Astăzi au fost anunțate, la Sibiu, primele informații despre cea de-a 27-a ediție a Festivalului Internațional de la Sibiu – FITS.
În cadrul unei conferințe de presă transmisă live din foaierul Teatrului Național „Radu Stanca”, Constantin Chiriac, Președintele FITS, a anunțat o parte din cele mai importante spectacole care vor fi prezente în acest an la Festival, alături de distinși invitați care vor primi o stea pe Aleea Celebrităților.
Mai multe spectacole și evenimente speciale, invitați din peste 70 de țări, instituții culturale respectate în toată lumea și artiști aclamați sunt și în acest an parte din magia Festivalului
Internațional de
Teatru de la Sibiu.
Ediția curentă, cu numărul 27, se
desfășoară sub semnul credinței în artele spectacolului și al
magiei pe care acestea le așază în fiecare dintre noi, artiști și
spectatori împreună: Puterea de a crede!
Constantin Chiriac
a anunțat șase dintre cei care vor primi în acest an o stea pe
Aleea Celebrităților: Sasha Waltz, Israel Galvan, Denis O’Hare,
Jan Lauwers, Helmut Stürmer, Akram Khan, completând moștenirea
culturală uriașă pe care FITS o aduce, an de an, Sibiului.
Astăzi
a fost anunțată și o nouă secțiune pentru Bursa de Spectacole,
Pitch Session, cu două jurii internaționale care vor selecta zece
propuneri de spectacole ce urmează a fi prezentate la scenă
deschisă în cadrul evenimentului. Vă reamintim că înscrierile la
Bursă se pot face până pe 31 martie, însă numai cei care se
înscriu până la finele lunii februarie mai pot beneficia de
reducerile semnificative oferite de organizatori.
Tot în
cadrul conferinței de presă, Constantin Chiriac a vorbit despre
sezonul de circ contemporan din acest an, unul dintre cele mai bune
la FITS, un efort pe care echipa l-a făcut ca răspuns la
solicitările și aprecierea publicului față de această artă a
spectacolului atât de specială.
La finalul conferinței de
presă a fost anunțat și calendarul următoarei perioade în ceea
ce privește FITS:
1 Martie – anunțarea programului cu
spectacole indoor
și outdoor
27
Martie, de Ziua Mondială a Teatrului – punerea în vânzare a
biletelor și, de asemenea, completarea programului cu evenimentele
speciale, în măsura în care acestea vor fi confirmate.