spot_img
8.2 C
Sibiu
marți, 23 aprilie, 2024
spot_img

Sărbătoarea Deltei, ediția a V-a. Program activități

Știri din Județ

Publicitate

Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează în perioada 22-29 aprilie o serie de activităţi cu profil piscicol şi gastronomic în cadrul evenimentului Sărbătoarea Deltei, ediţia a V-a. În acest sens, la Muzeul ASTRA vor fi în aceste zile doi pescari lipoveni din Delta Dunării, Cătălin Mihail şi Valentin Agache, care vor prepara mâncăruri specifice satelor de pescari din Dobrogea de Nord.

Totodată, aceştia vor pescui cu setca şi vintirele în lacul din Muzeul în aer liber, iar pe malul lacului îi vor învăţa pe vizitatori cum să pescuiască sau cum să facă o undiţă.

„Lipovenii din Delta Dunării vor prepara mâncăruri ce dezvăluie gustul unic al bucătăriei de odinioară din satele de pescari, aşa cum este Mila 23. Dăm câteva exemple de preparate: peşte prăjit, saramură, ciorbă şi chiftele de peşte. Înainte de asta, pescarii lipoveni vor pescui în lacul din Muzeul în aer liber, la fel cum procedează pe canalele şi pe lacurile din Delta Dunării, dar şi cu instrumentarul arhaic din dotare. Totodată, îi vor învăţa pe copii veniţi în vizită cum să pescuiască, iar de Florii se va găti peşte în trei locaţii din muzeu. Cuptorul de pâine cu plită de la Gospodăria de pescar din Mahmudia, judeţul Tulcea, va fi pus în funcţiune, respectând tehnici tradiţionale, aşa cum sunt lipiturile de pământ galben şi alte reparaţii care se fac anual. Aici se vor prepara prescuri, după o rânduială atent reprodusă de pescari şi muzeografi deopotrivă”, a declarat Camelia Repede, muzeograf Muzeul ASTRA.

Toate activităţile Sărbătoarea Deltei, ediţia a V-a, sunt cuprinse în Comunităţi în Muzeul ASTRA, un program care an de an readuce în atenţia publicului comunităţile arhaice, multietnice din Delta Dunării.

Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorităţi pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

PROGRAM ACTIVITĂŢI

1.Confecționat scule de pescuit pentru copii – la Cherhanaua din Mahmudia
22-29 aprilie, orele 14-16

Povestea sat de pescari lipoveni va fi îmbogățită în acesată perioadă și cu demonstrații ce pun în valoare instrumentarul piscicol și cel casnic, ce definește orice gospodărie arhaică din Mila 23. Astfel, între 22 și 29 aprilie cei mici sunt așteptați la atelierul interactiv de pescuit de la cherhanaua din Mahmudia unde vor învăța cum să-și confecționeze singuri undița. Cei trei pescari din Mila 23 le vor dezvălui copiilor și alte taine ale pescuitului cu plasele și îi vor ajuta să prindă pește din lacul din Muzeul în Aer Liber. Atelierul va avea loc în fiecare zi cu excepția zilei de duminică de la ora 14 la ora 16 și se face doar cu programare în prealabil la numărul de telefon 0740.708.214.



2.Facem prescuri la cuptorul Gospodăriei de pescar din Mahmudia
22 aprilie, orele 10-16

Cuptorul de pâine cu plită de la Gospodăria de pescar din Mahmudia, județul Tulcea, va fi pus în funcțiune, respectând tehnici tradiționale (lipituri de pământ galben și alte reparații care se fac anual). Momentul prescurilor își propune refacerea drumului grâului de la recoltare la coacerea pâinii, în scopul consumului ritual, indiferent de comunitate. Ingredientele, gesturile, cuvintele și instrumentele folosite în procedeu (apa, făina, sarea, focul, piatra, prestolnicul, cărpătorul, covata, cuptorul) vor căpăta din nou sens cu ajutorul oamenilor, în contextul religios al sărbătorilor de Paște.
În ajunul sărbătorilor, se pregătea cuptorul, se curăța, se lipea cu lut și se începea coptul cu prescurile pentru biserică. Etapele preparării prescurilor erau însoțite obligatoriu de starea de curăție trupească și sufletească, de rugăciuni și de semnul crucii. Sub forma unei pâinișoare dospite (în cruce sau rotundă), prescura poartă pecetea cu ințialele numelui lui Iisus Hristos, Biruitorul morții (NIKA). Ea se aduce la slujba Sfintei Liturghii dimineața se oferă ca materie (alături de vin) din care preotul pregătește darurile pentru Sfânta Împătășanie, Trupul și Sângele Mântuitorului. În satul românesc tradițional, prescurile se coceau de o femeie bătrână, văduvă sau de preotul satului, iar în mănăstiri era îndatorirea specială a unui călugăr sau călugărițe.



Rețetă de prescuri
Ingrediente: 1kg de făină
500 ml apă călduță
drojdie sau o turtiță de maia
o linguriță de sare fină
prestolnic (pistornic), cu pecetea IIS/HR/NI/KA



Preparare: se pune făina într-un vas de lemn și se toarnă apa călduță. Drojdia/turtița de maia se pune în apă călduță cu o oră înainte de frământare, apoi se adaugă sarea și se amestecă cu făina și apa din vas, până se obține un aluat vârtos. Se acoperă cu o pânză umedă, apoi cu una uscată și se lasă la căldură, să crească timp de cca. 20 de minute. Între timp se pregătește forma (se poate coace și direct pe tavă), fără a se folosi ulei, ci doar puțină ceară pentru uns (se poate folosi și hârtia de copt). Se împarte aluatul în 15 părți, se frământă și se lasă la aplatizat câteva minute. Forma prescurilor poate fi rotundă sau în crucee, mai mari sau mai mici, în funcție de pecetea prestolnicului. Se întorc și se aplică pecetea pe partea aplatizată, după care se acoperă cu o pânză curată, umedă timp de 15 minute. În cuptor se lasă 10-15 minute la foc mai puternic, după care trag la foc domol cca. 30 de minute. După ce se rumenesc, se scot, se așază cu fața în jos pe o pânză și se acoperă cu alta umedă. Rostul pânzei umede este să evite formarea unei cruste groase și tare pe fața cu pecetea.



3. La masa de Florii cu lipovenii!
25 aprillie, orele 10-15

De Florii, la lipovenii din Mila 23 se așterne iarbă prin biserică, iar în timpul liturghiei, într-un anumit moment, se stă în genunchi, cu fruntea aplecată pe iarbă. Porțile caselor sunt împodobite cu diverse crenguțe înverzite sau chiar cu flori. La Florii se gătește în special scrumbie, fie marinată, fie malasolcă, fie prăjită.



Așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, pescarii din Delta Dunării ne aduc bucuria Sărbătorii Floriilor în muzeu, gătind mâncăruri de pește, ca odinioară. Pentru a respecta distanțarea socială, anul acesta se va găti, duminică, 25 aprilie, începând cu ora 10 în trei zone din muzeu, respectiv: Gospodăria de pescar din Mahmudia, judetul Tulcea, zona morilor de vânt și la Târgul de Țară. Pescarii lipoveni vor găti peștele proaspăt în următoarele feluri: pește prăjit, chiftele (la Târgul de Țară), saramură (la Gospodăria de pescar, Mahmudia) și ciorbă de pește (în zona morilor de vânt). Totodată, la cuptorul de la Gospodăria de pescar din Mahmudia, se va coace pâine, după rețete vechi, dobrogene. Servirea mâncărurilor se va realiza în toate cele trei locații între orele 12-15.



Rețete:

Cătălin Mihail, pescar(-bucătar) din satul Mila 23:

,,Pe vremuri, când se găsea pește de toate felurile ce aveam poftă, făceam. Acum gătim în funcție de ce prindem: Dacă ai crap, îl prăjești, dacă ai biban, faci saramură, dacă ai știucă, faci chiftele, dacă ai caras mare, normal, faci ciorbă.”



Pește prăjit
După ce am prins peștele la setcă sau vintir, în special crap și caras, se curăță, se crestează, se scot mațele și-i dai un praf de sare și-l lași așa, între 30 de minute și două ore. Încingi apoi ulei într-o tavă. Înainte să pui peștele în uleiul încins pui un strat de făină pe el, ca să nu se lipească sau să se împrăștie. Vara mănânci peștele cu salată de crudități, iar în restul anului, cu mujdei. Mie unul, când eram mic îmi plăcea peștele prăjit în unsoare. Acum nu prea se mai gătește așa.





Saramură de pește
Saramura cea mai bună e din pești răpitori. Noi punem biban și știucă cel mai des. Dar se face mai nou și din crap. Le scoți mațele pe urechi, nu se eviscerează, nu se curăță de solzi. Se pune sare pe tablă sau pe tavă, pe ce ai tu acasă. Și pui peștele pe sarea aia. Și-l ții până se face ca și pâinea prăjită, îl lași să se ardă un pic. După aia când îl iei de pe tablă, îl cureți cu un cuțit să-i cadă și din sare, că are multă pe el și arsura aia, cât de cât. Separat se face o apă cu un pic de oțet cu usturoi, roșii, pătrunjel. Se pune la fiert apă, cam șase părți apă și o parte oțet. Dacă nu are peștele destul pește se adaugă și sare. Când fierbe, adaugi peștele și-l lași să fiarbă 5-10 minute.



Ciorbă de pește
La noi nu lipsește carasul din ciorbă, dar să fie mare, frumos, ca să ai ce alege de pe oase. Se pune un biban, un cap de știucă, un cap de somn sau un somn mai mic, roșioară zisă și babușcă pentru gust. Se pune apa la fiert; pregătești cartofii, ceapa, ardeii, roșiile. Pui ceapa și ardeii la fiert. Când se îngălbenește ceapa, semn că e fiartă, se adaugă și cartoful tăiat bucăți mai mari. Când e gata și cartoful, se pune peștele, care doar atunci a fost spălat și curățat, nu cu zi înainte, aici e șmecheria… și lași să fiarbă totul 10-15 minute. Apoi pui roșii de la borcan sau proaspete și câteva cotoare de leuștean. Pui sare și oțet după gust și ridici ceaunul de pe foc. Acum pui leuștean tocat grosier cu generozitate. Se servește cu mujdei de usturoi.

Chiftele de pește


La chiftele merge bine să combini peștele fad cu cel gras. Dai la mașina de tocat știuca, babușca și avatul fără oase, cartofii, ceapa și usturoiul. Pentru culoare, se pune mărar și un ardei sau gogoșar roșu, dat tot prin mașină. Se adaugă neapărat ouă ca să lege compoziția. Toate acestea se amestecă și se asezonează cu sare, cimbru și piper și se lasă la macerat peste noapte sau cel puțin 2-3 ore la rece. Apoi se modelează biluțe mici și se prăjesc în ulei până se rumenesc. Se mănâncă vara cu o salată sau iarna cu hrean și oțet.

Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri