spot_img
9 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Prefectul şi-a cerut scuze doctoriţei Halmaghi

Știri din Județ

Publicitate

Prefectul Sibiului, Mircea Creţu, şi-a cerut scuze public într-o conferinţă de presă doctoriţei Voichiţa Halmaghi de la UPU din Spitalul Judeţean Sibiu pentru ieşirea de ieri.

„Astăzi am avut o discuție cu doamna doctor Halmaghi față de care mi-am cerut scuze pentru reacția de ieri, a fost o situație regretabilă. Totodată, țin să îi mulțumesc doamnei doctor pentru înțelegerea și profesionalismul pe care mi le-a arătat” a precizat prefectul.

Ieri, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă dr. Voichiţa Halmaghi a intervenit pentru a sublinia o stare de fapt la Spitalul Judeţean Sibiu unde nu mai sunt locuri pentru pacienţii COVID. „Am ascultat şi vineri datele legate de număr de îmbolnăviri, de ce măsuri s-au luat şi vreau totuşi să sesizez un lucru. La ceea ce se întâmplă acum în Serviciul de Urgenţă, la numărul de prezentări pe care îl avem în Serviciul de Urgenţă, pe partea de COVID, cred că trebuie să ne gândim, nu eu personal, ci cei care pot lua asemenea măsuri, la obţinerea unui număr mult mai mare de paturi pentru internări. Nu avem unde interna pacienţii care au nevoie de internare!” a spus Halmaghi.

Reacţia prefectului Creţu a fost una disproporţionată: „Nu vă supăraţi, doamna doctor sau director ce sunteţi. Nu vă supăraţi, acest lucru nu ştiu dacă face obiectul întâlnirii noastre. Mâine la ora 13:00 avem întâlnire cu toţi managerii, inclusiv cu Ambulanţa. Veniţi atunci cu propuneri. Pe cuvânt! Ne facem de toată minunea ce spuneţi dumneavoastră acum. Auziţi, doriţi să vă spun şi eu nemulţumirile mele acum şi referitor la Ambulanţă şi la spitale? (…) Auziţi? Acum faceţi ca şi cum aţi fi de la presă, pe bune. Acum ştiţi pentru prima dată sau e prima zi când vă daţi seama că vă mai trebuie paturi?” a replicat nervos prefectul.

Subiectul a făcut turul presei centrale, unele partid criticând atitudinea prefectului şi cerând demisia acestuia.

Prefectul Creţu a precizat că astăzi a primit de la dr. Halmaghi 9 pagini cu propuneri concrete pentru măsuri ce se pot lua la Spitalul Judeţean Sibiu în contextul COVID. Una dintre ele este amenjarea sălii sindicatului, din incinta Spitalului, în spaţiu de triaj şi recoltare probe pentru pacienţi COVID.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor