spot_img
7.2 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Trei tineri din Hoghilag au fost reținuți pentru furt calificat

Știri din Județ

Publicitate

La data de 20 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut trei bărbați, în vârstă de 23, 28, respectiv 29 de ani, domiciliați în localitatea Hoghilag, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În fapt, cei trei sunt bănuiți că, în perioada februarie – mai, ar fi pătruns în patru rânduri într-un atelier de reparații auto de pe raza municipiului Mediaș, de unde ar fi sustras mai multe scule electrice, creând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 20 mai a.c., polițiștii de investigații criminale medieșeni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, ai Postului de Poliție Hoghilag și al celor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza localității Hoghilag.

Cu această ocazie, polițiștii au identificat și recuperat toate bunurile provenite din furturile pe care cele trei persoane sunt bănuite că le-ar fi comis.

În aceeași zi, cei trei bărbați au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea aplicării unei măsuri preventive.Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri