spot_img
11.6 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

De vorbă cu Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu: proiecte, realizări, viziuni

Știri din Județ

Publicitate

Reporterul Sibiu Independent a stat de vorbă cu Astrid Fodor, actualul primar al Municipiului Sibiu despre înscrierea candidaturii pentru cel de al doilea mandat în această funcție, anunțată oficial zilele trecute (vezi aici).

R: Vă apropiaţi de finalul primului mandat complet în calitatea de primar al municipiului Sibiu. Totuşi aţi mai avut înainte un semi-mandat generat de plecarea la Cotroceni a preşedintelui Iohannis. Cât de greu a fost să urmaţi ca primar după domnul Iohannis?

Astrid Fodor: Perioada de interimat nu a fost deloc ușoară. Pe de o parte pentru că e una să fii viceprimar și să ai în subordine o serie de Direcții sau Servicii Publice pe care le coordonezi, și alta să ocupi funcția de primar și să gestionezi întreaga activitate a Primăriei și a serviciilor publice. Pe de altă parte, a fost o perioadă grea pentru că interimatul nu îți conferă legitimitatea pe care ți-o dă funcția de primar ales. Din această cauză am întâlnit rezistență și o atitudine uneori chiar deplasată din partea unor conducători de instituții publice cu care trebuia să colaborez. Din fericire au fost foarte puțini.

În schimb susținerea echipei din Primărie și din serviciile publice a fost foarte importantă în perioada de interimat și pentru asta le mulțumesc tuturor încă o dată. Împreună cu ei am reușit să depășesc această etapă, care s-a prelungit mult prea mult din cauză că Guvernul nu a organizat alegeri anticipate. La fel de important a fost și sprijinul colegilor din FDGR în Consiliul Local care au înțeles și au susținut toate proiectele pe care le-am propus pentru Sibiu și pentru sibieni.

Prin urmare, a fost un efort continuu și a fost nevoie de multă flexibilitate și perseverență. Dar am muncit împreună cu colegii cu plăcere și cu satisfacție pentru fiecare proiect realizat. Apoi în iunie 2016 am primit votul sibienilor ca primar ales și am putut continua ceea ce am început.

R: Care sunt principalele trei realizări cu care vă mândriţi în acest mandat?

Astrid Fodor: Reabilitarea infrastructurii, atât cea din zonele de blocuri cât și modernizarea străzilor de pământ este fără îndoială o realizare de care sunt mulțumită pentru că nu poți dezvolta un oraș dacă nu ai condițiile de bază: o infrastructură funcțională și modernizată. Dacă vorbim de zonele vechi de blocuri, în acestea nu s-a mai intervenit în profunzime de la construcția lor, în anii ‘70. Asfaltul de pe alei era uzat, spațiile de parcare ineficient organizate, ba chiar ocupate cu garaje inestetice, iar zonele verzi erau în marea majoritate dezordonate, neîngrijite. Am împrospătat totul, de la carosabil, trotuare și parcări până la zone verzi, locuri de joacă și iluminatul public. Am reușit să finalizăm 10 zone de blocuri, alte patru fiind în lucru: Ștrandul, două zone din Hipodrom și spațiul din perimetrul străzilor Henri Coandă – Oțelarilor. Lucrările în alte două cartiere sunt în procedură de achiziție, deci practic pornite: Terezian și Veterani.

Dacă vorbim de străzile de pământ, am reușit să modernizăm aproape integral străzile de pământ, ceea ce a crescut mult calitatea vieții pentru locuitorii acestora. Și nu a fost vorba doar de turnarea de asfalt. Lucrările au inclus, în funcție de necesar, rețele de apă și canal, iluminatul public, tubulatura subterană pentru coborârea de pe stâlpi a cablurilor de telecomunicații, structură rutieră nouă, crearea trotuarelor și plantarea de arbori.

Legat de modernizarea infrastructurii este și domeniul mobilității. Și aici am avut proiecte importante, dar mai avem mult de lucru. Am început modernizarea transportului public și am înnoit mai mult de jumătate din parcul auto. În prezent este în curs achiziția a încă 40 de autobuze noi alimentate cu gaz, 9 autobuze electrice și 5 microbuze electrice pentru linia verde de transport din centru. De asemenea, am început crearea de piste sigure pentru biciclete. Coridorul Ștrand – parcul Sub Arini este în lucru, iar pe strada Podului lucrările sunt în curs. Amenajarea malurilor Cibinului cu piste și crearea a 40 de centre de închirieri de biciclete în tot orașul sunt inițiate, aflându-se în etapa achiziției. Prin urmare, am făcut pași importanți pentru mobilitatea alternativă în oraș.

Modernizarea și extinderea clădirilor unităților de învățământ a fost instrumentul cu care am sprijinit concret și consistent educația elevilor sibieni. Am construit o grădiniță nouă și am extins clădirile a patru unități de învățământ. Avem în curs proiecte pentru construcția a două creșe, construcția noului Liceu de Artă și extinderea școlii Nicolae Iorga prin construcția unui corp nou și o sală de sport. La aceastea se adaugă lucrările de modernizarea a patru unități de învățământ, aflate și acestea în curs, aproape de finalizare. În plus, în acești ultimi ani am finanțat diverse lucrări de investiții și reparații. În total, investițiile din bugetul local însumate cu fondurile europene obținute pentru educație, împreună cu dotările necesare grădinițelor, școlilor și liceelor, depășesc 130 de milioane de lei în ultimii ani.

Modernizarea Spitalului de Pediatrie a fost și este prioritară. Este adevărat că avem orizontul noului Spital Județean care va îngloba și spitalul pentru copii, dar până se va construi acesta, au fost și sunt necesare investiții în secțiile existente ale Spitalului de Pediatrie.Printre cele mai importante proiecte au fost extinderea secției de Boli Infecțioase de pe strada Transilvaniei și finalizarea Centrului de Cercetare în Boli Neurologice la Copii. Am inițiat două proiecte pentru extinderea și modernizarea unității de primiri urgențe și pentru modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului. Ambele sunt în procedură de achiziție și se vor realiza în următorul an. Spitalul a avut nevoie de un sprijin suplimentar în această criză sanitară care încă nu s-a încheiat. Primăria a alocat fonduri importante pentru linia de testare COVID care acum funcționează la capacitate maximă, precum și pentru dezinfectanți și echipamente de protecție pentru personalul medical. Am făcut din aceasta o prioritate și mă bucur că activitatea Spitalului se desfășoară în condiții bune, chiar și în contextul dificil.

R: În ultima vreme au fost vii polemici pe internet referitor la „distrugeri a zonelor verzi”. Care este realitatea? Şi de ce la celelalte modernizări de cartiere nu aţi avut asemenea reacţii?

Astrid Fodor: Aveți dreptate, nu am avut luări de poziție atât de vocale la celelalte proiecte de modernizare a cartierelor, cu o singură excepție: în anul 2016, tot înaintea alegerilor locale.

Dar cetățenii sunt în dreptul lor să solicite explicații. Am citit despre sesizările și îngrijorarea locuitorilor din Ștrand și am ieșit în teren, atât eu, cât și colegii care conduc sectorul tehnic, împreună cu constructorul, cu planurile detaliate și răbdare să ascultăm păsul lor. Am discutat direct cu oamenii care locuiesc acolo, oameni inimoși, receptivi și realiști. În momentul în care anunțăm public o investiție nu intrăm în detalii atât de tehnice, iar locuitorii voiau să știe fiecare unde se face parcare și unde zonă verde lângă blocul lor. Am adoptat comunicarea directă și tot așa vom continua. Nu distrugem zonele verzi, le reamenajăm, le împrospătăm și menținem echilibrul între carosabil, spații de parcare și zone verzi pentru că am avut solicitări pentru fiecare dintre aceste trei tipuri de amenajări. Doar ca să lămuresc: spre exemplu, în Hipodrom I și III, proiectele includ plantarea a aproape 700 de arbori, iar în Ștrand 200 de arbori, pe lângă zone verzi pe care le vom amenaja.

Doresc sa precizez ceva: am fost și rămânem deschiși la dialogul cu cetățenii, am răspuns întrebărilor adresate de aceștia după ce am anunțat public proiectul, sunt deschisă la modificări ale proiectelor aprobate, atâta timp cât sugestiile sunt posibile tehnic și mențin obiectivul de a răspunde interesului public general. Cred că dialogul este mereu o modalitate de a îmbunătăți orice proiect și de aceea am și implicat comunitatea în proiectele importante, cum a fost Strategia de Dezvoltare până în 2023, Planul de Mobilitate Urbană, amenajarea Lacului lui Binder sau acum, Centrul pentru Conferințe și Spectacole. Să nu uităm, urmează actualizarea Strategiei de Dezvoltare a Sibiului și a Planului de Mobilitate, precum și actualizarea Planului Urbanistic General, iar toate acestea necesită dezbateri publice ample, la care mă aștept ca cetățenii să se implice activ.

R: Aţi fost criticată în ultima vreme pe internet că nu sunteţi văzută pe şantiere cum apărea inopinat domnul Iohannis, înainte. Care este strategia dvs de management a Primăriei Sibiu?

Astrid Fodor: Greșit. Merg pe șantiere foarte des, mai ales la orele dimineții, înainte de a mă îndrepta la birou. Eu nu mă duc pe șantier pentru a bifa o vizită sau pentru a fi văzută, ci pentru a vedea eu la fața locului cum merg lucrările. Bineînțeles că în multe situații plecăm în echipa, la ore mai târzii, dar și atunci mergem să clarificăm aspecte la fața locului, nu pentru a fi văzuți. În plus, am o ședință săptămânală cu toți constructorii care au contracte de lucrări cu Primăria la care participă și furnizorii de utilități din Sibiu, în care primesc informații detaliate despre stadiul lucrărilor și discutăm problemele care apar în teren pentru a găsi soluții.

Pe de altă parte supravegherea șantierelor este atributul Direcției Tehnice, o direcție importantă din Primărie și dotată cu personal de specialitate. Inspectorii noștri se deplasează zilnic în teren, monitorizează stadiul lucrărilor și problemele apărute. La acestea se adaugă rapoartele întocmite de diriginții de șantier, specialiști autorizați pe care legislația ne obligă să îi contractăm pentru fiecare lucrare de investiții. Deci, cu siguranță sunt foarte bine informată despre stadiul șantierelor așa că, chiar dacă nu apuc într-o săptămână să merg în teren știu exact cum decurg lucrările.

R: Aţi anunţat candidatura la un nou mandat de primar. Care sunt principalele proiecte pentru viitoarea administraţie a Sibiului?

Astrid Fodor: Am pus accentul pe mobilitate, pe continuarea modernizării transportului public și pe crearea infrastructurii pentru biciclete. La același capitol propunem mai multe proiecte prin care creăm noi conexiuni rutiere pentru decongestionarea arterelor aglomerate.

Îmi doresc să continui reabilitarea cartierelor și să văd parcările multietajate finalizate, proiectele fiind inițiate deja.

Vreau să continui extinderea clădirilor școlilor. Propunem sibienilor construcția a 9 creșe noi, ceea ce înseamnă peste 700 de locuri suplimentare. De asemenea, patru noi grădinițe vor crea încă 600 de locuri pentru preșcolari.

Ne-am propus să creștem Sibiul Verde și aici avem proiectul noului parc din Tilișca, modernizarea parcului Sub Arini, crearea de zone verzi și de odihnă în cartiere. Chiar și simpla întreținere a zonelor verzi este o activitate continuă în care depunem un efort considerabil.

Îmi doresc ca Sibiul timpului nostru liber să aibă o ofertă și mai bogată. Aici amintesc doar modernizarea Stadionului, finalizarea amenajării Lacului lui Binder și redeschiderea Băii Populare – acestea sunt proiecte deja pornite. Ca proiecte noi – crearea traseelor cicloturistice și a roller coaster-ului de tip montan în Dealul Gușteriței și amenajările pentru cultură și agrement în Pădurea Dumbrava.

Prin urmare mai sunt multe de făcut în Sibiu și îmi doresc ca sibienii să îmi dea ocazia să realizez aceste proiecte în calitate de primar.

R: Cum credeţi că se poate realiza zona metropolitană Sibiu realistic?

Astrid Fodor: Legislația din momentul actual nu este favorabilă acestor zone metropolitane, ba chiar este contradictorie în anumite aspecte. Mai mult, în baza actualei legislații deficitare proiectele și procedurile se pot bloca foarte ușor, depinzând de votul și obiectivele – de multe ori subiective- fiecărui membru ale Zonei Metropolitane.

Recunosc însă importanța eforturilor unite pentru a găsi soluții împreună pentru întreaga regiune. Am identificat o variantă de a asigura mobilitatea și conectivitatea cu zonele periurbane ale Sibiului: pentru astfel de proiecte legislația permite încheierea de parteneriate cu localitățile învecinate, inclusiv pentru obținerea de fonduri europene. În acest context am și demarat o serie de proiecte. Spre exemplu, pe următorul cadru financiar european, 2021-2027, vom depune un proiect prin care dorim să creăm un coridor de mobilitate pe Calea Șurii Mici. Pe această arteră se va construi noul Spital Județean și există în prezent cartiere rezidențiale noi unde locuiesc mii de sibieni. Mai mult, Calea Șurii Mici face legătura între Sibiu, Șura Mică și Ocna Sibiului. Concret, vom amenaja această arteră cu piste pentru biciclete și bandă dedicată pentru transportul public.

