ANCHETĂ: Armaghedon de Sibiu – rețeta afacerii ADI ECO Sibiu și ”băieții deștepți” din jurul acestei afaceri

Începând cu anul 2010, Consiliul Judeţean Sibiu a demarat un amplu proiect de modernizare a Sistemului de Management Integrat de Gestionare al Deşeurilor (pe scurt SMID), care are ca scop creşterea volumului de valorificare a deşeurilor reciclabile şi reducerea la jumătate a cantităţii de gunoi depozitat „la groapă”, aşa cum ne obligă Uniunea Europeană, începând cu anul 2020.

Proiectul în sine s-a dorit a fi unul de succes, oricum implementat mai uşor decât în alte judeţe, dar presupune globalizarea întregului serviciu de salubritate sub o singură umbrelă, accea a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „ECO” Sibiu, reprezentanta Consiliului judeţean şi a tuturor primăriilor din judeţul Sibiu, condusă de Claudia Iordănescu.

Interesele în jurul acestui proiect au gravitat odată cu atribuirea contractelor de construcţii, livrări echipamente, operare salubritate, continuând şi în ziua de azi, modul de operare a „băieţilor deştepţi” din domeniul gunoaielor fiind tot mai inventiv.

În anul 2013-2014, odată cu atrbuirea contractelor de livrare pubele şi containere, în jurul acestui proiect şi-a făcut apariţia un „consultant”, un anume Blid Răzvan din Constanţa, care a intermediat relaţia dintre firma din Germania (Fritz Schafer) şi ADI ECO/CJ Sibiu.

Publicitate



Nimic neobişnuit la vremea respectivă.

Ulterior, în anul 2016 s-a atribuit contractul de operare pe zona de Sud a judeţului Sibiu, câştigătorul acestui contract fiind firma SOMA din Bacău, după un amplu scandal care s-a tranşat în instanţă, unde şi-au căutat dreptatea 3 operatori (Brantner, Iridex şi RER Oradea), iar în final contractul a fost atribuit, ca din neant, firmei din Bacău.

Vorba românească: „Când trei se ceartă, câştigă SOMA!”

După preluarea contractului de către SOMA (nr. 227/2016), începe o sarabandă de decizii mai mult sau mai puţin ciudate, care, nu au alt scop decât să crească veniturile acestei firme şi bineînţeles tarifele aplicate populaţiei, adică a noastră, a tuturor, care ne agităm să colectăm selectiv, ne-am cumpărat câte 4 coşuri de gunoi pentru fiecare tip de deşeuri în parte, noi cei care ne supărăm când vedem că maşinile de gunoi colectează la grămadă, în timp ce noi ne facem datoria de cetăţeni ai Uniunii Europene.

Nu mai vorbim că, sibienii prinşi în iţele reţelei ADI ECO Sibiu – SOMA sunt „consumatori captivi”, dacă ar fi să cităm din lege: „consumatorul captiv este definit ca fiind consumatorul cre, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul.” Exact situaţia în care se găsesc zeci de mii de gospodării din judeţul Sibiu, puse pe tava SOMA, de binefăcătorii din cadrul ADI ECO.

Dar pe „băieţii deştepţi” credeţi că-i interesează aceste aspecte!?

Începând cu 2017 şi 2018, SOMA a început solicitările suplimentare, reclamaţiile: „cantităţile nu sunt cele previzionate”, „nu putem opera la tarifele acestea”, „operatorul staţiei de sortare Şura Mică nu-şi face datoria şi refuză gunoiul” etc.

Interesant este faptul că, la toate aceste nemulţumiri, conducerea ADI ECO Sibiu, adică jurist Claudia Iordănescu a identificat soluţii doar în favoarea SOMA: au fost majorate tarifele de operare, a fost redusă frecvenţa de colectare, operatorul staţiei de la Şura Mică a fost „mazilit”.

În anul 2018, ADI ECO Sibiu a semnat un act adiţional la contractul de operare prin care, odată cu majorarea tarifelor, a extins şi termenul contractului cu încă 4 ani (prelungit până în 2028 în baza actului adiţional nr. 5/19.12.2018), aspect care este interpretat ca fiind ilegal deoarece nu respectă prevederile legii legilor nr. 98/2016 şi nr. 100/2016, contractul putând fi majorat, fără licitaţie publică, doar cu 10% din valoarea iniţială, iar în condiţiile actuale, odată cu majorarea tarifelor, contractul cu SOMA s-a cam dublat.

Pentru a da senzaţia că aceste demersuri au fost realizate în baza unor analize foarte minuţioase, ADI ECO Sibiu a contractat o firmă de consultanţă, SENECCA & SAVY CONCEPT SRL Voluntari, administrată de către…acelaşi Blid Răzvan.

Aşa-zisele evaluări şi analize efectuate de Blid Răzvan, privind prelungirea contractului şi majorarea tarifelor, se raportează la anumite investiţii suplimentare care ar fi fost nevoită să le facă SOMA pentru a desfăşura contractul în bune condiţii (maşini de gunoi şi pubele).

Reprezentanţii Ministerului Mediului, care monitorizează priectul de la Sibiu, au emis puncte de vedere pertinente, şi anume, dacă SOMA reclamă scăderea cantităţilor de gunoi (deşi fluctuaţiile de cantităţi erau asumate contractual) şi au redus frecvenţa de colectare, de ce mai era necesar să achiziţioneze alte 7 maşini de transport.

În opinia reprezentanţilor Ministerului Mediului, reevaluarea tarifelor pe coordonate eficiente, realiste şi coroborate cu indicatorii de performanţă stabiliţi, ar putea reduce cheltuielile cu aproximativ 5 milioane de lei anual, fapt ce ar echilibra considrabil tarifele suportate de populaţie şi percepute de primării.

Mai mult, după rezilierea contractului cu Brantner, privind administraţia Staţiei de Sortare Şura Mică, în martie 2019, ADI ECO Sibiu a semnat contractul de operare tot cu SOMA Bacău – nr. 290/27.03.2019, după o licitaţie la care au fost invitaţi să participe doar firma din Bacău şi firma Salubritate SRL din Deva, firmă care asigură salubritatea în municipiul Sibiu şi în Păltiniş.

Contractul ar fi trebuit să se deruleze pe o perioadă determinată, până la demararea unei proceduri publice, transparente şi concurenţiale, însă de la acel moment până în prezent licitaţia nu a fost demarată.

Directoarea ADI ECO Sibiu reclamă faptul că documentaţia de atribuire nu a fost „actualizată în conformitate cu noile proiecţii investiţionale”, urmând ca o firmă de consultanţă să definitiveze noua documentaţie.

Bineînţeles, firma de consultanţă care se ocupă de această documentaţie, este tot a lui Blid Răzvan.

Toată lumea se întreabă: Ce interes ar avea firma lui Răzvan Blid să tergiverseze finalizarea documentaţiei şi demararea licitaţiei? Ce interes ar avea Blid Răzvan să majoreze tarifele lui SOMA? De ce se agită toată lumea pentru prelungirea contractului de operare?



Simplu!!!

Blid Răzvan, începând cu ianuarie 2019, încasează sute de mii de lei de la SOMA, prin intermediul altei firme de consultanţă – PERSIDIUS SYSTEMS, firmă care este controlată de omul de afaceri prin intermediul soţiei şi a fiului acestuia.

Oare ce „servicii de consultanţă” prestează firmele lui Blid Răzvan în favoarea lui SOMA Bacău pentru care a încasat, în nici 2 ani, aproximativ 350.000 euro de la aceasta (peste 1,5 milioane de lei)!?

Nu cumva există un grosolan conflict de interese în acest sens!?

Totuşi ne întrebăm retoric, oare aceste aspecte nu sunt cunoscute de către conducere ADI ECO Sibiu, de şefii din Consiliul Judeţean Sibiu şi de consilierii noştri judeţeni?

Posibil, dar puţin probabil.

Oare atunci când funcţionarii ADI ECO Sibiu, în frunte cu directoarea Claudia Iordănescu, la invitaţia lui Blid Răzvan, au petrecut cinci zile la „OktoberFest” Munchen, în toamna anului 2019, nu s-au gândit deloc pentru ce anume beneficiază de aceste „favoruri”?

Culmea tupeului, în februarie 2020, la propunerea SOMA Bacău, conducerea ADI ECO Sibiu a solicitat o nouă majorare tarifară, care s-a blocat deocamdată doar din considerente electorale, primarii considerând sinucigaşă intenţia de a veni în faţa electoratului cu o nouă majorare tarifară chiar în anul alegerilor locale.

Dar ce se va întâmpla anii următori?

Probabil că, dacă aceste intenţii se materializează, nemulţumirile şi furia cetăţenilor va obliga primarii să se retragă din ADI ECO Sibiu şi atunci ce rost mai are implementarea acestui proiect, care dealtfel a vizat un obiectiv grandios.

Mai mult, dacă acest proiect eşuează, este posibil să fie afectată şi proiecţia investiţională viitoare, care vizează atragerea de fonduri europene de aproximativ 49 milioane de euro, destinate completării investiţiilor iniţiale.

În concluzie, pe lângă faptul că, în jurul „gunoaielor din judeţul Sibiu” s-au dezvoltat „afaceri” consistente ale unor „băieţi deştepţi” trebuie să ţinem cont şi de un aspect important concluzionat de către Ministerul Fondurilor Europene, în anul 2018, în cadrul raportului final al SMID Sibiu, şi anume, „în perioada de sustenabilitate…Autoritatea de Management al POIM are obligaţia de a solicita restituirea parţială sau totală a sumei alocate ca finanţare nerambursabilă dacă în interval de 5 ani de la data finalizării proiectului, condiţiile de operare variază semnificativ şi/sau apar modificări care afectează natura operării, condiţiile de implementare sau oferă unui organism privat sau public avantaje ilicite”.

Cred că este foarte simplu să înţelegem ceea ce înseamnă asta, dar pentru aşa ceva ar trebui să avem structuri teritoriale şi regionale de control care să monitorizeze situaţia, să privească unde trebuie, nu stânga-dreapta, doar după „lanurile de ambrozie” sau, cu alte cuvinte, să-şi facă datoria, adică să apere interesul public, interesul cetăţeanului, prins într-un joc al intereselor „băieţilor deştepţi”, puşi pe căpătuială prin taxarea a zeci de mii de sibieni cotizanţi la bunăstarea unei găşti construite în jurul ADI ECO – SOMA şi a prietenilor consultantului Răzvan Blid.

You may also like...

2 Comments

  1. Pentru aceasta caracatita care urmărește sa jecmanesca populația jud Sibiului va rog sa depuneți un dosar la DNA locuiesc an Germania și vin acasa

    a Sibiu unde stau 1sau 2 luni am fost la finanțe să plc gunoiul și mi sa spus că trebuie să plătesc pe tot anul am fost an audiență la primărie și am discutat cu vice primarul căruia i-am spus ca fură bani din buzunar cum să plătesc 1 an de zile dacă stau1 sau2 lui eu locuind an Germania și nu produc gunoi 10 luni

    1. Este o procedura similara in tot judetul.primariile se ascud in “managementul gunoiului ADI ECO si SOMA. Ma interesa daca suntem mai multi pedepsiti cu taxa de gunoi din oficiu la preturi arbitrar stabilite, Sigur cintarele Soma sunt defecte.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *