3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Și-a căutat concubina deși avea ordin de restricție. Acum este reținut

Știri din Județ

Un bărbat din Avrig a fost reținut ieri pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu după ce a încălcat dispozițiile ordinului de protecție provizoriu emis de către polițiști împotriva sa la data de 25 ianuarie 2020.

În fapt, în noaptea de 25/26.01.2020, în jurul orei 2340 și ulterior, 0130, Poliția Orașului Avrig a fost sesizată telefonic de o tânără în vârstă de 22 de ani, despre faptul că concubinul său (în vârstă de 23 de ani, domiciliat în Avrig), a încălcat dispozițiile ordinului de protecție provizoriu emis la data de 25.01.2020, în jurul orei 1630. Bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost depistat de polițiști în curtea imobilului în care avea interdicția de a mai intra.

Având în vedere că polițiștii din Avrig îl cercetează pe bărbat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, la data de 27.01.2020 s-a luat măsura reținerii acestuia pe o perioada de 24 ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.
Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție provizoriu (art. 32 alin. 2 din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal).

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș