18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Polițiști atacați cu pietre, furci și lopeți la Brădeni

Știri din Județ

Mai multe persoane s-au întâlnit luni, 20.04.2020, pe raza localității Brădeni pentru a negocia vânzarea unui cal. Conform ordonanțelor militare, pe timpul pandemiei, orice fel de adunare publică este strict interzisă.

Politiștii care au sosit în zonă, au fost întâmpinați cu o atitudine agresivă din partea a doi bărbați. Aceștia i-au înjurat și îmbrâncit pe oamenii legi iar la scurt timp, au lovit autospecialele de poliție cu lopeți și furci, provocând daune materiale însemnate: avarierea a trei autospeciale şi a două scuturi de protecţie folosite de lucrătorii de poliţie pentru a se apăra,

Inculpaţii au vârsta de 30 ani, respectiv 34 ani, locuiesc pe raza comunei Laslea şi Brădeni din județul Sibiu şi nu posedă antecedente penale. 

Aceștia au fost arestați pentru 30 de zile.

Redăm mai jos comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu

„Prim-procuror Ion Veştemean, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin ordonanţa din 21.04.2020 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de ultraj, prevăzută de art.257 al. 1 şi 4 Cod penal, raportat la art.193 al.1 şi art.206 Cod penal, distrugere, prevăzută de art.253 al.1 Cod penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art.371 Cod penal.

Din cercetările efectuate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 20.04.2020, în jurul orelor 2010, în loc.Brădeni, pe drumul public, în dreptul imobilului cu nr.244, jud. Sibiu, mai multe persoane au participat la negocierea vânzării unui animal (cal), fără a respecta  măsurile de distanţare socială.  La solicitările de păstrare a distanţei sociale adresate de către forţele de ordine care asigurau punerea în aplicare a măsurilor de distanţare socială, potrivit ordonanţelor militare de punere în aplicare a Decretului de instituire a stării de urgenţă pe teritoriul României, mai multe persoane au aruncat cu diverse corpuri contondente ( pietre, bolovani, lopată, etc.) înspre organele de ordine publică şi autovehiculele aflate în dotarea acestora. Totodată s-a mai constatat faptul că un inculpat a exercitat violenţe, prin îmbrâncire şi prindere de gât, asupra  unuia dintre lucrătorii de poliţie, adresându-i totodată injurii. Ca urmare a violenţelor exercitate asupra acestuia, lucrătorii de poliţie l-au imobilizat, în vederea identificării, pe inculpat, moment în care un alt inculpat împreună cu o persoană, au ameninţat cu violenţe şi cu moartea pe lucrătorii de poliţie şi totodată au aruncat cu diverse corpuri contondente ( pietre, bolovani, lopată, furcă, etc.) asupra organelor de poliţie şi autovehiculelor aflate în dotarea acestora. 

Urmare acestui fapt, a rezultat avarierea a trei autospeciale şi a două scuturi de protecţie folosite de lucrătorii de poliţie pentru a se apăra, valoarea totală a pagubei suferite fiind apreciată la suma de 26.410,1 lei.

Inculpaţii au vârsta de 30 ani, respectiv 34 ani,  locuiesc pe raza com. Laslea şi Brădeni, jud. Sibiu şi nu posedă antecedente penale. 

Punerea în mişcare a acţiunii penale a fost dispusă faţă de aceştia la data de 22.04.2020,  fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

La 23.04.2020 Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita  urmează a sesiza Judecătoria Agnita cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art.257 al.1 şi 4 Cod penal raportat la art.206 Cod penal,  distrugere,  prevăzută de art.253 al.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 al. 1 şi art.77 lit.a Cod penal, pentru primul inculpat, şi infracţiunile de ultraj, prevăzută de art.257 al.1 şi 4 Cod penal,  raportat la art.193 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Agnita.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementata de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” a comunicat Prim-procuror Ion Veştemean

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc