spot_img
15.2 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Patru persoane reținute după ce au furat dintr-o cabană din Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Patru persoane, din care trei bărbați și o femeie, au fost reținute și conduse ieri la sediul Biroului Investigații Criminale Sibiu sub suspiciunea săvârșirii infracțiunii de furt calificat (două acte materiale).


În fapt, la data de 04/05 iunie, cele 4 persoane ar fi pătruns prin efracție într-o cabană respectiv, o anexă agricola, ambele situate în Sibiu, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aprox. 15.000 de lei.


În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, în baza probatoriului administrat, față de cei trei bărbați, în vârstă de 18 ani, 21 de ani și 24 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (două acte materiale); față de tânăra de 24 de ani, s-a dispus aceeași măsură, respectiv reținerea pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de furt calificat.
Toate cele patru persoane vor fi prezentate în cursul acestei zile Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului

Floriile, sărbătoarea Regelui care vine…