1.2 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Asociația de Neurochirurgie, împreună cu GLS România sprijină activitatea Secției Clinice Neurochirurgie a SCJU Sibiu

Știri din Județ




Asociația Neurochirurgie Sibiu, cu sprijinul GLS România, continuă să se implice și să contribuie la dezvoltarea calității serviciilor medicale din cadrul SCJU Sibiu, Secția Clinică Neurochirurgie. În acest sens, Asociația de Neurochirurgie a acordat cu titlu gratuit blocului operator al secției, pentru o perioadă de doi ani, o trusă completă de instrumentar chirurgical pentru aborduri craniene și ale coloanei, în valoare de aproximativ 120.000 de lei.

Banii pentru achiziționarea trusei au provenit dintr-o generoasă sponsorizare din partea GLS Romania care, din 2019 până în prezent a sponsorizat Asociația Neurochirurgie Sibiu cu suma de 153.420. lei. Pe lângă achiziționarea instrumentarului menționat, suma a mai fost utilizată de către Asociația Neurochirurgie Sibiu pentru sprijinirea personalului Secției Clinice Neurochirurgie a spitalului județean în vederea participării la conferințe și congrese de specialitate.


Mulțumim Asociației Neurochirurgie Sibiu și președintei acesteia Adelia Moroșan care, cu sprijinul GLS România, ne ajută să creștem standardele activității noastre, atât din perspectiva serviciilor medicale prin achiziționarea unui instrumentar nou care completează dotarea performantă a secției de Neurochirurgie, cât și în ceea ce privește dezvoltarea profesională, învățarea continuă și împărtășirea experiențelor și realizărilor noastre în cadrul manifestărilor științifice”, a declarat Șef lucrări dr. Vicențiu Săceleanu, medicul șef al Secției Clinice Neurochirurgie a SCJU Sibiu.


Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a beneficiat și continuă să beneficieze de sprijinul consistent al comunității și al mediului de afaceri, lucru care ne bucură și pentru care suntem recunoscători. Eforturile noastre conjugate, de la autorități, comunitate și până la contribuția fiecăruia dintre noi au un singur scop: dezvoltarea serviciilor și infrastructurii din sănătate”, a declarat managerul interimar al SCJU Sibiu, Jur. Florin Neag.



Despre Secția Clinică Neurochirurgie

Secția Secţia Clinică Neurochirurgie a SCJU Sibiu este unul dintre cele mai moderne servicii ale celei mai mari instituții sanitare a județului, aceasta funcționând într-un spațiu nou, care asigură condiții moderne de cazare și tratament. Totodată, în cadrul secției funcționează și un bloc chirurgical la standarde europene, aceste investiții fiind realizate de către Consiliul Județean Sibiu.

Despre GLS România

GLS Romania oferă servicii de coletărie fiabile și de înaltă calitate, completate de servicii de transport și de transport expres. Prin companii deținute integral și parteneriate, GLS acoperă 40 de țări și este conectat la nivel global prin acorduri contractuale. Cu rețeaua sa terestră, GLS este unul dintre cei mai importanți furnizori

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri