spot_img
9.1 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

FOTO EXCLUSIV: Un minor a făcut accident în Avrig iar apoi a fugit

Știri din Județ

Publicitate

O tamponare s-a produs cu puțin timp în urmă pe strada Eroilor din Avrig. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție.

Din primele informații venite de la martori, la volanul mașinii care a produs tamponarea se afla un minor și care, imediat după impact a fugit.

Martorii accidentului au declarat faptul că acesta circula cu viteză excesivă, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu o alte două mașini parcate.

Polițiștii rutieri au catalogat cazul ca fiind o tamponare, cel vinovat având 24 de ore ca să declare evenimentul rutier sau să se înțeleagă amiabil cu proprietarul mașinii parcate.

„La data de 2 iunie, în jurul orei 2300, Poliția Orașului Avrig a fost sesizată despre faptul că pe str. Eroilor din orașul Avrig, un autoturism care rula cu viteză a tamponat alte două autoturisme ce se aflau parcate, iar ocupanții acestuia și conducătorul auto au fugit abandonând autoturismul la fața locului.
Polițiștii care au ajuns la fața locului au identificat autoturismul abandonat pe carosabil, iar în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate au stabilit că acesta a fost condus de un minor în vârstă de 16 ani, domiciliat în Avrig, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Minorul nu a fost găsit la domiciliu, iar în acest sens au fost contactați telefonic membrii familiei, fiindu-le adus la cunoștință despre aspectele legate de incidentul petrecut la data de 02.06.2020 și de asemenea, să se prezinte la sediul Poliției Orașului Avrig, alături de minor pentru continuarea cercetărilor.
În continuare, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fară permis (art. 335 alin. 1 Cod Penal) și distrugere ( art. 253 alin. 1 Cod Penal).
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Avrig.: „ a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri