spot_img
15.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

15 ani de Continental la Sibiu cu două noi clădiri

Știri din Județ

Publicitate

Compania Continental a marcat astăzi, de Sfântul Nicolae, 15 ani de activitate la Sibiu prin inaugurarea a două noi clădiri pentru producţie şi cercetare. Alături de echipa Continental a fost primarul Astrid Fodor, rectorul ULBS, Ioan Bondrea şi consulul Germaniei la Sibiu.

Printre numeroşii invitaţi s-au numărat şi reprezentanţi ai altor universităţi din ţară care colaborează cu firma, dar şi mulţi reprezentanţi ai Facultăţilor de Inginerie şi Ştiinţe de la Universitatea Lucian Blaga Sibiu, principalul partener educaţional al Continental la Sibiu. De altfel clădirea de cercetare şi dezvoltare inaugurată la intersecţia cu strada Lyon găzduieşte şi o aulă şi laboratoare care vor fi folosite şi de studenţii şi profesorii ULBS.

Amfitrionul evenimentului de lansare a fost Lucian Mândruţă, care a piperat introducerile discursurilor cu glume corporate.

Investiții de aproximativ 32 mil. euro pentru cele două clădiri noi

Noul modul de producție este întins pe o suprafață de aproximativ 12.000 m², iar zona de producție are o capacitate de 150 persoane/schimb, în timp ce spațiul dedicat birourilor a fost gândit pentru 250 persoane. Tehnologiile și echipamentele folosite sunt de ultimă generație. Continental Sibiu a făcut pași importanți în direcția Industriei 4.0, iar roboții și coboții fac deja parte din fluxul de producție.

În ceea ce priveste clădirea dedicată activităților de cercetare și dezvoltare, aceasta este ridicată pe 3 niveluri, are suprafața construită la sol de peste 4.600 m² și suprafața desfășurată de peste 12.000 m². Capacitatea noii clădiri este de 1.100 de persoane.

„Acum 15 ani acest teren era doar un câmp”

Oswald Kolb, managerul fabricii Continental Sibiu a amintit auditoriului „Acum 15 ani acest teren era doar un câmp. Astăzi Continental este considerat un motor pentru Sibiu”. El a fost susţinut în ideea că investiţia de acum 15 ani a Continental la Sibiu a creat un trend şi a dus la apariţia Zonei Industriale de Vest de către primarul Astrid Fodor: „Continental a crescut în Sibiu. Aţi fost unul din primii dezvoltatori industriali ai Sibiului. De atunci aţi fost vectorul de dezvoltare a Sibiului.”

Anul trecut Continental a devenit cel mai mare angajator privat din România, iar anul acesta a ajuns numărul 1 în sondajele privind cel mai dorit angajator din ţară. La Sibiu sunt peste 4.500 de angajaţi cu posibilitatea de creştere spre 5.000. Iar în ţară Continental are peste 20.000 de angajaţi.

Avertisment pentru autorităţile centrale

Managerul pe România a grupului Continental, Christian von Albrichsfeld a apreciat relaţia foarte bună cu autorităţile locale din România, unde firma are investiţii. El a declarat că până acum peste 1,6 miliarde de euro a investit Continental în România şi că mai sunt în curs două investiţii la Iaşi şi Timişoara. La întrebarea SIBIU INDEPENDENT despre viitorul investiţiilor în ţară, în contextul unei industrii auto globale care se diminuează, Albrichsfeld a lansat un avertisment voalat autorităţilor centrale. „Trebuie să vedem cât de competitivă va fi România cu pieţele vecine. Uitându-ne la piaţa Europei de Sud Est am văzut presiuni ale autorităţilor la mărirea salariilor care nu se regăsesc în competitivitate.” Semnalul liderului Continental România poate fi interpretat în contextul creşterilor succesive ale salariului minim în România, dar şi la taxarea salarială exagerată existentă la noi în ţară, alături de lipsa motivaţiei investitorilor prin lipsa facilităţilor fiscale majore.

Tort şi urări de La mulţi ani!

Pentru că inaugurarea celor două clădiri era prilejuită de aniversarea a 15 ani de Continental la Sibiu, într-o hală mare a fabricii s-au premiat cei mai vechi angajaţi ai firmei. De asemenea conducerea Continental alături de primarul Sibiului şi rectorul Bondrea au pus câte un obiect într-o capsulă a timpului pentru a fi deschisă în 15 ani de acum încolo. Tot cu acest prilej angajaţii au fost invitaţi să scrie într-un cuvânt ce cred ei despre Continental. S-a prezentat şi un studiu intern al firmei care arată un gred de satisfacţie de 92% a angajaţilor faţă de relaţia cu firma.

Tortul a venit pe un robot autonom în timp ce angajaţii prezenţi cântau La mulţi ani firmei. Tot cu prilejul aniversării toţi angajaţii au fost invitaţi la o mega petrecere în acest weekend cu formaţia Zdob şi Zdub.

Invitaţii au putut apoi face un tur al noii clădiri de producţie Continental.

continental sibiu
continental sibiu
continental sibiu
continental sibiu
continental sibiu
continental sibiu
continental sibiu
continental sibiu
continental sibiu
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri