Programul de Voluntariat este o structură asociată Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și este organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu are loc în perioada 12 – 21 iunie 2020 și se desfășoară sub sloganul Puterea de a crede.
Programul de Voluntariat FITS:
Înscrieri până la 1 Decembrie
Au început deja înscrierile la Programul de Voluntariat. Aceasta este singura perioadă din an în care se face selecția voluntarilor FITS care pot opta să fie și voluntari TNRS.
În fiecare an, programul reunește peste 500 de voluntari din România, care contribuie la buna desfășurare a evenimentului, la care se adaugă aproximativ 30 voluntari internaționali. De asemenea, voluntari reprezentanți ai viitoarelor Capitale Culturale Europene vin la Sibiu pentru a lua parte la FITS și pentru a observa Programul de Voluntariat.
Pentru toți voluntarii, experiența este una memorabilă, inspirațională, și personalizată, și cei mai mulți din cei care au făcut parte din Program până acum își doresc să revină.
Andreea Toader, una dintre cele mai apreciate voluntare de la FITS 2019, spune că: „A fi voluntar FITS înseamnă să devii parte dintr-o întreagă familie, cu mulți și diferiți membri, uniți printr-un lucru comun: dorința de A FI (undeva/cândva, peste tot/și mereu). Și tocmai de asta cred că majoritatea voluntarilor se întorc și în următorii ani, pentru că este ceva deosebit ceea ce se întâmplă: 500 de oameni complet diferiți se unesc și lucrează împreună pentru a crea un eveniment atât de minunat și divers, cum e FITS. Dacă ar fi să descriu experiența FITS în câteva cuvinte, acestea ar fi: familie, pasiune, unitate, a dărui, bucurie.”
Departamentele pentru care voluntarii pot opta oferă experiențe variate, după cum urmează: companii artistice, comunicare și PR, secretariat, spații de joc, protocol, info desk, ticketing, afișaj, tehnic, sponsori, video, VIP, celula de criză, Bursa de Spectacole sau asistență pentru coordonarea Programului de Voluntariat.
„Cu siguranță Programul de Voluntariat 2019 a fost o experiență inedită pentru mine în postura de asistent de coordonator, cu multe situații noi și imprevizibile. Mă aștept ca în 2020 să nu fie mai prejos, cu alte sarcini și obiective din care să pot învăța la fel de mult. În momentul de față aștept ca următoarea generație de voluntari FITS să se înscrie în Program, iar în perioada imediat următoare să încep să mă ocup de tot ce este necesar pentru ca aceștia să aibă o pregătire completă. Mă gândesc atât la interacțiunea cu voluntarii locali, cât și la felul în care putem include voluntarii naționali în activități și în comunitatea pe care o formăm pe perioada desfășurării programului,” spune Andrei Giurgiu, voluntar FITS.
Un alt voluntar cu experiență care este nerăbdător nu doar să își ofere sprijinul, dar și să lucreze împreună cu voluntarii FITS 2020 este Cosmin Apostol: „Programul de Voluntariat 2019 a adus o nouă abordare, atât în privinţa cursurilor de pregătire de dinaintea festivalului, cât și în relaţia dintre voluntari și coordonatorii programului. Am avut ocazia astfel să particip și la organizarea Programului de Voluntariat, iar asta m-a ajutat în colaborarea cu colegii de departament în timpul festivalului. În 2020 îmi propun să mă implic și mai mult, folosind experienţa câștigată în anul precedent.”
Programul de Voluntariat FITS și TNRS e o activitate care se desfășoară pe întreaga perioadă a anului, iar cei care optează pentru asta sunt bineveniți să facă voluntariat și în cadrul TNRS.
Cei care doresc să se înscrie pot completa formularul aflat pe site-ul festivalului, aici: http://www.sibfest.ro/voluntar/program-voluntariat-formular-inscriere.html