Trenul urban va fi un element cheie pentru legătura dintre Sibiu și Șelimbăr. Traseul configurat asigură legătura dintre Șelimbăr și Zona Industrială Vest. Lucrăm la acest proiect din 2019 și suntem destul de avansați așa că îl vom avea pregătit pentru depunerea în vederea obținerii finanțări din fonduri europene pe viitorul cadru financiar. Chiar vineri am semnat contractul de consultanță pentru acest proiect și continuăm demersurile pentru reglementarea utilizării infrastructurii feroviare.

În același sens al unei mai bune conexiuni cu zonele periurbane ale Sibiului, putem încheia contracte de parteneriat cu localitățile vecine, prelungind traseele de transport public.

Prin urmare, creăm legături și îmbunătățim mobilitatea chiar și fără această zonă metropolitană. Dar nu o exclud total. Atunci când vom avea o legislație potrivită, oportunitatea creării unei astfel de structuri se poate reanaliza.

R: Dacă FDGR nu va obţine o majoritate simplă în Consiliul Local Sibiu şi dvs veţi fi realeasă primar, cu ce partide veţi face alianţă pentru a asigura o majoritate?

Astrid Fodor: Eu sper ca FDGR va obține majoritatea in CL. Dacă sibienii își doresc ca proiectele propuse de noi să poată fi implementate fără obstacole de natură politică sau de afirmare, trebuie sa voteze FDGR-ul. Avem destule exemple în țară unde proiecte bune sunt blocate din cauza unor jocuri politice. Sau sa ne aducem aminte ce s-a intamplat în mandatul 2000-2004 al domnului Iohannis.

Țin însă sa precizez ca am fost și în acest mandat și sunt deschisă și pentru următorul mandat, în cazul în care primesc votul sibienilor, să colaborez cu toți consilierii locali care pun umărul la proiectele Sibiului, indiferent de culoarea politică. În administrație, politica nu își are locul. Primează orașul și comunitatea.

R: Ce şanse are domnul Gabriel Tischer să preia conducerea Consiliului Judeţean Sibiu pentru a reveni la un tandem FDGR Primăria Sibiu – Consiliul Judeţean ca în perioada Iohannis – Bottesch?

Astrid Fodor: Eu am încredere în dl Tischer și sper să primească votul cetățenilor din județ. Cred că are șanse bune pentru că îi cunosc platforma și consider că vine cu strategie coerentă și realistă, fără populisme. Mi-ar plăcea să colaborez cu un coleg din Forum în calitate de președinte al CJ. Să ne aducem aminte că cel mai mare proiect din regiunea noastră, Aeroportul Internațional Sibiu, s-a realizat când la conducerea Primăriei era domnul Iohannis, iar la conducerea Consiliului Județean era domnul Bottesch, cei doi având un singur interes: dezvoltarea strategică a Municipiului și a Județului pentru bunăstarea tuturor cetățenilor.

Publicitate

1 COMENTARIU

  1. “ Nu distrugem zonele verzi, le reamenajăm, le împrospătăm și menținem echilibrul între carosabil, spații de parcare și zone verzi pentru că am avut solicitări pentru fiecare dintre aceste trei tipuri de amenajări. Doar ca să lămuresc: spre exemplu, în Hipodrom I și III, proiectele includ plantarea a aproape 700 de arbori, iar în Ștrand 200 de arbori, pe lângă zone verzi pe care le vom amenaja.” 1.Va invit in zona Hipodrom sa vedeti cum “nu au fost distruse” zonele verzi si cum a fost pastrat echilibrul! Ati distrus o oaza de verdeata si liniste si habitatul a sute de pasari! Pacat ca ele nu au drept de vot! 2. A analizat cineva impactul de mediu pe care il au aceste “improspatari”? Zona Genistilor este extrem de circulata in perioada anului scolar si extrem de poluata. S-au taiat 30 de copaci numai in fata blocului nostru. Nu se gandeste nimeni la copiii aia care merg dimineata la scoala si gradinita?! Au aviz de Mediu aceste proiecte? Din pacate nu am putut afla raspunsul, pentru ca nu am primit unul de la cei responsabili. Cei de la Geiger si raspunsul oficial din partea primariei la seaizarea trimisa de sotul meu spun ca se vor re-planta 450-500 de noi arbori in zona. Acum au mai crescut cu 200, sau care e adevarul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă