19.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Cea de-a treia ediție-extensie a Festivalului Enescu la Sibiu, în luna septembrie a acestui an

Știri din Județ

Festivalul Enescu ajunge în septembrie la Sibiu, într-o nouă ediție-extensie, cu 6 concerte excepționale susținute de mari artiști ai lumii – pianista Yuja Wang, violonistul Gil Shaham, Mahler Chamber Orchestra

Asociația Culturală Play, organizatorul și promotorul Festivalului Internațional George Enescu la Sibiu, propune comunității locale reîntâlnirea cu magia și grandoarea celui mai important brand cultural al României.


Concerte de excepție susținute de artiști și ansambluri de talie mondială

Tradiția concertelor excepționale începută în 2017 cu prima ediție-extensie a Festivalului Enescu la Sibiu, continuă în toamna acestui an cu o serie de 6 noi concerte unice, desfășurate sub tema „O istorie din iubire”.


Considerat cel mai important eveniment cultural al României, un adevărat brand de țară, Festivalul Enescu celebrează în acest an 140 de ani de la nașterea marelui compozitor. Concertele de la Sibiu vor oferi publicului un amplu program de lucrări enesciene, care vin să completeze un repertoriu din care nu vor lipsi Beethoven, Chopin, Mozart sau Bach.


Peste 100 de muzicieni de renume internațional vor încânta publicul sibian în cadrul unor recitaluri găzduite de Sala Thalia în perioada 31 august – 15 septembrie. Îi vom regăsi la Sibiu, în cadrul festivalului, și pe doi dintre câștigătorii Concursului Enescu din acest an, violonistul român Valentin Șerban și pianista sud-coreeană Yeon-Min Park.

Mahler Chamber Orchestra, celebrul ansamblu internațional multi-premiat cu „Grammy” și „Diapason d’Or”, va concerta la Sibiu în 14 septembrie. Unul dintre cele mai apreciate ansambluri pe plan mondial a fost înființat în 1997, iar de atunci funcționează ca un colectiv nomad format din 54 de muzicieni din 20 de țări, care se unesc pentru tururi în întreaga lume. În ultimii ani, proiectele majore ale valorosului ansamblu au inclus premiul Beethoven Journey cu pianistul Leif OveAndsnes și producția de operă Written on Skin, lansată la Festivalul d’Aix en Provence sub bagheta compozitorului George Benjamin. Orchestra va face un popas și în Sibiu, în toamnă, când vor reuși să surprindă prin versatilitate și dinamism la nivelul interpretării.

Yuja Wang, pianista-minune apreciată de critici ca având o tehnică aproape supra-omenească, este unul dintre artiștii de văzut într-o viață. Declarată „Tânărul artist al anului 2017” în cadrul ceremoniei de acordare a Premiilor Echo Klassik, este foarte apreciată de critici pentru coloristica și profunzimea interpretării, fiind descrisă în nenumărate rânduri ca „unul dintre cei mai talentați, captivanți și chiar fascinanți artiști de pe scena mondială în acest moment” (HuffPost). La Sibiu va miza tocmai pe atuurile ei, puse în valoare de programul cu greutate: Haydn, Janáček, Stravinsky și Shostakovich.

Gil Shaham este fără îndoială unul dintre cei mai importanți violoniști ai timpului nostru, poziție confirmată inclusiv de câștigarea unui important premiu Grammy pentru măiestria dovedită pe cele mai mari scene ale lumii. A susținut sute de recitaluri expresive, o mare parte dintre ele fiind alături de orchestre de renume din Berlin, Boston, Chicago, Israel, Los Angeles, New York sau Paris. Artistul ne va impresiona live la Sibiu prin tehnica impecabilă, căldura interpretării și repertoriul vast, punctând opere de rezonanță, ce poartă semnătura unor importanți compozitori, precum: Sebastian Bach, Sergei Prokofiev, Scott Wheeler, Max Raimi sau Reena Esmail.

Un alt moment unic va fi marcat de Camerata Regală, o prezență din ce în ce mai des întâlnită pe scenele româneşti, unde desfăşoară proiecte muzicale inedite. În anul 2009 a dobândit Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României și a fost decorată de către Casa Regală a României cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate. A fost invitată să cânte în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu la ediţiile din 2011 şi 2013, ultima apariţie fiind alături de Pittsburg Symphony Orchestra, în cadrul unui proiect de anvergură intitulat Side by Side.


Mai multe detalii despre programul Festivalului George Enescu la Sibiu și despre variantele de achiziționare a biletelor la concertele fizice vor fi făcute publice în curând.

Recitalurile din cadrul Festivalului Enescu la Sibiu sunt organizate de către Asociația Culturală PLAY – promotorul evenimentului și sunt co-finanțate de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu. Parteneri: Artexim, Filarmonica de Stat Sibiu.


Persoană de contact:

Paul Opricean
PR & Online Manager
telefon: 0755 158 112
e-mail: asociatiaplay@gmail.com

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc