10.3 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024
Array

Nicu Ștefănuță (USR PLUS): „5,1 miliarde de euro pentru sănătatea europeană, necesari și pentru Sibiu” (CP)

Știri din Județ

Astăzi în plenul Parlamentului European a fost dat votul final pentru programul EU4Health – O Uniune a sănătății, dotat cu 5,1 miliarde de euro.



Europarlamentarul USR PLUS (Renew Europe) Nicu Ștefănuță a fost raportorul Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European. Din această poziție, a avut un rol important în negocierile dintre Comisia Europeană, Consiliu și Parlament, luptând, alături de colegii din Parlament, pentru un budget mai mare decât cel tăiat de Consiliu de la 10 la 1,7 miliarde. Cele 5,1 miliarde de euro pentru care s-a obținut acordul final reprezintă un buget de 11 ori mai mare decât cel alocat sănătății exercițiul financiar anterior.





„Bolile sunt identice, tratamentul pe care îl primesc însă europenii e diferit. Ieri, un articol despre situația de la terapia intensivă a spitalului din orașul meu, Sibiu, a șocat și a îndurerat România.



Cu banii pe care îi avem trebuie să facem din spitale locuri mai sigure, fără infecții. Să prevenim cancerul, să prevenim transmiterea bolilor și să fim mai bine pregătiți pentru următoarea criză.

Nu putem lăsa ca în două orașe înfrățite, Sibiu și Luxemburg, din 10 cetățeni să se vindece la terapie intensivă 7 in Luxemburg, dar numai 3 in Sibiu.



Una dintre prioritățile mele a fost ca o parte din banii programului EU4Health să meargă pentru rezerve și stocuri de medicamente.



Rezultatul este că 12,5%, adică 640 milioane de euro din acest buget istoric vor fi investiți în stocuri europene de medicamente”, a declarat Nicu Ștefănuță.







Context



Programul EU4Health este dotat cu un buget de 11 ori mai mare decât cel alocat sănătății exercițiul financiar anterior: 5,1 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, care vor finanța sistemele de sănătate din țările UE, instituțiile de sănătate și ONG-urile din domeniu. Acești bani vor merge în prevenție, în pregătirea personalului medical, în promovarea unui stil de viață sănătos, în cumpărarea de medicamente și echipamente necesare în pandemie, care să completeze stocurile naționale. O parte din bugetul din EU4Health va finanța Planul European de Combatere a Cancerului, Incubatorul HERA, Agenția Europeană a Medicamentelor și Centrul European pentru Controlul Bolilor.





Nicu Ștefănuță este vicepreședinte al Uniunii Salvați România și a fost ales europarlamentar pe lista Alianței USR PLUS pe 26 mai 2019.



Este vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite și membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară, al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European, coordonator al Comisiei Pentru Lupta Împotriva Cancerului și supleant în Comisia pentru Afaceri Externe din Parlamentul European.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri