longevitate de 3-5 ani, cu 6-7 gestaţii pe an (în medie 30 zile fiecare gestaţie) cu 7-8 pui la nastere.Prezenţa lor poate fi identificată prin urmele lucioase lăsate de către labele lor prin circulaţie, prin excrementele proaspete de culoare brun-negru şi prin stricăciunile şi pagubele pe care le produc.

Şoarecele de casă este foarte răspândit trăieşte în locurile mai uscate ale locuinţelor ca: poduri, magazii, bucătării, cămări, sau alte spaţii unde găsesc hrană.           Are un regim de hrană cu preferinţă pentru hrana vegetală (cereale sau legume şi fructe de orice fel), dar consumă, când găsesc, şi produse de origine animală           Înmulţirea acestei specii se produce pe tot parcursul anului, femela naşte de 5 – 7 ori pe an, câte 4 – 8 pui Prezenţa lor se identifică prin mirosul specific al urinei sale „miros de şoarece”. Este un mare dăunător producând pagube materiale prin distrugerrea diferitelor obiecte şi prin deprecierea produselor alimentare.

Alte tipuri de rozătoare care vieţuiesc în ţara noastră sunt şoarecele de câmp, şoarecele de pădure, şobolanul de câmp şi şobolanul de apă.

Toate speciile de rozătoare au o acţiune nefavorabilă asupra sănătăţii oamenilor şi a animalelor prin pagubele materiale, prin discomfortul cauzat ca prezenţă şi miros, dar în mod special prin transmiterea unor boli infecto-contagioase şi parazitare.

Din aceste motive, profilaxia şi combaterea rozătoarelor constituie o ţintă cu importanţă majoră pentru toţi factorii din zona administrativă şi de specialitate implicaţi, stabilindu-se în acest scop programe cu acţiuni specifice care să genereze reducerea numerică prin limitarea înmulţirii si a răspândirii acestora.

Acţiunea de prevenire şi combatere a rozătoarelor cuprinde o serie de etape condiţionate de particularităţile bioecologice şi alţi factori importanţi, respectiv:

• cunoaşterea amănunţită a modului lor de viaţă şi de hrană;
• pregătirea profesională, instruirea şi atestarea specialiştilor deratizatori;
• delimitarea suprafeţei infestate;
• selectarea metodei de combatere;
• stabilirea spaţiilor de distribuire a momelilor;
• aplicarea metodelor de deratizare;
• inspectarea rezultatelor obţinute şi distrugerea cadavrelor rezultate;
• continuarea măsurilor de combatere performante şi preventive.;

Combaterea rozătoarelor se poate realiza prin:

Masuri profilactice generale care urmăresc :

• salubrizarea permanentă a colectivităţilor urbane şi rurale;
• limitarea posibilităţilor de hrănire prin blocarea accesului acestora la alimente, ceriale, deşeuri alimentare, gunoaie, etc.
• depozitarea alimentelor pe rafturi în recipiente etanşe pe care nu le pot roade (sticlă, metal emailat, etc.)
• impiedicarea pătrunderii rozătoarelor în clădiri, imobile prin: fundaţii şi pavimente impermeabile, prin aplicarea de sifoane la pardoseală şi la canalizări, etc.)
• deratizarea şi igienizarea vecinătăţilor pentru distrugerea focarelor instalate deja.
• indepărtarea depozitelor de gunoaie, a resurselor de hrană şi ambalaje, din subsoluri, podurile locuinţelor din depozitele de lemne, de alimente sau de furaje..

Măsuri de combatere mecanică.

Prin utilizarea de curse şi capcane din lemn sau metalice, tubulatură sau spaţii inchise prevazute cu orificii, in care se pot aplica momeli rodenticide sub forma de pastă sau pulberi.

Masuri de combatere biologic.

Prin prezenţa duşmanilor naturali ai rozătoarelor, respectiv animalele carnivore (câine, pisică, lup, vulpe, viezure, jder, dihor, nevăstuică), alături de păsările răpitoare (uliu, bufniţa, cucuvea, coţofana, stârc, barza), asigurându-se un mediu propice pentru înmulțirea prădătorilor naturali, măsură care trebuie evaluată ca atare, în ansamblul metodelor de luptă impotriva acestor specii de rozătoare.

Masuri de combatere chimica.

Prin utilizarea unor substanţe chimice, cu acţiune de intoxicare rapidă sau lentă, care trebuie să întruneasca anumite calităţi si eficacitate, respectiv:

• să fie toxice numai pentru rozătoare, fără a afecta alte specii de animale şi păsări sau oameni;
• să fie în termene de garanţie şi valabilitate să prezinte date despre denumirea comercială, substanţa activă, formularul  de avizare, firma producătoare, grupa de toxicitate, numărul avizului şi data eliberării;
• să fie absorbite repede şi in totalitate în organismul rozătoarelor şi să se elimine cât mai greu, pentru ca moartea lor să se producă lent, după câteva  zile, pentru a nu creea panică sau să alarmeze pe ceilalţi şobolani, sau şoareci care astfel sesizaţi nu mai consumă substanţele toxice sau părăsesc spaţiul supus deratizării;
• să fie uşor de preparat şi aplicat ca pulbere pentru prăfuirea galeriilor sau ca momeli alimentare;
• momelile se aplică pe suport alimentar: carne, salamuri, grăunţe, etc. aplicate pe căile de acces al rozătoarelor puse în serie la distanţe unele de altele;

Acţiunile de deratizare trebuie executate de operatori economici şi persoane instruite, testate şi autorizate, iar persoanele de execuţie să fie dotate cu echipament de protecţie adecvat şi să facă dovada examenelor medicale periodice.

Ţinând cont de modul de trai, hrană şi înmulţire a rozătoarelor, cât şi de nivelul posibilităţilor actuale economice, sociale şi de combatere, trebuie reţinut faptul că aceste specii nu pot fi distruse total, iar prin metodele uzuale se poate reduce doar proliferarea şi răspândirea lor în teritoriu, inclusiv limitarea posibilităţii de răspândire a bolilor transmisibile.