7.9 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Barococo Party la Teatrul de Balet Sibiu

Știri din Județ

Teatrul de Balet Sibiu vă invită vineri, 7 februarie, ora 19:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, la o „petrecere Barococo” în care teatrul și dansul sunt doi vectori convergenți având același creator, pe coregraful, dramaturgul, regizorul și scenaristul Sergiu Anghel. 

Barococo Party este primul spectacol autentic de teatru-dans, prezentat în premieră absolută în anul 1995 în deschiderea Festivalului George Enescu, bucurându-se, la acel moment, de cronici excepționale. Personaje aparținând celor mai variate tipologii, precum Doamna Starly, Menajera, Nebunul, sau diavolul Azazel sunt protagoniștii unei petreceri grandioase care are loc într-un decor impresionant. Rolurile principale aparțin actorilor Iuliana Moise de la Teatrul Național București, Natalie Ester de la Teatrul Evreiesc de Stat, Eduard Adam de la Teatrul Național București și balerinilor Teatrului de Balet din Sibiu – João Gomes, Jessica Arechavaleta, Adonis Corveas, iar din corpul de balet fac parte Camille Texier, Natalie Barbis, Ayaka Nagai, Gabriella Checo, Alba Fernandez, Ella Puurtinen, Ellie Hennequin, Hideki Yasamura, Marco Palamone și Antonin Faraut, de asemenea balerini ai Teatrului de Balet Sibiu. 

Costume și decoruri impresionante, expresie corporală și dialoguri captivante într-un spectacol inedit.

„Prin acest spectacol pentru mine s-a închis un cerc, am devenit completă. Mi-a dat viață și toți oamenii frumoși cu care am lucrat m-au făcut să simt iubirea. Balerinii Teatrului de Balet Sibiu, cu care împart scena în Barococo Party, sunt niște oameni extraordinari și niște profesioniști desăvârșiți. Ne punem sufletele în  mâinile publicului și vreau ca oamenii să vină să ne vadă și să își ia fiecare ce are nevoie.” Iuliana Moise, Teatrul Național București – Doamna Starly.

În rolul diavolului Azazel, publicul îl va putea urmări pe João Gomes, balerin al Teatrului de Balet din Sibiu din anul 2018. Absolvent al Conservatorului Internațional de Dans „Annarella Sanchez” din Portugalia, João este unul dintre cei mai valoroși dansatori ai companiei sibiene la momentul actual. De o versatilitate extraordinară, el se transpune impecabil în rolul diavolului devenind figura centrală a seratei. 

„În Barococo Party am avut ocazia să îmi dezvolt nu doar abilitățile tehnice, ci și latura dramaturgică. Este un spectacol care necesită maturitate artistică pentru a reuși să transmiți corect mesajul către public. Rolul pe care îl joc în piesă m-a ajutat să mă dezvolt atât ca persoană, cât și ca artist” – João Gomes, Teatrul de Balet Sibiu – Azazel

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri