18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Noaptea Europeană a Cercetătorilor – cel mai așteptat eveniment științific al orașului

Știri din Județ

27 NOIEMBRIE 2020 – Noaptea Europeană a Cercetătorilor, o ediţie a provocărilor

Anul 2020 fiind un an în care se impun condiţii speciale de organizare, activităţile Nopţii Cercetătorilor vor fi desfăşurate şi transmise în mediul on-line, sub formă de filme cu tematică ştiinţifică, webinarii sau jocuri interactive.

Prin Noaptea Cercetătorilor 2020, Sibiul se alătură pentru a şaptea oară celor peste 350 de centre ştiinţifice din întreaga Europă, în cadrul celui mai mare eveniment destinat ştiinţei şi tehnologiei. Proiectul „Noaptea Cercetătorilor Sibiu 2020” se înscrie în linia de finanţare a Comisiei Europene prin Acţiunile Marie Skłodowska-Curie din cadrul Programului Orizont 2020 şi se află pe agenda evenimentelor extracurriculare finanţate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu continuă şi în 2020 colaborarea cu redutabile centre universitare şi instituţii de cercetare din România, în cadrul unui consorţiu de 15 parteneri care implementează Proiectul „Noaptea Europeană a Cercetătorilor, Doing Research at Midnight in Romania.” (Proiect H2020-MSCA-NIGHT-2020/ DoReMi-RO, GA no. 954638, https://cordis.europa.eu/project/id/954638). În Sibiu, evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Complexul Muzeal Naţional ASTRA, Biblioteca Judeţeană ASTRA, Continental Automotive Systems Sibiu, Marquardt Schaltsysteme S.C.S. România şi Fundaţia Polisano. Cu sprijinul instituţiilor de învăţamânt din mediul preuniversitar, programul evenimentului va fi disponibil tuturor tinerilor.

Ca şi în ediţiile precedente, Noaptea Cercetătorilor îşi propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Pe data de 27 noiembrie 2020, publicul de toate vârstele este aşteptat să participe virtual la webinarii sau să parcurgă un traseu al ştiinţei prin vizionarea de filme cu caracter ştiinţific.

Nici un domeniu nu a fost lăsat deoparte. Nu vor lipsi demonstraţiile cu roboţi, călătoriile iniţiatice în istoria cetăţii şi multe experimente de laborator. Veţi viziona poveşti cu arome şi culori, cu iz de amintiri din casele copilăriei. Reţete valoroase de dulceţuri transilvane, reţete păstrate în caiete vechi, toate vor fi reconstituite de cercetătorii moderni. Sibienii sunt invitaţi în lumea celor care nu cuvântă, dar şi în lumea celor pentru care cuvântul este armă în slujba dreptăţii.

Ştiinţa nu a intrat în izolare şi vi se dezvăluie prin sunet, imagine şi culoare. Descoperim din nou magia ştiinţei într-un an al provocărilor şi al speranţei în viitor. Cu toţii am depus eforturi pentru realizarea unui eveniment online care va fi de mare interes pentru sibieni. În condiţii dificile, oameni speciali au realizat multe, iar pentru aceste eforturi le mulţumim.

Programul de activităţi Noaptea Cercetătorilor Sibiu 2020 poate fi urmărit începând cu data de vineri, 27 noiembrie, pe site-ul Noaptea Cercetătorilor Sibiu, Facebook Noaptea Cercetătorilor Sibiu şi Youtube Cercetare ULBS.

Doing Research at Midnight in Romania!

Echipa Noaptea Cercetătorilor Sibiu 2020

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc