12.4 C
Sibiu
luni, 27 octombrie, 2025
spot_img
spot_img

CSU Sibiu şi-a consolidat poziţia de lider al Ligii Naţionale de baschet masculin

Știri din Județ

Publicitate

CSU Sibiu şi-a consolidat poziţia de lider al Ligii Naţionale de baschet masculin, după ce a obţinut a opta sa victorie în acest campionat, 98-78 cu CS Municipal Târgu Jiu, joi, pe teren propriu.

Cei mai buni de la sibieni, aflaţi la a cincea victorie consecutivă, au fost Isaiah Lemart Philmore, 20 puncte, 6 recuperări, Rolland Torok, 17 p, 6 rec, şi Marquis Ralondo Addison, 16 p, 3 rec, 6 pase decisive.

FC Argeş a obţinut o victorie spectaculoasă, 72-68 cu CS Municipal Galaţi, după ce a fost condusă cu 68-63, reuşind nouă puncte în ultimele două minute şi 12 secunde. Nikola Jevtovic, cu 18 p, 8 rec, Tony Cal Bishop Jr, 17 p, 6 rec, şi Mladen Jeremic, 17 p, au fost esenţiali pentru victoria piteştenilor.

SCMU Craiova a câştigat dramatic cu CS Municipal 2007 Focşani, scor 92-90 (22-12, 25-18, 11-24, 19-23, 15-13), după prelungiri. Jimmie Lee Taylor III a reuşit o aruncare de trei puncte pentru oaspeţi când mai erau 20 de secunde din timpul regulamentar şi a trimis meciul în prelungiri.

Goran Filipovic a fost MVP-ul craiovenilor, cu 25 puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive, susţinut de Dino Cinac, 19 p, şi Monyea Durrell Pratt, 14 p, 8 rec, 4 pd. Evoluţii excelente pentru oaspeţi au avut Milos Pesic, 29 p, 13 rec, 3 pd, şi Jimmie Lee Taylor III, 24 p, 9 rec, 4 pd.

Alte rezultate:
CSM CSU Oradea – ABC Athletic Neptun Constanţa 89-51
CS Dinamo Bucureşti – CSM VSKC Miercurea Ciuc 96-80
CS SCM Timişoara – CSO Voluntari 62-77

Clasament:
1. BC CSU Sibiu 17 puncte (9 jocuri)
2. FC Argeş Piteşti 15 p (9 j)
3. CSO Voluntari 14 p (8 j)
4. ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 12 p (6 j)
5. CSM CSU Oradea 12 p (7 j)

Sursa: Agerpres

Publicitate

Foto: Răzvan Spechea

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Accident pe Calea Sibiului din Mediaș

Egal în deplasare pentru Măgura Cisnădie

Accident rutier pe DN1. Două mașini implicate

BC CSU 2 Sibiu a pierdut pe teren propriu