O mână de oameni din Dumbrăveni are toate șansele să formeze cea mai bogată comunitate etnică din România, având în proprietatea sa inclusiv o biserică de dimensiunea unei catedrale. În lăcașul de rugăciune, împărăteasa Maria Tereza apare pictată drept sfântă, iar în bibliotecă a fost găsită inima unui preot.

Istoria Dumbrăveniului, cel mai nordic oraș al județului Sibiu, se împletește strâns cu cea a armenilor stabiliți aici la jumătatea secolului al XVII-lea. „Armenii au venit pe „Drumul mătăsii”, trecând prin trei mari orașe: Baku, Tbilisi și Erevan. Erau comercianți renumiți, iar în România au ajuns venind cu vapoarele dinspre Constantinopol, prin Galați și Brăila”, spune Ioan Călinescu, membru în Consiliul Parohial al Bisericii Armeano-Catolice Dumbrăveni.

Printr-un decret dat de Mihai Apafi I, armenii sunt colonizați în Dumbrăveni și Gherla, de aici răspândindu-se ulterior în întreaga Transilvanie. Instaurarea stăpânirii habsburgice aduce noi privilegii pentru armeni, care ajung să administreze orașul, cu drept de a numi primarul, preotul sau judecătorul.

„În zona centrală a funcționat un bazar de mirodenii, cu produse care ajungeau până la Budapesta sau Viena. Din păcate, austro-ungarii au dat foc bazarului, iar armenii s-au axat pe comerțul cu vite. A existat o perioadă foarte bună pentru comunitatea armeană, iar orașul și-a schimbat denumirea în Elisabetpolis”, descrie bărbatul anii în care localitatea avea statut de „oraș privilegiat”, deținea vamă, judecătorie și închisoare.

Armenii au înțeles pe deplin faptul că puterea și banii erau împărțiți între Ungaria și Austria. Așa se face că cea mai mare biserică clădită de această comunitate în Dumbrăveni a primit numele de „Sfânta Elisabeta”, cu trimitere la Elisabeta de Arpad, numită și „a Ungariei”. Mai mult decât atât, armenii au făcut ceva cu totul neobișnuit: în interiorul bisericii au comandat o icoană care să o reprezinte pe Sfânta Elisabeta împărțind bani sărmanilor. Doar că figura acesteia seamănă izbitor cu cea a împărătesei Maria Tereza. Cum s-ar zice, armenii au atins două obiective dintr-un singur foc: s-au pus bine și cu maghiarii, și cu austriecii.

„În afară de această pictură interesantă, în biserică regăsim simboluri ale templierilor, organizație care a asigurat în vechime protecția neguțătorilor armeni în lungile călătorii”, spune Ioan Călinescu indicând una dintre crucile templiere aflate deasupra intrării.

În biserica înaltă, construită între 1768 și 1790 cu contribuție importantă a împărătesei Maria Tereza, se mai află ceva cu totul neobișnuit: o inimă de om.

„A aparținut lui Avedik Lukacs, un preot armean născut în 1847 și care a slujit în această biserică. În testament a lăsat scris ca la moarte, inima să-i fie scoasă din piept și păstrată în biserica aceasta, pe care a iubit-o atât de mult”, arată Ioan Călinescu despre preotul decedat la 1909 și care a fost primul autor al unei monografii a orașului Dumbrăveni.

Inima preotului a fost descoperită în 1997, în biblioteca bisericii: „Eram și eu de față când, într-un recipient de forma unei bomboniere, a fost găsită inima. Atunci am realizat că dorința lui Avedik Lukacs i-a fost îndeplinită și că, dincolo de moarte, părintele continuă să fie aici, în biserică.”

Dintr-un dulap din lemn, cu infinită grijă, Ioan Călinescu scoate un recipient din porțelan viu colorat. Interesant este faptul că pe lângă floricele, pe bol și capac apar desenate inimi albastre, dezvăluind parcă ceea se află înăuntrul său. „Este incredibil cum s-a păstrat”, mai spune armeanul așezând recipientul la locul său.

Privită din exterior, Biserica armenească este impunătoare, în ciuda faptului că unul dintre cele două turnuri a rămas fără cupolă la 1927, în urma unei furtuni. Autoritățile încearcă să găsească fondurile necesare reabilitării, iar în aceste zilei tocmai s-au încheiat sondajele arheologice care vor sta la baza documentațiilor. „Colaborăm cu doamna Carp, cea care a realizat inclusiv proiectul de reabilitare a Cazinoului din Constanța. Avem încredere că biserica își va recăpăta strălucirea de odinioară”, mai spune reprezentantul celor aproximativ 20 de armeni care mai trăiesc în Dumbrăveni.

Ioan Călinescu este pensionar și speră în vremuri mai bune. Își aduce aminte și de perioada comunistă: „Am lucrat în industria încălțămintei și, în acei ani, nu era cizmar sau pantofar în Dumbrăveni care să nu aibă casa lui”, spune omul despre anii în care, paradoxal, România era condusă de un fost cizmar, iar libertățile, inclusiv cele religioase, erau mult limitate.

Sunt mulți cei care speră ca Dumbrăveniul să devină un punct de atracție pe harta turismului românesc, mai ales că este situat între două atracții majore, Biertan și Sighișoara.

Orașul Dumbrăveni, căruia românii îi spuneau Ibașfalău, armenii – Elisabetopol, sașii – Eppeschdorf și ungurii – Ebesfalva sau Erzsébetváros, continuă să fie, împreună cu întreg trecutul său bogat, parte a județului Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!

Material realizat de Consiliul Județean SIbiu prin proiectul „Oameni și Locuri De Poveste”.