străinilor
TAG
Contingentul pentru angajarea străinilor, utilizat în proporție de peste 70%
De la începutul anului și până la data de 30 septembrie, numărul avizelor de muncă emise pentru cetățeni străini a ajuns la 84.826, reprezentând...
Inspectoratul General pentru Imigrări administrează centre pentru cazarea străinilor cu măsuri de returnare
Redactia -
Inspectoratul General pentru Imigrări administrează, la nivel național, două centre de custodie publică, destinate cazării străinilor împotriva cărora a fost dispusă măsura îndepărtării de...
IGI: Care sunt condițiile pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în România a străinilor desemnați ca administratori ai unei societăți comerciale
Redactia -
În conformitate cu prevederile articolului 69 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 194 /2002 privind regimul străinilor în România, străinii intraţi în România în baza...
Informare referitoare la dispozițiile generale privind detașarea străinilor pe teritoriul României
Redactia -
În conformitate cu prevederile articolului 20 din Ordonanţa nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, străinii cu şedere legală...
Prefectura Sibiu, despre cazul străinilor cazați în condiții inumane la Vurpăr
Redactia -
În urma verificărilor efectuate de Comisia Mixtă de control la spațiul de cazare a cetățenilor din statul Bangladesh, situat în comuna Vurpăr, județul Sibiu,...
Inspectoratul General pentru Imigrări: Condițiile de intrare a străinilor în România
Redactia -
INFORMARE PRIVIND DISPUNEREA MĂSURII INTERDICȚIEI DE INTRARE A STRĂINILOR PE TERITORIUL ROMÂNIEIAvând în vedere prevederile articolului 106^3 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor...
Proiectul privind introducerea cotelor de vânătoare la urs nu rezolvă problema conflictelor cu ursul, ci dă undă verde străinilor să reia vânătoarea pentru trofee...
Redactia -
Federația Coaliția Natura 2000, formată din 22 ONG-uri de mediu din România, consideră că siguranța oamenilor este extrem de importantă și își exprimă regretul...
IGI: Informare privind integrarea străinilor cărora li S-a acordat un drept de ședere în România, în viața ecomomică, culturală și socială
Redactia -
În conformitate cu prevederile articolului 79 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, statul român asigură...
Situațiile în care străinilor nu li se permite intrarea în România
Redactia -
Inspectoratul General pentru Imigrări transmite câteva informații cu privire la situațiile în care străinilor nu li se permite intrarea în România:Străinii nu îndeplinesc...
IGI: Obligațiile ce le revin transportatorilor privind aducerea în România a străinilor
Redactia -
Inspectoratul General pentru Imigrări transmite următoarele informații:În conformitate cu prevederile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,...


