spot_img
7.2 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

VIDEO: Accident grav la Cornățel. Trei persoane au fost rănite

Știri din Județ

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs în urmă cu puțin timp pe DJ 106, pe raza localității Cornățel.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că într-o curbă s-a produs o coliziune între două autovehicule. Acestea circulau din sens opus, respectiv: un microbuz de marfă, condus de un bărbat de 39 de ani, din direcția Agnita spre Sibiu și un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani din Glâmboaca, din direcția Sibiu – Agnita.

Conform primelor date, trei persoane au fost rănite și transportate de urgență la spital.

Starea răniților: O femeie de 46 ani a suferit un traumatism costal și membrul inferior, un tânăr de 24 ani a suferit un traumatism cranian și un traumatism de genunchi. Un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost transportat la spital cu politraumatisme, fiind conștient.

În acest moment se circulă îngreunat în zonă, pentru a permite serviciilor medicale să intervină și polițiștilor să efectueze cercetarea la fața locului.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și condițiile de producere a accidentului rutier.

„ISU Sibiu intervine pe DJ 106, în localitatea Cornățel, cu un echipaj de descarcerare și un echipaj de terapie intensivă mobilă, împreună cu două echipaje SAJ, ca urmare a producerii unui accident rutier.

Echipajele medicale au acordat asistență medicală la fața locului persoanelor implicate.

Un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, evaluat de către echipajul SMURD cu politraumatisme, în stare de conștiență, a avut nevoie și de intervenția echipajului de pompieri pentru descarcerare. Acesta va fi transportat de urgență la spitalul județean cu ambulanța SMURD.

Alte două persoane implicate sunt asistate medical de echipajele SAJ. „ a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

„SAJ Sibiu a trimis un echipaj tip B la un accident rutier produs pe DJ106 în localitatea Cornățel spre Agnita.
Un alt echipaj Saj a care era în zonă este direcționat și el la locul accidentului. Este vorba de trei victime ,una încarcerata.
.Echipajele SAJ au transportat la spital două victime, femeie de 46 ani cu traumatism costal și membrul inferior și un tânăr de 24 ani cu traumatism cranian și traumatism de genunchi.
A treia victimă este transportata de către un echipaj ISU. „ a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri