spot_img
8.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

80,0% rata de promovare a concursului național de titularizare, sesiunea 2021
(înainte de contestații)

Știri din Județ

Publicitate


Ministerul Educației a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor).


Procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 44,47%, în scădere în raport cu procentele consemnate în ultimii patru ani (58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).


Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%).
130 de candidați au obținut nota 10, iar 11.014 candidați au obținut note între 7 și 9,99.


La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27 301 candidați din totalul de 34 120 de candidați înscriși.


În centrele de evaluare au fost notate 20 059 de lucrări, întrucât: 2 193 candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 8 candidați au fost eliminați, iar lucrările a 41 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2021-2022.


Din promoția curentă, 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).


Totodată, menționăm faptul că în următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare (promoția curentă și promoțiile precedente) de peste 84%, astfel: Dolj – 85,04%, Cluj – 84,68%, Maramureș – 84,25%. În capitală, procentul de promovare înregistrat este de 83,15%.


Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, în intervalul orar 08:00 -12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 03 august.


La nivelul județului Sibiu
Procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 46,30% (locul 10 la nivelul țării), inferior în raport cu procentul consemnat în anul 2020 (62%), dar superior celui din 2019 (40,03%);

2 candidați (limba germană modernă și limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii) au obținut nota 10 (6 candidați în 2020 și niciun candidat în 2019), iar 301 candidați (46,3%) au obținut note între 7 și 9,99 (din 652 candidați care au depus lucrările pentru evaluare).
Din promoția curentă, 33,9% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte).


Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).


Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august 2021.
Detalii suplimentare sunt disponibile în dosarul de presă atașat.
Distribuția notelor pe discipline:

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului