7.9 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

10 ani de la înființarea Asociației Tură în Natură

Știri din Județ

Se împlinesc zece ani de când trei bicicliști sibieni au înființat Asociația Tură în Natură din dorința de a schimba mentalitatea și prioritățile locuitorilor din Sibiu cu privire la modul de petrecere a timpului liber. Și-au propus astfel să-i aducă pe sibieni și nu numai, mai aproape de natură prin intermediul bicicletei.



În jurul acestui nucleu s-a format destul de repede o echipa de 10 membri și 50 de voluntari, toți pasionați de pedalat, de natură și de alte activități în aer liber. Toți membrii Tură în Natură și-au dedicat cei 10 ani pentru a susține misiunea organizației de a încuraja și sprijini orice formă de mișcare (nemotorizată) în aer liber, prin respectarea principiilor de protectie a mediului.



Pentru a marca cei 10 ani de activitate Tură în Natură a organizat duminică 23.05 o tură de biciclete pe traseul de biciclete Drumul Sării, marcat de asociație în anul 2014 în Țara Secașelor.



Unul dintre cele mai importante proiecte ale asociației Tură în Natură a fost, încă de la înființare, cel de marcare a unor trasee de cicloturism care să lege Sibiul de localitățile înconjurătoare. În cei 10 ani de activitate asociația noastră a marcat în cadrul mai multor proiecte peste 250 de kilometri de trasee cicloturistice. Primul traseu de cicloturism marcat de asociația noastră a fost traseul ”Emil Cioran”, care leagă Sibiul de Rășinari. Fiind un traseu de dificultate ușoară a devenit traseul simbol al asociației noastre, lucru care ne-a făcut ca în 2020 să-l remarcăm și să-l dotăm cu infrastructură de semnalizare durabilă și de calitate. Prin traseele de cicloturism marcate de asociația noastră, în colaborare cu diverse entități publice și parteneri din zona privată, ne-am propus să ajungem în toate zonele culturale și istorice ale judetului Sibiu, începând cu Mărginimea Sibiului și continuând cu Țara Oltului, Podișul Hârtibaciului și Țara Secașelor. Obiectivul nostru viitor este de a remarca și reamenaja toate traseele cicloturistice ale asociației și să unim prin trasee de cicloturism orașul Sibiu de alte orașe precum Cisnădie, Sighișoara, Sebeș, etc.



Mai multe detalii despre activitatea de 10 ani a asociației Tură în Natură găsiți pe website-ul nostru https://www.turainnatura.ro/ro/10-ani-Tura-in-Natura sau puteți să ne scrieți pe adresa de e-mail info@turainnatura.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri