spot_img
12.3 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
spot_img

Wynton Marsalis și ”Jazz at Lincoln Center Orchestra”, pentru prima dată în România

Știri din Județ

Wynton Marsalis și ”Jazz at Lincoln Center Orchestra” vor veni pentru prima dată în România, la cea de-a XXI-a ediție a Întâlnirilor JTI – o ediție specială, într-un turneu muzical. Concertul de la Sibiu din data de 3 iulie este organizat de Filarmonica de Stat Sibiu și face parte din proiectul ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane”.

https://youtu.be/36PpfJv7isc

Solistul și compozitorul Wynton Marsalis, cel mai cunoscut trompetist contemporan și ”Jazz at Lincoln Center Orchestra” din New York, formată din 15 dintre cei mai buni instrumentiști ai momentului, vor susține un prim Concert de jazz la Sala Mare a Palatului, pe 1 iulie ora 20:00, pe aceeași scenă unde au mai fost prezenți, cu decenii în urmă, ”monștrii sacri” ai genului, ca Louis Armstrong sau Dizzy Gillespie. JTI nu este la prima întâlnire cu jazz-ul. În anii 90, JTI a prezentat seria ”Jazz Alive”, tot pe scena Sălii Palatului, unde au fost prezenți Chick Corea, Airto Moreira, Johnny Răducanu și alte mari nume ale genului.




Al doilea concert al turneului va fi unul simfonic, pe 2 iulie, la ora 20:00, la Sala Radio. Wynton Marsalis și ”Jazz at Lincoln Center Orchestra” vor interpreta, împreună cu Orchestra Națională Simfonică a României, dirijată de Cristian Măcelaru, simfonia ”The Jungle”. Compusă de Wynton Marsalis la comanda Filarmonicii din New York pentru a aniversa 175 de ani de la înfinţarea orchestrei, Simfonia ”The Jungle” a avut premiera parțială în decembrie 2016. Interpretarea integrală a lucrării, alături de Orchestra Națională Simfonică a României, condusă de Cristian Măcelaru, a avut loc pentru prima oară chiar la Jazz at Lincoln Center din New York, în ianuarie 2019.




Cel de al treilea concert, de jazz, va avea loc pe 3 iulie, ora 21:30, în Piața Mare din Sibiu, inima orașului, devenită simbol al artelor spectacolului. Concertul se va desfășura în cadrul proiectului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane, organizate de Filarmonica de Stat din Sibiu, fiind totodată o avanpremieră la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, partener special al Întâlnirilor JTI.




Sub îndrumarea directorului muzical Wynton Marsalis, ”Jazz at Lincoln Center Orchestra” interpretează un repertoriu vast, inclusiv compoziții și aranjamente de Duke Ellington, Count Basie, Fletcher Henderson, Thelonious Monk, Mary Lou Williams, Dizzy Gillespie, Benny Goodman, Charles Mingus și mulți alții.

Wynton Marsalis este recunocut la nivel internațional ca muzician, compozitor, director de orchestră și promotor al culturii americane. Este primul artist de jazz care a interpretat și compus în toată gama, de la rădăcinile sale din New Orleans, până la jazz-ul modern. Creând și interpretând cele mai diverse genuri, muzică pentru cvartete, dar și pentru orchestre, pentru step, dar și pentru balet, Wynton Marsalis a reușit să extindă vocabularul jazz-ului. Creativitatea lui Wynton Marsalis a fost celebrată peste tot în lume. Printre altele, a câștigat Edison Award în Olanda, este membru de onoare al Conservatorului Academiei Regale Britanice de Muzică și Cavaler al Legiunii de Onoare.




Festivalul ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.




Accesul în spațiu de desfășurare la concertul de la Sibiu este liber, în limita locurilor disponibile și doar după ce se face dovada imunizării împotriva SARSCov2 (sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore). Pentru a respecta normele sanitare în vigoare, spectatorilor prezenți li se va măsura temperatura, iar fiecare dintre aceștia va trebui să se dezinfecteze pe mâini la intrare. Minorii vor fi exceptați de la prezentarea acestor dovezi medicale. Purtarea măștii sanitare este obligatori pe întreaga durată de desfășurare a evenimentului. Minorii de peste 5 ani vor fi obligați să poarte mască.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș