Primăria Sibiu reia licitația pentru două parcuri în Tineretului și Vasile Aaron. Lucrări estimate la 40,32 milioane de lei

Știri din Județ

Publicitate
Primăria Sibiu a inițiat o nouă procedură de achiziție pentru amenajarea coridoarelor verzi din cartierele Tineretului și Vasile Aaron, după ce prima licitație a fost anulată din cauza ofertelor neconforme. Lucrările sunt estimate la 40,32 milioane de lei, iar firmele interesate pot depune oferte în SICAP până în 21 decembrie 2026.

Investiția vizează transformarea unor terenuri urbane în două parcuri cu o suprafață totală de aproximativ 7,38 hectare. Proiectul include spații de relaxare, locuri de joacă, terenuri pentru sport și pasarele pietonale suspendate, potrivit unui comunicat transmis de municipalitate luni, 9 noiembrie.

„Vrem să transformăm terenuri care astăzi sunt insuficient valorificate în locuri în care oamenii să se întâlnească, să facă mișcare, să se relaxeze și să petreacă timp în aer liber”, a declarat primarul Astrid Fodor.

Publicitate

Unde vor fi amenajate cele două parcuri

În cartierul Tineretului, parcul va ocupa zona delimitată la nord de străzile Berlin și Madrid, la est de strada Roma, Aleea Boticelli și Lisabona, la sud de strada Deventer, iar la vest de strada Londra.

În Vasile Aaron, amenajarea este prevăzută în spațiul dintre străzile Oașa, Muncel și Semaforului, la nord, și Valea Săpunului, la sud.

Ambele parcuri vor avea alei pietonale permeabile, inclusiv trasee de tip „pas japonez”, pasarele suspendate, locuri de joacă împrejmuite și zone de picnic. Sunt prevăzute și spații pentru activități cu animalele de companie, precum și zone pentru șah, cu piese supradimensionate din oțel.

Proiectul mai include plantări de arbori, arbuști și plante perene, îngrijirea vegetației existente, iluminat LED cu control adaptiv și supraveghere video. În fiecare parc vor fi instalate câte trei cișmele cu apă potabilă, alături de bănci, rastele pentru biciclete, mese de picnic și panouri de informare.

Terenuri de sport și perete de escaladă în Vasile Aaron

Parcul din Vasile Aaron va avea două terenuri de tenis, un teren multifuncțional și trei terenuri de tenis de masă. Este prevăzut și un perete de escaladă, cu două platforme intermediare.

O pasarelă pietonală metalică suspendată va fi dotată cu ascensor pentru persoanele cu dizabilități. În apropierea Văii Săpunului vor fi construite trei platforme suspendate din lemn, destinate relaxării.

Amenajarea va cuprinde și o zonă pentru observarea naturii, cu habitate pentru insecte și păsări și o lunetă de observare, precum și cinci grădini de ploaie pentru colectarea și gestionarea apelor pluviale.

Deasupra locurilor de parcare de pe strada Muncel vor fi amplasate trei structuri de tip carport, cu panouri fotovoltaice. Parcul va avea și o toaletă publică cu autocurățare.

Trei pasarele peste pârâul Rosciori și zona depresionară din Tineretului

În parcul din cartierul Tineretului sunt prevăzute trei pasarele pietonale metalice suspendate, peste pârâul Rosciori și peste zona depresionară care traversează amplasamentul de la nord la sud.

Tot aici vor fi amenajate trei terenuri de tenis de masă, o zonă pentru activități sportive în aer liber și patru platforme suspendate din lemn, în apropierea pârâului, pentru relaxare.

Finanțare totală de 56,3 milioane de lei

Proiectul a obținut finanțare prin Programul Regiunea Centru 2021–2027. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 56,3 milioane de lei, din care 31,3 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Diferența va fi asigurată din bugetul local și acoperă cheltuielile neeligibile și contribuția proprie a Municipiului Sibiu. Valoarea estimată de 40,32 milioane de lei se referă la lucrările scoase acum la licitație.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri