Peste 50 de acțiuni, controale și verificări au efectuat polițiștii de imigrări, la nivel național, în ultimele 48 de ore. 30 de străini au fost depistați în situații ilegale și peste 1.400 de permise de ședere au fost emise.
În ultimele 48 de ore, polițiștii de imigrări au efectuat, la nivel național, 52 de acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.600 lei.
În urma activităților desfășurate au fost depistați în situații ilegale 30 de străini. Polițiștii de imigrări au înregistrat 1.130 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă, au fost aprobate alte 1.115 astfel de documente, iar 202 au fost respinse. De asemenea, au fost înregistrate 1.127 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, străinilor fiindu-le emise 1.212 de permise de ședere temporară și pe termen lung.
Totodată, alte 223 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 14,9 %.
Vineri, 20.12.2024, s-a finalizat etapa de înscriere pentru sesiunea iunie 2025 a examenului național de Bacalaureat. Pentru această sesiune, în județul Sibiu s-au înscris 2185 de candidați, dintre care 2104 candidați din învățământul liceal la zi, 26 candidați din învățământul liceal seral și 55 candidați din învățământul liceal cu frecvență redusă.
Competențele încep luni, 27 ianuarie 2025, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), conform OME nr. 6.481 din 30.08.2024.
Acestea sunt urmate de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B, 29 -31 ianuarie 2025), de evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C, 3 – 5 februarie 2025) și de evaluarea competențelor digitale (proba D, 5 – 7 februarie 2025).
Probele scrise vor debuta în 10 iunie 2025.
Cei mai mulți elevi din clasele a XII-a/a XIII-a înscriși la susținerea competențelor din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, provin de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu (174 elevi), Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu (167 elevi), Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu (160 elevi) și Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu (157 elevi), iar cei mai puțini elevi înscriși provin de la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică (14 elevi), Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu (14 elevi), Liceul Tehnologic „Mediensis” Mediaș (18 elevi), Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște (18 elevi) și Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului (18 elevi).
Calendarul sesiunii iunie 2025 a examenului national de Bacalaureat:
27 – 29 ianuarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
29 – 31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
3 – 5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
5 – 7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C și D din cadrul examenului național de bacalaureat pentru elevii beneficiari ai unro burse de studiu în străinătate, care nu pot participa la aceste probe prgramate în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025
2 – 6 iunie 2025: înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
6 iunie 2025: încheierea cursurilor pentru clasele a XII-a/a XIII-a
10 iunie 2025 – Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă
11 iunie 2025 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
13 iunie 2025 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă
16 iunie 2025 – Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
20 iunie 2025 – Afişarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
23 – 24 iunie 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
30 iunie 2025 – Afişarea rezultatelor finale
În conformitate cu adresa 24066 din 10.01.2025, emisă de către Ministerul Educației și Cercetării, pentru organizarea procesului de evaluare a probelor A, B și D, probele se vor susține începnd cu ora 13:00, după terminarea programului școlar pentru elevii claselor a XII-a. În situația în care, programul școlar al elevilor de clasa a XII-a/a XIII-a este planificat după-amiază, procesul de evaluare a competențelor pentru aceste probe se organizează începând cu ora 9:00, anterior programului școlar.
Pentru organizarea procesului de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulație internațională (proba C), programul va fi următorul:
proba de înțelegere a unui text audiat, urmată de proba scrisă, se susține în data de 3.02.2025, începând cu ora 8:30; programul școlar se va derula începând cu ora 10:30; pentru unitățile de învățământ care funcționează în două schimburi, programul școlar al claselor care funcționează după-amiază va fi decalat;
proba orală se va desfășura în perioada 4 – 5.02.2025, după finalizarea programului școlar; în situația în care, programul școlar al elevilor de clasa a XII-a/a XIII-a este planificat după-amiază, procesul de evaluare a competențelor pentru proba orală din cadrul probei C se organizează începând cu ora 9:00, anterior programului școlar.
Astăzi, 22 ianuarie 2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Sibiu.
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunii de trafic de influență. În cauză, în luna august 2024, un bărbat fără calitate specială i-a propus unui candidat la proba practică de susținere a examenului auto că, în schimbul sumei de 2.500 de lei, un polițist din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Sibiu ar putea să-i faciliteze promovarea examenului. Martorul denunțător a acceptat propunerea suspectului, înmânându-i suma solicitată. Cu toate acestea, persoana în cauză nu a reușit să promoveze examenul auto. În urma perchezițiilor efectuate, suspectul va fi condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru continuarea cercetărilor, în baza unui mandat de aducere. Cercetările continuă pentru stabilirea întregului context al faptelor și tragerea la răspundere a celor implicați. În continuare încurajăm cetățenii să denunțe astfel de fapte la Call-Center Anticorupție 0800.806.806, apel disponibil gratuit pentru sesizarea oricăror infracțiuni de corupție.
Cu prilejul împlinirii a 166 ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și structurile militare din garnizoana Sibiu vor participa la activitățile organizate de Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și autoritățile publice locale, în colaborare cu Mitropolia Ardealului, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român „ASTRA”, Universitatea „Lucian Blagaˮ din Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Cercul Militar din Sibiu şi celelalte structuri din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională din judeţul Sibiu, după următorul program:
în data de 23.01.2025, în intervalul orar 11.00 – 11.15, Intonarea Imnului Național al României și Hora Unirii pe platoul central din fața Cercului Militar din Sibiu;
în data de 23.01.2025, la ora 11.15, Moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr.4 din Sibiu la Cercul Militar din Sibiu;
în data de 23.01.2025, la ora 11.40, Simpozion dedicat Unirii, în Sala de Conferință a Cercului Militar din Sibiu;
în perioada 21.01 – 30.01.2025, în intervalul orar 10.00 – 20.00, Expoziția fotodocumentară „Unirea Principatelor Române, în documente”, în holul central al Cercului Militar din Sibiu.
Rezultate remarcabile pentru ACS Champions Sibiu la Turneul U17 din Șura Mică. Echipa sibiană s-a calificat la turneul semifinal U 17.
Echipa sibiană de cadete U17 a avut o prestație deosebită la ultimul turneu, desfășurat în perioada 17-19 ianuarie 2025 la Sala de sport din Șura Mică, demonstrând încă o dată că munca, dedicarea și spiritul de echipă sunt ingredientele succesului.
Rezultatele înregistrate:
ACS Champions 2018 Sibiu B – CS Torpi M.S. Tg. Mureș 3 : 0 CSS Blaj – ACS Champions 2018 Sibiu A 0 : 3 CS Torpi M.S. Tg. Mureș – ACS Champions 2018 Sibiu A 0 : 3 ACS Champions 2018 Sibiu B – CSS Blaj 3 : 0
CSS Blaj – CS Torpi M.S. Tg. Mureș 3 : 0 ACS Champions 2018 Sibiu A – ACS Champions 2018 Sibiu B 3 : 0
Cu aceste rezultate, echipa sibiană a reușit să se califice pentru a treia oară consecutiv la categoria Elită. „Am realizat un obiectiv major pentru noi și un semn al progresului continuu! Această calificare este o realizare deosebită, care ne umple de mândrie și ne motivează să ne pregătim și mai intens pentru provocările ce ne așteaptă. Calificarea în categoria Elita reprezintă un pas important în dezvoltarea jucătoarelor noastre, iar performanțele obținute la acest turneu sunt dovada că suntem pe drumul cel bun. Fiecare meci câștigat, fiecare punct luat a fost un rezultat al muncii în echipă și al perseverenței!”, au transmis reprezentanții clubului sibian
Echipele Champions au fost formate din următoarele jucătoare:
ACS Champions Sibiu A
Grădinariu Ana
Vasilescu Cătălina
Canciu Adelina
Muntean Ana
Văcar Bianca
Rusu Sonia
Dumitra Ruxandra
Bozdoc Iunia
Roşianu Karina
Grădinariu Emma
Savu Draga
Ion Yris
Irom Denisa
ACS Champions Sibiu B
Mara Irina
Ivan Roberta
Corpodean Alessia
Vasiu Anca
Cârstea Natalia
Burluc Adriana
Savu Andreea
Burduşel Sofia
Durbacă Mara
Grădinariu Laura
Rădulescu Sarah
Cinăzan Cristina
Popa Ioana
Goia Emma
Incident neobișnuit în această seară pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu. Un om al străzii a sărit pe capota unei mașini.
Conform primelor date Sibiu Independent, bărbatul era pe trotuar după care s-a poziționat în mijlocul drumului. Șoferul unei mașini a oprit la câțiva metri de bărbat însă acesta a fugit și s-a izbit de capotă. În urma acestui gest, traficul rutier a fost blocat preț de câteva minute. La fața locului au sosit mai multe echipaje de Poliție, dar și unul ambulanță. Medicii i-au acordat primul ajutor deoarece acesta s-a tăiat intenționat cu un cuțit în zonă mâinilor.
Europarlamentarul USR, Dan Barna, a atras atenția asupra pericolului reprezentat de dezinformare și manipulare pe rețelele sociale, evidențiind cazul a 25 de pagini Facebook care, în timpul unei campanii electorale din România, au generat 4.100 de reclame false cu 199 de milioane de vizualizări.
„Dezinformarea și manipularea au ajuns astăzi teribil de ieftine și accesibile. În campania electorală din România, 25 de pagini de Facebook au rulat 4100 de reclame fake la adresa Elenei Elasconi, candidata pro-europeană la președinție. Au fost vizualizate de 199 de milioane de ori. Repet, 25 de pagini, 4000 de reclame au generat aproape 200 de milioane de vizualizări. Aceasta este puterea unei singure rețele. Dacă înmulțim cu 4 sau 5, cifrele devin amețitoare. Iar acest exemplu e din vremea în care, teoretic, existau mecanisme de control și blocare a fake news…”- a declarat europarlamentarul USR, Dan Barna.
Pompierii militari ai Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență în localitatea Micăsasa pentru stingerea unui incendiu la o anexă gospodărească.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe unde erau adăpostite animale. Pompierii au salvat 5 porci și 30 de păsări și au limitat extinderea incendiului la casa de locuit. Acoperișul anexei a fost afectat pe o suprafață de 60 mp precum și mai multe bunuri din interior.
Incendiul a fost cauzat de o afumătoare improvizată.
Un șofer grăbit nu a respectat semnul STOP și a pătruns cu viteză în intersecția de pe Bulevardul Victoriei din Sibiu.
Conform primelor date, șoferul unei mașini de ridesharing a intrat în coliziune cu alte două mașini, una dintre acestea ricoșând pe trotuar. În urma impactului, o șoferiță în vârstă de aproximativ 25 de ani s-a rănit ușor la cap. Traficul în zonă este îngreunat.
Filarmonica de Stat Sibiu găzduiește vineri, 24 ianuarie 2025, un eveniment special: un masterclass de violoncel susținut de renumitul muzician Octavian Lup, în Sala „Henry Selbing”, de la ora 10:00.
Înscrierile se fac pe 22 și 23 ianuarie, între orele 9:00 și 16:00, la numărul de telefon 0751.482.020 (Roxana Manta). Nu ratați această oportunitate unică de a învăța de la unul dintre cei mai apreciați violonceliști contemporani!
Octavian Lup cântă la violoncel de la 7 ani și a devenit unul dintre cei mai străluciți violonceliști ai generației sale, un reprezentant al excelenței în arta muzicală și o personalitate remarcată pe podiumul scenelor naționale și internaționale. Laureat a numeroase concursuri din România și din străinătate, el a concertat pe patru continente, alături de nume cu rezonanță din domeniul muzicii clasice. Asemeni lui George Enescu, s-a perfecționat la Conservatorul Superior Național de Muzică din Paris. Pe lângă activitatea solistică intensă, își dedică timpul tinerei generații de muzicieni, fiind lector universitar doctor la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Pasiunea pentru oameni și pentru muzică l-a determinat să înființeze orchestra New Hope, care duce muzica în spații neconvenționale.
Vineri, 31 ianuarie 2025, la ora 17:00, iubitorii de literatură sunt invitați la o întâlnire specială organizată de Cenaclul „Radu Theodoru” la Cercul Militar Sibiu. Acesta este singurul cenaclu cu activitate lunară constantă din oraș, sprijinit exclusiv din resurse proprii, și se mândrește cu revista sa, „Rapsodia”. Evenimentul va fi moderat de Ioan Gligor Stopița și include un program variat dedicat literaturii și culturii.
Evenimentul va include și un recital poetic al actorilor Lerida Buckholzer și Cătălin Negină, precum și lansarea volumului „Trei povestiri din Sibiu” de Nicolae Ștefănescu. Autorul, alături de Anca Sîrghie, Rodica Brad, Ioan Stopița și Silviu Guga, va prezenta lucrarea, oferind autografe celor prezenți.
Polițiștii rutieri din Sibiu au intervenit pe strada Ceferiștilor, unde au găsit patru mașini parcate neregulamentar, obstrucționând vizibilitatea intersecțiilor. Pentru aceste abateri, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 810 lei, iar două dintre autoturisme au fost ridicate din cauza riscului crescut de accidente.
Prin aceste acțiuni, Poliția Sibiu urmărește să-i facă pe șoferi mai responsabili și să reducă riscurile în trafic, mai ales când vine vorba de parcări și opriri care pot părea banale, dar pun în pericol siguranța tuturor participanților la trafic.
„Arată-mi unde parchezi ca să-ți spun cât de responsabil ești!”
„Polițiștii Biroului Rutier Sibiu continuă acțiunile de combatere a staționărilor și opririlor neregulamentare în municipiul Sibiu.
Astăzi, atenția colegilor noștri s-a îndreptat spre siguranța traficului de pe strada Ceferiștilor, unde au fost identificate 4 autoturisme parcate neregulamentar, obstrucționând vizibilitatea intersecțiilor, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare de 810 lei.
Din cauza riscului ridicat de producere a evenimentelor rutiere, față de 2 dintre aceste autovehicule polițiștii au dispus ridicarea.
Prin acțiunile lor, polițiștii doresc să responsabilizeze conducătorii auto asupra respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, inclusiv normele privind oprirea și staționarea autovehiculelor, manevre aparent banale, dar de o importanță deosebită în termenii siguranței rutiere” – ” – au scris pe Facebook reprezentanții Poliției Sibiu.
Medicii au înregistrat al treilea deces din cauza gripei, din acest sezon, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, nevaccinat cu vaccin antigripal, care mai avea şi alte probleme de sănătate şi care fusese internat la Terapie Intensivă, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, printr-un comunicat de presă.
„A fost înregistrat cel de-al treilea deces datorat gripei, din acest sezon – bărbat în vârstă de 51 de ani, confirmat prin RT PCR cu virus gripal A, nevaccinat cu vaccin antigripal, cu comorbidităţi, internat ATI. În total, de la începutul sezonului de supraveghere 2024 – 2025, au fost raportate 998 cazuri de gripă (din care 36 confirmate prin RT PCR)”, se arată în comunicatul de presă al DSP Sibiu.
Potrivit sursei citate, „cea de-a treia săptămână a anului marchează creşteri ale numărului de îmbolnăviri la toate cele trei categorii de afecţiuni monitorizate în cadrul sistemului de supraveghere – IACRS, pneumonii, gripă, astfel: Avem 2614 IACRS (cu 901 mai multe), 634 pneumonii (cu 226 mai multe) şi un plus de 117 cazuri de gripă, faţă de raportarea precedentă (331, faţă de 214 cazuri)”.
În ceea ce priveşte gripa, din cele 331 cazuri, au fost internaţi 88 de pacienţi, ceea ce reprezintă un procent de 26,58%.
Daniela Cimpean – Președinta Consiliului Judetean Sibiu, a fost aleasă vicepreședintă al Consiliului de Dezvoltare Regională Centru! Astăzi, 21 ianuarie, în cadrul ședinței organizate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru – ADR Centru – Romania, Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) a ales noua conducere, marcând începutul unui nou ciclu de decizii pentru dezvoltarea regiunii.
Proiectele regionale, în prim-plan
În cadrul întâlnirii, s-au discutat stadiul programelor regionale, precum Regiunea Centru 2021-2027 și POR 2014-2020, dar și viitoare inițiative importante:
Centrul Europe Direct 2025 – promovarea informării europene;
BISNet Transylvania 2025-2028 – digitalizare și inovare;
Municipiul Sibiu a avut mai puţini turişti în 2024, ceea ce a dus la un număr mai mic de vizitatori la Muzeul Naţional Brukenthal, situat în centrul istoric, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, managerul muzeului, Alexandru Chituţă.
„În comparaţie cu anul 2023 însă există o scădere iar acest lucru se datorează numărului mai redus de vizitatori ai oraşului Sibiu. Numărul total al vizitatorilor la sediile Muzeului Naţional Brukenthal şi la expoziţiile din ţară a fost de peste: 1.100.000 vizitatori fizici şi peste 1.300.000 beneficiari/vizitatori la expoziţiile online. La sediile Muzeului Naţional Brukenthal în anul 2024 au fost peste 320.000 vizitatori (gratuităţi şi bilete)”, a explicat Alexandru Chituţă.
Potrivit sursei citate, Muzeul Naţional Brukenthal a înregistrat o creştere de peste 50 % în 2024, faţă de 2023, în mediul online, „în ceea ce priveşte numărul postărilor, al aprecierilor şi al vizitelor pe pagină. În anul 2024 Muzeul Naţional Brukenthal a avut peste 2 milioane de vizualizări pe paginile de Facebook, Instagram, Tik Tok şi Youtube. Faţă de anul 2023, postările pe pagina de Facebook au avut o creştere de 50%, ajungând la 1.650 de postări. De asemenea, vizitele pe pagină au avut o creştere de peste 45%.”
Sincer, am crezut că partidele pro-europene din România vor învăța ceva după lecția usturătoare a alegerilor prezidențiale și parlamentare. Chit că a fost anulat turul 1 al alegerilor prezidențiale, refacerea alegerilor reprezintă doar o amânare a inevitabilului: un președinte extremist. Vina aparține în totalitate PSD, PNL și USR, cele trei mari partide care nu pot discerne cum se alege un candidat și care nu pot lăsa orgoliile deoparte.
Am criticat mereu alianța PSD – PNL la guvernare, ca o struțo-cămilă, care, s-a văzut, a adus mari deservicii de imagine și scor doar PNL-ului. Plus că a crescut și ideea, mai demult inoculată, a partidelor anti-sistem, gen AUR, SOS sau POT.
Nu mai scriu, din nou, despre grava situație a lipsei grosiere de educație în rândul populației. Milioane de oameni care se lasă ușor păcăliți de clipuri video de pe internet și nu cercetează dacă informațiile de acolo sunt adevărate. Le iau de bune. Vina este a lor, dar și a clasei politice care în 35 de ani de la Revoluție a pus educația pe ultimul loc și a schimbat vreo 30 de miniștri ai Educației.
Ultimul sondaj de opinie din ianuarie 2025 arată că Georgescu a crescut și, dacă va fi unicul candidat naționalist, poate lua din primul tur președenția României. Un al doilea sondaj confirmă acest lucru. Naționalismul este pe cai mari, din nou, în România, și ajunge la scoruri nemaivăzute din anii 1930-1940.
Dar nu suntem unici. Este un curent global (sic!). Naționalismul sub masca suveranismului ne întoarce la ideologia secolului XIX. Ascensiunea lui Trump și acoliților săi, partidele extremiste din multe țări europene, toate ne arată o tendință de care România nu este scutită. Chiar dacă discursul de la noi al acestora este plin de minciuni și aberații. Măcar în vestul Europei discursurile naționaliste sunt cele clasice: anti-străini, protecția patrimoniului cultural etc. La noi, extremiștii vorbesc de informația din apă, tunele dacice și alte megalomanii promovate pe internet. Atât pot ai noștri, pentru că așa popor, așa conducători, așa extremiști.
Dar critica dură se cuvine acum celor din PSD, PNL și USR. Să o luăm de la coadă. USR-iștii au ratat un moment istoric. Și în loc să cedeze în favoarea unei alianțe pro-europene au ales din nou barca neutralității. Iar căderea lor în sondaje este absolută. Mă rog, a doamnei Lasconi, rămasă candidat la prezidențiale. Nici măcar bunul simț de a-l susține pe Nicușor Dan, un independent cu șanse mari de a deveni președinte. Dar rămas fără susținere. În opinia mea, Nicușor Dan, independent, este singurul capabil să îi bată pe Georgescu.
Însă aroganța USR a fost completată de o și mai mare gogomănie de la PSD și PNL. Au negociat și au dat premierul PSD-ului, așa că PNL a primit candidatul fără șanse la prezidențiale. Ciolacu a jucat bine aici. A văzut că nu mai are șanse și a ales postul care îl mai poate ține 4 ani la frâiele banilor României. Puterea e la el. Iar PNL a primit candidatul la Cotroceni. Dar au ales execrabil. Cum să vii cu Crin Antonescu, un perdant deja în politică și considerat unanim ca un pierde vară. Un om fără imagine bună publică și fără substanță. Un Ludovic Orban.
Oare chiar nu avea PNL-ul vreun candidat de valoare? Sau au făcut jocul PSD-ului și au mers și ei pe un perdant sigur. Care ar fi scopul? Nu era mai ușor ca cele trei partide să susțină un independent și nu un membru de partid? Cu siguranță dădea mai bine la public. Sau măcar dacă mergeau pe varianta Maia Sandu, așa cum am scris acum un an de zile. Dar pentru asta ar fi trebuit ca politicienii români de astăzi să aibă bărbăție să nu scriu altceva, ceea ce nu au. Sluga tot slugă rămâne, chiar și sus în funcție. Vă dați seama că o candidatură Maia Sandu ar fi fost o dublă lovitură? Una că aducea unirea cum a făcut și A.I. Cuza, a doua că prelua și din mesajul naționaliștilor și lua voturi să iasă din primul tur.
Din păcate, însă, marile partide nu au înțeles nimic, încă. Și probabil nici nu vor înțelege. Iar noi ca popor, vom vota și vom suporta consecințelor semi-analfabeților care îl vor trimite pe Călin Georgescu la Cotroceni.
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) anunță că va face parte din Comisia pentru sănătate publică (SANT) a PE, de unde va lupta pentru accesul egal și gratuit la servicii de sănătate mintală. Subiectul crizei locuințelor va fi, de asemenea, una dintre prioritățile lui Nicu Ștefănuță, asumată de întreg Grupul Verzilor din Parlamentul European.
În urma negocierilor din ultimele luni din cadrul Parlamentului European, Subcomisia pentru sănătate publică, care funcționa, până acum, sub umbrela Comisiei pentru mediu (ENVI) a PE, devine Comisie permanentă, de sine stătătoare. În calitate de membru în noua Comisie SANT, Vicepreședintele PE Nicu Ștefănuță va lupta pentru accesul egal și gratuit la servicii de sănătate mintală.
“Îmi doresc ca în acest mandat să contribui activ la sănătatea mintală a românilor. Voi lupta pentru introducerea în statele membre ale UE a unui număr de cel puțin 30 de ședințe de terapie decontate. Tinerii, afectați serios de pandemia sănătății mintale din România nu își permit servicii de terapie care pot costa și 300/400 RON pe oră. Mă bucur că noua Comisie SANT și-a asumat această prioritate și voi lucra, împreună cu colegii mei, pentru ca sănătatea mintală să nu mai fie considerată un moft, ci o realitate”, declară Nicu Ștefănuță.
Comisia SANT va fi responsabilă și pentru problemele legate de produse farmaceutice și dispozitive medicale, programe și acțiuni specifice în domeniul pregătirii sănătății publice și răspunsului la crize de sănătate, sănătatea mintală și drepturile pacienților, aspectele de sănătate ale bioterorismului, Agenția Europeană pentru Medicamente și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.
Criza locuințelor va fi, de asemenea, în atenția Vicepreședintelui Parlamentului European Nicu Ștefănuță.Verzii Europeni și-au asumat lupta pentru acces la locuințe accesibile, de calitate și sustenabile, prin crearea unui grup intern de coordonare la nivelul Grupului Verzilor din PE din care va face parte și Nicu Ștefănuță. O Comisie specială pentru criza locuințelor din UE tocmai a fost înființată în cadrul Parlamentului European.
„Voi lucra îndeaproape cu colegii mei din Grupul Verzilor pentru ca europenii să aibă acces la locuințe accesibile. Lupt pentru ca din banii pe care îi primește România de la Uniunea Europeană, prin PNRR sau fonduri operaționale, tinerii să aibă acces mai ușor la casa lor, o casă pe care astăzi nu și-o permit din cauza accesului greoi la credite, a dobânzilor extrem de mari, speculațiilor imobiliare și lipsa completă a locuințelor sociale”, adaugă Nicu Ștefănuță.
Nicu Ștefănuță este europarlamentar independent. Este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și Vicepreședinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei pentru Bugete și al comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Muzeul Național Brukenthal 2024 – anul dedicat tinerilor, proiectelor internaționale și valorificării patrimoniului – 2025- anul proiectelor expoziționale de amploare și al digitalizării colecției
Anul 2024 a fost dedicat, prin managementul Muzeului Național Brukenthal, tinerilor, proiectelor internaționale și valorificării patrimoniului.
Dacă la începutul anului 2024 se anunța realizarea a 100 de evenimente, în decursul anului trecut Muzeul Național Brukenthal a organizat peste 200 de evenimente culturale. Agenda Muzeului Brukenthal a fost în anul 2024 cea mai efervescentă și variată: expoziții, lansări de carte, simpozioane, conferințe, spectacole, concerte, prezentări de modă, acțiuni sociale, activități educative, etc.
„Împreună cu echipa Muzeului Național Brukenthal s-au organizat numeroase evenimente care au adus bucurie zecilor de mii de tineri.
De la concerte la expoziții, de la ateliere creative la concursuri, s-a dorit o deschidere mai mare a instituției pentru publicul tânăr. În cursul anului 2024 s-au organizat și numeroase expoziții internaționale, fapt ce a dus la deschiderea la Sibiu a Sezonului cultural Polonia-România. Ne-am depășit granițele în acest an, iar ediția a 5-a SCAF a subliniat încă o dată importanța artei contemporane la Sibiu iar cu sprijinul Ministerului Culturii, din 2024 Muzeul Național Brukenthal are un fond de achiziție de artă contemporană.
Am arătat că avem energia și forța să investim și să redăm comunității patrimoniul imobil – clădirea Mănăstirii Ursulinelor. Am demonstrat încă o dată, că printr-un dialog sincer și echilibrat, prin muncă și relație de prietenie Muzeul Național Brukenthal își păstrează poziția ca instituția muzeală cu cele mai multe expoziții organizate în România, cu cele mai multe colaborări instituționale, cu cele mai intense și numeroase contacte cultural-diplomatice din Europa de Est și cu o echipă de specialiști dedicată atât în domeniul muzeografiei cât și al restaurării. De asemenea, s-a pus un accent important pe inventarierea și valorificarea patrimoniului prin publicarea a numeroase volume. Și acest fapt va continua cu o premieră națională în anul 2025! În domeniul administrativ s-au făcut numeroase reparații și au fost deschise două noi spații expoziționale permanente: Templul masonic și Galeria de Artă Națională. În domeniul legislativ, conducerea muzeului împreună cu Ministerul Culturii, Ministerul Finanțelor și Parohia Evanghelică CA din Sibiu au alcătuit, după mai bine de 19 ani, Hotărârea de Guvern cu privire la funcționarea instituției. De asemenea, noua organigramă a Muzeului va aduce o mai mare responsabilitate și eficiență.
Toate aceste lucruri au fost realizate cu sprijinul vizitatorilor, al Ministerului Culturii, al Primăriei Municipiului Sibiu și al prietenilor și sponsorilor Muzeului.
Vă mulțumim!” a declarat Dr. Alexandru Constantin Chituță, managerul instituției.
Muzeul Național Brukenthal: cifrele anului 2024
Au fost organizate la sediu 69 expoziții iar în afara sediului 31 de expoziții, Muzeul Național Brukenthal fiind și în anul 2024 în topul instituțiilor muzeale în ceea ce înseamnă colaborările expoziționale. În anul 2024 Muzeul Național Brukenthal a găzduit 4 expoziții internaționale, organizate cu parteneri din Europa.
În luna iunie 2024 a fost deschis la Sibiu Sezonul Cultural Polonia-România.
Bugetul Muzeului în anul 2024 a fost de 16.229.000 lei din care 3.277.000 lei venituri proprii. Veniturile proprii estimate a fi realizate au reprezentat un procent de peste 20% din totalul alocației bugetare. În comparație cu anul 2021 când veniturile proprii au reprezentat 1.315.157 lei, cu anul 2022 – 2. 213.073 există o creștere constantă cu peste 50%.
În comparație cu anul 2023 însă există o scădere iar acest lucru se datorează numărului mai redus de vizitatori ai orașului Sibiu.
Numărul vizitatorilor
Numărul total al vizitatorilor la sediile Muzeului Național Brukenthal și la expozițiile din țară a fost de peste: 1.100.000 vizitatori fizici și peste 1.300.000 beneficiari/vizitatori la expozițiile online.
La sediile Muzeului Național Brukenthal în anul 2024 au fost peste 320.000 vizitatori (gratuități și bilete).
În mediul online este o creștere de peste 50%, față de anul 2023 în ceea ce privește numărul postărilor, al aprecierilor și al vizitelor pe pagină. În anul 2024 Muzeul Național Brukenthal a avut peste 2 milioane de vizualizări pe paginile de Facebook, Intagram, Tik Tok și Youtube.
Față de anul 2023, postările pe pagina de Facebook au avut o creștere de 50%, ajungând la 1.650 de postări. De asemenea vizitele pe pagină au avut o creștere de peste 45%.
Proiecte importante realizate în anul 2024:
Deschiderea Sezonului Cultural Polonia-România
Deschiderea FITS în curtea Muzeului de Istorie Casa Altemberger
Deschiderea unui noi spațiu expozițional la Muzeul de Artă Contemporană, la etajul 1.
Deschiderea expoziției permanente Prietenia și iubirea pentru oameni și modulul de Templu masonic.
Deschiderea Galeriei de Artă Națională.
Preluarea în chirie a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu și transformarea
Dineu oficial și recepția Întâlnirii internațională Nemo la Sibiu
Realizarea Hotărârii de Guvern privind organizarea și funcționarea Muzeului Național Brukenthal
SCAF – Sibiu Contemporary Art Festival, cel mai important festival de artă contemporană din țară și cel mai important eveniment cultural-diplomatic din Europa de Est organizat sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe
Organizarea celui mai important târg de Crăciun din Europa într-un muzeu – Christmas at the Palace
Achiziția de artă contemporană
Magazin nou la Palat
Anul 2025 la Muzeul Național Brukenthal
Anul 2025 a fost creionat la Muzeul Național Brukenthal ca un an al proiectelor expoziționale de amploare și al digitalizării colecției.
Se fac eforturi, ca în prima jumătate a acestui an să fie lansat site-ul Brukenthalonline care să conțină colecția Muzeului Național Brukenthal. Vor fi încărcate în acest an câteva mii de piese, urmând, ca periodic, site-ul să fie încărcat și cu alte piese.
Începând din luna martie se va începe realizarea expoziției de bază la Muzeul de Artă Contemporană care se va numi Brukenthal modern.
SCAF – ediția a 6-a din acest an va avea ca țară invitată Georgia. Evenimentul va fi organizat cu sprijinul Ambasadei Georgiei în România
3 lucrări de artă europeană vor fi expuse în Perugia în Italia în perioada martie – iunie 2025
Expoziție Ovidiu Maitec
Se va realiza un nou spațiu de depozitare la Muzeul de Istorie
Se va realiza un nou spațiu expozițional la Muzeul de Istorie
Expoziții
La sediul Muzeului Național Brukenthal
Se va organiza în prima jumătate a acestui an, cu binecuvântarea PF Patriarh Daniel expoziția dedicată Centenarului Patriarhiei Române
Ziua Japoniei va fi și în acest an sărbătorită printr-o expoziție de stampe japoneze în luna februarie
Vor fi prezentate într-o expoziție noile achiziții de artă contemporană
Se va organiza o expoziție cu covoare orientale din colecția Muzeului Național Brukenthal
În toamna acestui an Muzeul Național Brukenthal va organiza în colaborare cu Galeria Zina o expoziție a artistului Adrian Ghenie și al Grupului de la Berlin
În colaborare cu ArtSafari, în luna noiembrie-decembrie, Muzeul Brukenthal va găzdui expoziția retrospectivă dedicată lui Țuculescu
Va demara colaborarea cu Galeria Borghese din Roma, urmând ca în luna decembrie să fie adusă la Sibiu lucrarea Leda atribuită lui Leonardo da Vinci, premieră națională.
Filarmonica Sibiu nu este doar un loc de cultură, ci și o instituție cu o istorie fascinantă. Într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Sibiu Independent, Cristian Lupeș a vorbit despre tradiția și evoluția instituției pe care o conduce. „Filarmonica are o istorie care începe de la bastionul militar al Sibiului, unde se găsește și astăzi. În secolul XVI, această clădire avea o funcție militară, iar astăzi este una dintre cele mai importante săli de concerte din România. Este un simbol al evoluției culturale a orașului”, a povestit Cristian Lupeș. Istoria filarmonicii este legată de personalități și evenimente care au marcat orașul, iar transformarea sa într-un loc dedicat muzicii este un element esențial al patrimoniului cultural sibian.
Managerul Filarmonicii a vorbit și despre cum Sibiul a reușit să-și câștige un loc pe harta culturală europeană, în special după ce orașul a fost desemnat Capitală Culturală Europeană în 2007. „Această recunoaștere a fost un moment definitoriu pentru oraș. Sibiul are o viață culturală vibrantă și este un centru cultural de renume. Filarmonica a fost întotdeauna un pilon important în această comunitate și va continua să evolueze și să se adapteze la nevoile publicului”, a spus Lupeș.
Astăzi, Filarmonica Sibiu este apreciată nu doar pentru calitatea evenimentelor pe care le organizează, ci și pentru colaborările sale internaționale. „Avem o echipă de muzicieni de mare valoare care colaborează cu orchestre de renume din București, Timișoara și Cluj. În plus, invitațiile noastre de a participa la Festivalul „George Enescu” sunt o dovadă a statutului nostru în lumea muzicală europeană”, a încheiat Cristian Lupeș. Toate aceste realizări subliniază succesul Filarmonicii Sibiu în a deveni un centru cultural important, atât la nivel național, cât și internațional.
Într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Sibiu Independent, managerul Muzeului Național Brukenthal Sibiu, Alexandru Constantin Chitută, ne-a povestit despre ambițiile de dezvoltare ale instituției. „Muzeul Brukenthal este mai mult decât o colecție de lucruri vechi. Este un loc unde se întâlnesc istoria, arta și inovația, și unde vrem să aducem publicului experiențe care să-l facă să vadă lucrurile altfel”, a spus Chituță.
Printre proiectele care vor pune muzeul pe harta culturală internațională se numără expoziții de mare valoare, atât locale, cât și internaționale. „Ne dorim să organizăm expoziții de artă contemporană și lucrări din cele mai mari muzee europene. Sibiul merită să fie un punct de referință pentru cultura mondială”, a adăugat managerul. De asemenea, el a menționat că muzeul va investi masiv în restaurarea colecțiilor sale și în modernizarea spațiilor expoziționale, pentru a atrage cât mai mulți vizitatori.
Un alt punct pe care l-a menționat Alexandru Chitută a fost importanța educației și culturii pentru dezvoltarea unui oraș. „Dacă investim în cultură, educație și în bunăstarea comunității, cu siguranță vom reuși să creăm un impact pozitiv asupra societății. Muzeele trebuie să fie conectate la viața orașului, iar acest lucru se poate face prin expoziții și evenimente care atrag publicul.”
În 9 și 10 ianuarie 2025, Consiliul Județean Sibiu a organizat două dezbateri publice, dedicate ghidurilor de finanțare pentru agendele de cultură, sport, educație și tineret. Evenimentele au avut loc la sediul instituției și au reunit reprezentanți ai autorităților locale, organizațiilor din domeniu, dar și alți membri ai comunității, toți fiind invitați să își exprime opiniile cu privire la procesul de aplicare pentru fondurile alocate.
În urma celor două întâlniri dar și a solicitărilor primite prin e-mail, au fost înregistrate 22 de propuneri. Cele mai relevante dintre acestea au vizat simplificarea procesului de depunere online a cererilor de finanțare, un aspect esențial pentru creșterea eficienței și transparenței în implementarea proiectelor.
Le mulțumim tuturor celor care au participat activ la dezbateri, dar și celor care au trimis propuneri prin email, contribuind astfel la crearea unui cadru mai eficient și mai accesibil pentru implementarea proiectelor de interes județean.
Aceste dezbateri publice au avut un rol important nu doar în promovarea transparenței decizionale, ci și în optimizarea procesului de aplicare pentru fondurile disponibile, astfel încât să fie mai ușor accesibile pentru toți cei interesați să participe la dezvoltarea județului Sibiu prin proiecte culturale, educaționale și sportive.
În urma acestor dezbateri, propunerile și răspunsurile aferente vor fi publicate pe site-ul Consiliului Județean Sibiu, în secțiunea Acțiunile noastre. De asemenea, ghidurile de finanțare adaptate conform acestor propuneri vor fi supuse aprobării în ședința ordinară a Consiliului Județean Sibiu din data de 30 ianuarie 2025.
Pentru detalii suplimentare privind ghidurile de finanțare și procedurile de aplicare, vă invităm să consultați site-ul oficial al Consiliului Județean Sibiu.
Din cauza intervenției pentru remedierea unei avarii de pe conducta de aducțiune DN 600mm de la Gura Râului, aparținând SGA Sibiu, programată în data de miercuri, 22.01.2025, începând cu ora 10, pot apărea scăderi ale presiunii sau întrerupere a furnizării apei potabile în localitatea Gura Râului.
După încheierea lucrărilor de remediere, se va repune sub presiune magistrala de transport apă brută, pentru reintrarea în parametri a instalațiilor de tratare și reumplerea rezervoarelor de înmagazinare, astfel încât furnizarea la cotele normale să fie posibilă în cel mai scurt timp posibil.
Apă Canal Sibiu își cere scuze tuturor abonaților pentru disconfortul creat, independent de voința sa.
La solicitarea utilizatorilor, Apă Canal Sibiu va pune la dispoziția consumatorilor afectați apă de utilizare menajeră prin intermediul a unei autospeciale ce vor staționa în zonele afectate.
Relații suplimentare pot fi obținute la Call Center – 0269962 sau Dispecerat – tel 0269222777.
La 24 ianuarie 1859, Moldova și Țara Românească s-au unit sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Această unire a fost un moment crucial în istoria României și a reprezentat un pas important spre formarea statului român modern și consolidarea identității naționale.
Anul acesta marcăm împlinirea a 166 de ani de la acest eveniment istoric și aducem un omagiu eroilor și liderilor care au contribuit la realizarea acestei uniri, subliniind importanța solidarității și aspirațiilor comune pentru poporul român.
În acest context, Instituția Prefectului-județul Sibiu alături de Consiliul Județean, Primăria Municipiului Sibiu, Mitropolia Ardealului, Asociațiunea Asociația Transilvăneană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), Cercul Militar Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga” și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu vor organiza în perioada 21-23 ianuarie 2025 următoarele evenimente dedicate Zilei Unirii Principatelor Române:
Perioada 21-30 ianuarie 2025 Expoziție Foto-Documentară în cadrul Cercului Militar Sibiu (Casa Armatei) cu tematică dedicată Zilei Unirii Principatelor Române;
23 Ianuarie 2025 începând cu ora 11:00 la Cercul Militar Sibiu (Casa Armatei) vor avea loc următoarele activități:
Intonarea Imnului național al României;
Hora Unirii pe platoul din fața Cercului Militar;
Moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr.4 Sibiu;
Vizitarea expoziției foto-documentare, pe holul principal al Cercului Militar Sibiu;
Desfășurarea începând cu ora 11:40 a simpozionului dedicat Marii Uniri în Sala de Conferință a Cercului Militar Sibiu.
Cu acest prilej invităm toți cetățenii să participe la evenimentele dedicate acestei zile istorice într-un spirit de unitate și mândrie națională.
Joi, 16.01.2025, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a organizat o întâlnire de lucru cu echipele de management din unitățile de învățământ care implementează în județul Sibiu Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Școlar, finanțat prin Componenta C15 – Educație a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în România. Activitatea s-a derulat în sala Aula Magna din cadrul Facultății de Medicină – Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu.
Activitatea a fost organizată de către domnul Inspector Școlar General prof. Marius Novac, împreună cu echipa din cadrul IȘJ Sibiu responsabilă cu implementarea, monitorizarea și raportarea privind schema de granturi PNRAS.
Au participat aproximativ 150 de persoane din cele 62 de unități de învățământ beneficiare ale finanţării specifice SG – PNRAS – runda 1 și runda 2 – directorii unităților de învățământ, administratorii financiari, alți membri ai echipelor de management.
Activitatea a avut ca scop prezentarea cadrului legal pentru implementarea PNRAS, a procedurilor operaționale specifice, precum și prezentarea de exemple de bună practică privind raportările trimestriale. S-au purtat discuții despre obiectivele și rezultatele așteptate ale proiectelor pentru grupul țintă principal – elevii din învățământul gimnazial, despre dificultăți întâmpinate în implementare, despre oportunitățile de dezvoltare a școlilor beneficiare ale Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Școlar.
IȘJ Sibiu transmite mulțumiri echipelor de management și echipelor de implementare din unitățile de învățământ, pentru implicarea în reducerea abandonului școlar în județul Sibiu
Inspector Școlar General, prof. Marius Emilian Novac
Un accident rutier soldat cu victime s-a produs în această dimineață pe strada Moldovenu din municipiul Sibiu.
Polițiștii rutieri sibieni au stabilit faptul că, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, în timp ce conducea un autoturism spre strada Ștefan cel Mare, o femeie în vârstă de 41 de ani, din municipiul Sibiu a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Șelimbăr.
În urma evenimentul rutier au fost implicate 4 persoane, două suferind și răni corporale. Astfel, o femeie în vârstă de 37 de ani a suferit un traumatism toracic iar un bărbat tot de 37 de ani a suferit un traumatism de coloană cervicală și au fost transportate la spital. Celelalte două persoane implicate în accident nu au fost rănite.
calificare în meseria de instalator/ lăcătuş mecanic/mecanic;
apt pentru muncă în ture,
cunoştinţe operare PC constituie un avantaj
INGINER AUTOMATIST – 1 POST
studii superioare tehnice în domeniul: automatizări/ electric/ electromecanic/ electrotehnic;
cunoștințe în automatizări industriale sau electronică;
cunoștințe temeinice de operare pe calculator;
cunoștințe medii de limba engleză, în special noțiuni tehnice;
permis conducere categ. B;
abilitați muncă în echipă.
Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 31.01.2025. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916(int.117 sau 166).
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru Stația de captare, tratare apa Sibiu-Sud
LABORATOR DE ANALIZA APA POTABILA SI APE UZATE
LABORANT CHIMIST– 1 post
Cerinţe:
studii medii de specialitate – chimie;
experienţă laborator minim 1 an;
cunoştinţe de operare PC;
cu abilități de a lucra în echipă;
permis conducere categ. B
ELECTRICIAN – 1 post
Cerinte:
studii medii de specialitate în domeniul electric /electrotehnic/electromecanic
minim 2 ani experiență profesională
apt lucru la înălțime, apt tură noapte ocazional
experiență în automatizări constituie avantaj
Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 31.01.2025. Relaţii suplimentare la tel. 0269/222916 (int.117 sau 166).
Academia de Leadership Urban (ALU), un program dedicat dezvoltării viitoarei generații de lideri sibieni, revine cu a patra ediție! Începând de astăzi, tinerii cu vârste între 21 și 35 de ani, care își doresc să contribuie la transformarea Sibiului într-o comunitate mai bună, se pot înscrie pentru a ocupa unul dintre cele 15 locuri disponibile în acest program. Data limită pentru înscriere este 10 februarie 2025.
Desfășurat între martie și august, ALU 2025 oferă participanților o experiență complexă de învățare prin cinci module tematice, abordând subiecte precum autocunoaștere, productivitate, gândire antreprenorială, sistemele urbane și schimbarea culturală. În plus, programul facilitează interacțiunea cu mentori și experți din diverse domenii: Elena Luminița Bouleanu (psiholog clinician); Oana Craioveanu, (antreprenoare cu experiență în sprijinirea startup-urilor); Oana Pavăl (arhitectă); Radu Burnete (director executiv Concordia); Dan Luca (expert în productivitate).
„Ne dorim să formăm o comunitate de învățare pentru următoarea generație de lideri, care să inspire și să genereze schimbări pozitive în comunitatea sibiană” afirmă Ana Bugneriu, Director Executiv Fundația Comunitară Sibiu, organizatorul proiectului ALU. „Această ediție este o continuare firească a angajamentului nostru de a sprijini tinerii să devină liderii de azi ai Sibiului de mâine”.
Mădălina Pîșcu, Director Programe Fundația Comunitară Sibiu, completează: „ALU este mai mult decât un program de leadership – este o călătorie transformațională care le oferă participanților nu doar cunoștințe și abilități, ci și o comunitate solidă de sprijin. Modul în care această rețea de ALUmni se extinde și colaborează reprezintă motorul pentru schimbările pozitive din oraș.”
Programul rămâne fidel angajamentului său de a susține prin burse dedicate participanții selectați, costurile fiind integral acoperite cu sprijinul Regnology, partenerul strategic al proiectului.
Beneficii pentru participanți
Participarea la ALU le oferă tinerilor acces la o rețea extinsă de mentori, facilitatori și experți din diverse domenii. Aceștia vor beneficia de sesiuni practice, provocări reale și o comunitate de învățare care îi va sprijini să-și dezvolte atât abilitățile personale, cât și capacitatea de a genera schimbare. Programul reprezintă un spațiu unic pentru testarea ideilor, dezvoltarea proiectelor și găsirea sprijinului necesar pentru implementarea lor. Totodată, costurile participării, incluzând cazarea și masa pentru modulele din afara orașului, sunt integral acoperite de organizatori.
Impactul ALU asupra comunității sibiene
Academia de Leadership Urban, ajunsă la a patra ediție anuală, a reușit deja să își lase amprenta în comunitatea sibiană. Absolvenții ALU formează o comunitate dinamică, care continuă să crească și să contribuie activ la dezvoltarea orașului. „ALU a ajutat la închegarea unei rețele extraordinare de oameni-resursă. Vedem cum absolvenții colaborează la proiecte noi, sprijină inițiative existente și preiau roluri de leadership în industriile lor. Impactul lor este deja semnificativ, generând efectul bulgărelui de zăpadă, care inspiră și mobilizează alți membri ai comunității.” a declarat Ana Bugneriu, Director Executiv Fundația Comunitară Sibiu.
Cum te poți înscrie? Cei interesați sunt invitați să trimită un e-mail la adresa alu@fundatiacomunitarasibiu.ro până pe 10 februarie 2025. Detalii complete despre documentele necesare pentru înscriere și structura programului sunt disponibile pe site-ul oficial: alu.fundatiacomunitarasibiu.ro.
Academia de Leadership Urban (ALU) este un program realizat și implementat de Fundația Comunitară Sibiu alături de Regnology.
Un bărbat în vârstă de 38 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu de pe raza localității sibiene Boian.
Mai multe echipaje SAJ SIBIU au intervenit de urgență la ieșire din localitatea Boian spre Cetatea de Baltă. Echipajele sosite la fața locului l-au găsit pe bărbat rănit, în comă, suferind un traumatism cranian sever. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
ESTE Filmul de Miercuri prezintă filmul „Bird”, regia Andrea Arnold, o poveste captivantă despre maturizare și identitate. Proiecția va avea loc miercuri, 22 ianuarie, de la ora 20.00, la Sala Mică a Centrului Cultural ”Ion Besoiu” din Sibiu.
Bailey (Nykiya Adams) are 12 ani şi locuiește ilegal într-o casă din North Kent, împreună cu Bug (Barry Keoghan), tatăl ei divorțat, și cu fratele ei mai mare. Preocupat de idei de îmbogățire riscante și rapide, Bug nu are prea mai are timp pentru copii, așa că Bailey, aflată în pragul pubertății, îşi satisface cum poate nevoia de atenţie și aventură. Într-o zi îl întâlnește pe Bird (Franz Rogowski), iar linia dintre realitate și magie devine tot mai subțire.
Nominalizat la Cannes pentru Cel mai bun film in 2024 si la Premiile Academiei de Film European 2024 la categoriile Cel mai bun regizor- Andrea Arnold, si Cel mai bun actor – Franz Rogowski.
Rating: N12 – nerecomandat copiilor sub 12 ani.
Preţul unui bilet este de 20 lei și se poate achiziționa online de pe Eventbook sau direct de la Centrul Cultural “Ion Besoiu”, în limita locurilor disponibile.
ESTE Filmul de Miercuri este un proiect organizat de Asociația Este Film.
Parteneri: Marquardt, Centrul Cultural „Ion Besoiu”, My Continental, Consomme Bistro, Centrul Cultural German Sibiu, Centrul Cultural Maghiar Sibiu, Cărturesti, Humanitas, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Biblioteca Universității ”Lucian Blaga”, Universitatea ”Lucian Blaga”, Erasmus Librărie-Cafenea, Cinema Arta, Biblioteca Astra Sibiu.
Parteneri media: RockFM, Zile și Nopți, Goodtime magazine
În perioada 24-27 ianuarie, cele 3 bazine de la Baia Populară vor fi supuse procedurii periodice de curățare și dezinfecție, prin golirea completă a acestora și igienizarea profundă. Precizăm faptul că apa din bazinele Băii Populare este curățată în permanență printr-un sistem modern de filtrare, dar această igienizare amplă este obligatorie conform normelor sanitare în vigoare.
Bazinul de înot al Băii, precum și cele două bazine mai mici din zona de relaxare vor fi golite și vor fi curățate și dezinfectate cu substanțe speciale. Apoi se vor reumple cu apă, iar aceasta va fi tratată și se va reîncălzi la temperatura specifică fiecărui tip de bazin. La final, se va regla și concentrația de clor și pH-ului apei.
Pentru parcurgerea acestor proceduri sunt necesare 4 zile în care bazinele să fie închise publicului. Conducerea Serviciului Sport și Agrement a luat decizia ca operațiunea să se desfășoare în perioada 24-27 ianuarie, dat fiind faptul că ziua de 24 este liberă prin lege marcând Mica Unire, iar duminică 26 ianuarie și luni, 27 ianuarie, Baia Populară este oricum închisă, conform programului obișnuit de funcționare.
Prin urmare, Baia Populară Sibiu va funcționa conform programului obișnuit până joi, 23 ianuarie inclusiv și se va redeschide marți, 28 ianuarie, cu bazinele proaspăt curățate, așteptând publicul doritor de mișcare pentru sănătate.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.