0.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Consiliul Județean Sibiu și-a ales vicepreședinții și membrii comisiilor de specialitate

Știri din Județ

După ceremonia de constituire a Consiliului Județean Sibiu din data de 22.10.2020, astăzi, 27.10.2020 a avut loc prima ședință extraordinară. Ordinea de zi a acesteia a cuprins două proiecte de hotărâre: alegerea celor doi vicepreședinți din rândul consilierilor județeni, precum și componența celor 5 comisii de specialitate: comisia de buget – finanțe, strategii, dezvoltare economică și cooperare cu mediul de afaceri, comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și turism, comisia pentru asistență socială, sănătate și relația cu ONG-uri, comisia pentru cultură, învățământ, culte, tineret și sport, comisia juridică, administrație publică locală și ordine publică



Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de consilierul județean (PNL) Ilie Troancă, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret, și astfel, au fost aleși în funcția de vicepreședinți ai Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca și Vlad Vasiu.



”Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de lucru pentru următorii 4 ani. Am propus aceste două nume pentru că în Consiliul Județean Sibiu este nevoie de oamenii cu experiență, precum și de tineri cu o gândire inovativă, un suflu nou pentru administrația județeană.
În echipă cu aparatul de specialitate al CJ Sibiu vom putea realiza proiectele deja demarate, precum Construirea Noului Spital Județean, Varianta Ocolitoare Sud Sibiu și vom iniția alte proiecte de care județul Sibiu are nevoie. Contăm pe implicarea fiecărui consilier județean pentru ca împreună să ne atingem obiectivele propuse”, a declarat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.



Numirea noilor consilieri județeni în comisiile de specialitate s-a făcut de către fiecare formațiune politică, având la bază pregătirea profesională și domeniul în care aceștia își desfășoară activitatea.



Din cele 5 comisii organizate în Consiliul Județean Sibiu, fac parte următorii consilieri:
Comisia de buget – finanțe, strategii, dezvoltare economică și cooperare cu mediul de afaceri: Grigore Popescu (președinte), Pavel Bichicean , Adrian Echert, Mircea Frățilă (secretar), Marcel – Constantin Luca, Gheorghe Sterp- Vingărzan, Gabriel Tischer;



Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și turism: Ovidiu Spătari (președinte), Dan Cermonea Ruxandra Cibu -Deaconu, Mircea Mihai, Florin – Adrian Popa, Aurel Tiriba, Beatrice Ungar;

Comisia pentru asistență socială, sănătate și relația cu ONG-uri: Gheorghe Sorici (președinte) Alexandru Boboia (secretar), Nicolae Cernea, Dana Moraraș, Claudiu Mureșan, Paul Jürgen Porr, Marcela Răulea, , Bogdan Trif, Vlad Vasiu;




Comisia pentru cultură, învățământ, culte, tineret și sport: Otilia Man (președinte) Maria – Valeria Isaicu (secretar), Christine Manta-Klemens, Anca Mălaiu, Maria-Simona Sima;

Comisia juridică, administrație publică locală și ordine publică: Adrian Aldea (președinte), Laura Barac (secretar), Friedrich Gunesch, Ilie Troancă, Vlad Vasiu;

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș