19.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Muzeul ASTRA te invită la evenimentul ASTRA Multicultural, ediţia a V-a

Știri din Județ

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în perioada 9-12 iulie 2020 evenimentul ASTRA Multicultural, ediţia a V-a. Este o inițiativă dezvoltată în cadrul proiectului Patrimoniu deschis, care readuce an de an în prim plan valorile multietnice din țara noastră. Timp de patru zile, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului gospodăriile din muzeu vor fi animate din punct de vedere cultural prin ateliere interactive, muzică și dansuri, meșteșuguri și un maraton gastronomic.

Timpurile actuale ne-au demonstrat că uniți suntem mai puternici, că împreună reușim să devenim mai buni. Deviza ASTRA-uniți prin cultură a evenimentului ASTRA Multicultural – unic în țară, prin care promovăm frumusețea tradiției și valorile multietnice, simbolizează la modul cel mai frumos posibil că suntem uniți și prin cultură. Însă, nu uitați, dragi vizitatori, să păstrați distanța socială, pentru că doar prin efortul fiecăruia dintre noi, ne vom putea bucura împreună și pe viitor, de astfel de evenimente”, a declarat Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu.

,,ASTRA-uniți prin cultură!, aceasta este deviza prin care repornim și în acest an evenimentul ASTRA Multicultural. Este o ediție specială, într-o perioadă dificilă, însă suntem convinși că măsurile aplicate de Muzeul ASTRA cu privire la combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19 responsabilizează publicul vizitator. Putem fi distanțați fizic sau social, dar rămânem uniți prin cultură. Este un eveniment unic în țara noastră, iar el vine ca o confirmare a eforturilor sustenabile pe care Muzeul ASTRA le depune în promovarea tradițiilor și a valorilor multietnice. Concret, vom surprinde toate aspectele cultural-interactive din comunitățile de croați, turco-tătari, sași, ucraineni, lipoveni, rromi, maghiari și români , de la meșteșuguri până la gastronomie și de la ateliere educaționale până la proiecții de filme documentare. ”,a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA

Evenimentul va începe cu Seminarul ASTRA Multicultural. Patrimoniu cultural. Valori. Perspective , care se va desfășura în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului în perioada 9 –10 iulie 2020. Vor lua parte 53 de participanți (muzeografi, conservatori, cercetători, lectori) din țară și străinătate de la prestigioase instituții de cultură și nu numai cum ar fi Muzeul de Istorie a României București, Muzeul Județean Mureș, Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Maramureşului, Sighetu Marmaţiei, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București.

Scoala Multietnica scaled
Junii Altfel
ASTRA Multicultural
ASTRA Multicultural
ASTRA Multicultural
ASTRA Multicultural   rotated
ASTRA Multicultural


Peste 100 de artiști și muzicieni reuniți în 20 de ansambluri de dansuri și de cântece populare și fanfare vor întreține atmosfera în cadrul Festivalului de muzică și tradiții multietnice (10-12 iulie 2020).
Vineri, 10 iulie, ora 17, pe scena de pe lac va avea loc un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” . Pentru a accentua multiculturalitatea din cadrul proiectului, Junii Sibiului vor prezenta pe scenă tablouri muzical coregrafice din folclorul german, maghiar, italian, mexican, bulgăresc, rusesc, sârbesc şi ucrainean. Vor susține recitaluri interpreții: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Nelu Albu, Răzvan Năstăsescu, Oana Tomoiagă, Andreea Vulcu, Stana Stepanescu și Bojidar Ciobotin și Adrian Neamțu.

Maratonul gastronomic multietnic va avea loc în Muzeul în aer liber, la Târgul de ţară și la Gospodăria de boștinar-lumânărar din Sebeșu de Jos, Sibiu; Gospodăria-atelier de prelucrare a straielor vâltorite și date la dârstă, Tilișca, Sibiu; Gospodăria de oier transhumant, Rășinari, Sibiu, Gospodăria-atelier de olari, Corund, Harghita; Gospodăria de pescari, Mahmudia, Tulcea; Gospodăria săsească de viticultori, Şeica Mică, Sibiu; Gospodăria-atelier de prelucrare a straielor vâltorite și date la dârstă, Tilișca, Sibiu, zona de reconstituire a locuirii la corturi și zona sectorului Păstorit. În aceste locații, comunități de etnici croați, turco-tătari, sași, ucraineni, lipoveni, rromi, maghiari și români vor găti preparate tradiționale specifice fiecărei etnii în parte. Vineri, 10 iulie, oierii din Mărginimea Sibiului vor pregăti tocană de noatin cu mămăligă (Gospodărie din Rășinari & sectorul păstorit). Sâmbătă, 11 iulie, turco-tătarii din Constanța vor pregăti chifteluțe cu linte (Târgul de țară), iar secuii gătesc gulyas și tocăniță cu vițel și kurtos (Gospodăria din Corund). Tot sâmbătă, 11 iulie, croații vor găti papricaș carașovenesc cu carne de miel la Târgul de țară. Comunitatea de rromi din Ighișu Vechi va găti șahaimas (varză cu carne) la Poiana Perișani, zona de corturi din Muzeul în aer liber.

ASTRA Multicultural va promova îndemânarea și creativitatea la Școala mutietnică în perioada 9-12 iulie 2020. Participanții vor experimenta tehnica picturii pe lemn și ceramică, broderie și cusături tradiționale dar și prelucrarea lemnului sub îndrumarea meșterilor populari. Atelierele sunt recomandate copiilor cu vârsta de peste 7 ani și se vor desfășura pe bază de programare la numărul de telefon 0751166529, cu maxim 9 participanți în condiții de siguranță și distanțare fizică impuse de normele de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Acțiunea este realizată cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri