21.2 C
Sibiu
vineri, 04 octombrie, 2024

Un medieșean și-a terorizat fosta iubită. A urmărit-o în trafic și a încălcat ordinul de protecție

Știri din Județ

La data de 26 iulie, polițiștii Compartimentului Proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș.

Acesta locuia fără forme legale în municipiul Sibiu și este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, hărțuire, respectiv nerespectare a unei hotărâri judecătorești în formă continuată.
În fapt, bărbatul este bănuit că, în perioada 13.03 – 08.07.2021, în mod repetat, ar fi contactat fosta iubită telefonic, ar fi urmărit-o în trafic, ar fi amenințat-o cu acte de violență și s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de ea, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis împotriva sa de Judecătoria Sibiu.

În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 26 iulie a.c., polițiștii sibieni au luat față de bărbat măsura reținerii 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Expoziție de mașini istorice la Mediaș