Se spune că lipsa de educație duce la reacții violente. Disprețul față de școală, norme morale (bun simț) și față de cultură (fie ea și generală), resimțit în România, se reflectă în violența de limbaj și fizică din societate. Nu este un fenomen care a apărut doar acum ci o tradiție în spiritul poporului român.
Aud și citesc comentarii ale oamenilor de rând care se plâng de violența fizică de limbaj din societate, ca un fenomen generat de capitalismul postrevoluționar. În realitate, dacă studiem atent problema, este un fenomen mult mai vechi, adânc înfipt în cultura poporului român. Lipsa accesului la educație și la norme morale de conviețuire în societate a poporului român, timp de sute de ani, a generat un cult al violenței atent cultivat în familie, dar și în societate.
Despre prezența crescută în familie românească a violenței nu este cazul să mai scriu sau să mai argumentez. Iar această violență din familie se reflectă și în societate începând de la cele mai fragede vârste. Copiii sunt învățați de mici să își rezolve conflictele prin violență fizică sau verbală. Ei propagă acest sistem al celui mai tare.
Indiferent că este vorba de Ion, care vroia pământ, sau despre vreun alt personaj din literatura română clasică, violența este reflectată de majoritatea autorilor ca parte importantă a vieții românilor.
Perioada interbelică dădea semne ale apariției unei pături sociale noi pentru România, școlită în străinătate. Dar din păcate a fost repede suprimată de violență legionară, urmată de violența dictaturii militare, a războiului și apoi a comunismului.
Inclusiv tranziția de la comunism la capitalism, la noi s-a făcut prin multă violență.
Revenind la timpurile actuale observăm cultul violenței cum nu pierde din forță, din contră. Argumentul vorbelor nu este eficient, ci doar limbajul vulgar, agresiv și violența fizică. Fie că este vorba de școală, parc, trafic sau familie. Și majoritatea acestei violențe este apanajul celor pentru care educația a fost doar o diplomă, iar trecerea lor prin școală, dacă au terminat-o, a fost degeaba. Mai trist este că nu mai avem doar ciclul violenței în societate, ci un vârtej care crește și acaparează tot mai mulți oameni.
Cauzele violenței la noi nu sunt doar bazate pe lipsa educației, ci și pe alcool, depresie și sentimentul nereușitei în viață (pizma fața de celălalt). Violența este promovată ca succes în afaceri, politică, loc de muncă. Chiar dacă nu dau mereu cu pumnul, jignirile, limbajul agresiv sunt tot forme de violență. Iar modelul politic post-revoluționar al jafului din banul public, rămas nepedepsit, este tot o formă de promovare a cultului violenței. Chiar și instituțiile statului sunt adesea agresive cu cetățenii săi (nu neapărat vorbim de cele militare), prin controale realizate pe poziții de forță și intimidare. Sau primari comunali care fac legea în sat mai rău ca vătafii.
De violență putem scăpa doar prin cultul iubirii în familie, al educației reale în școli și al respectului reciproc în societate.
