19.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Începe imunizarea cu vaccinul Moderna în județul Sibiu

Știri din Județ

În această dimineață, 810 doze de vaccin Moderna au ajuns la Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu, de unde serul imunizant a fost distribuit în condiții optime de siguranță către centrele de vaccinare din județ, cu respectarea lanțului de frig, la temperatura de 2-8 grade celsius.


Începând cu data de 4 februarie, la nivelul centrelor de vaccinare din județul Sibiu, va începe administrarea vaccinului Moderna pentru care rapelul se realizează la 28 de zile. Vor fi imunizate cu prima doză de vaccin de la Moderna persoanele planificate în platforma de programare, continuându-se în paralel cu administrarea rapelurilor Pfizer.


Până la ora actuală, peste 13.000 de sibieni au fost vaccinați împotriva COVID-19, dintre care circa 4.000 au fost imunizați și cu cea de-a doua doză, fiind administrate în județul Sibiu 17.561 doze de vaccin Pfizer.


În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă.


Direcția de Sănătate Publică Sibiu reamintește populației faptul că vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 este gratuită și voluntară, conform Capitolului II din Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 din România. Organizația Mondială a Sănătății, Ministerul Sănătății și experții în sănătate publică recomandă vaccinarea, aceasta fiind considerată cea mai importantă măsură pentru ieșirea din pandemie.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri