3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

A murit motociclistul lovit de o mașină pe Moldoveanu. Era stomatolog și avea două facultăți

Știri din Județ

Val de condoleanțe pe rețelele de socializare, după ce Ciprian, un tânăr stomatolog din Sibiu a murit în cursul zilei de ieri. Acesta a fost implicat într-un accident de motocicletă la începutul lunii iulie.

Tânărul de 35 de ani a fost lovit de o mașină în timp ce se deplasa pe motocicletă pe strada Moldoveanu din Sibiu. În urma impactului, acesta a fost grav rănit și a fost transportat la spital. A stat mai bine de o lună și jumătate internat în stare gravă, timp în care familia, prietenii și internauții pasionați de motociclete au căutat persoane dornice să doneze sânge.

Tatăl tânărului a postat un mesaj sfâșietor, unul pe care nici un părinte nu ar trebui să-l gândească sau să-l trăiască. „De azi, băiatul meu, dr. Adrian Ciprian a plecat la Domnul. Avea 35 de ani și a absolvit două facultăți de medicină.”

Jurnaliștii Sibiu Independent transmit condoleanțe familiei și prietenilor!

„La mai bine de o luna după un accident în care un șofer neatent nu a acordat prioritate, iubitul meu frate a părăsit lumea aceasta. Zâmbea mereu și dorea tot timpul sa fie bun în ceea ce face și reușea asta.O sa ii simt lipsa atât eu cat și toate persoanele dragi și ma voi gândi mereu la cat de minunat era.Regret fiecare clipa care nu am petrecut-o alături de el.Aveți grija de voi, trăiți viata și iubiții pe cei dragi, nu știm niciodată când nu vom mai avea ocazia! Love you Bro, always ! 😢 a scris fratele lui Adrian pe pagina de Facebook

„Vedeți acest zâmbet frumos si increzator??? Acest zambet perfect pentru mine se datoreaza lui Beldean Adrian Ciprian , un medic chirurg si stomatolog foarte bun care a depus mult timp, efort si grija. In toti acesti ani in care am colaborat impreuna la dantura mea, am devenit prieteni, avem atatea momente memorabile impreuna. Acest zambet frumos il datorez lui, datorita lui, in prezent zambesc cu incredere!Nu i-am mulțumit îndeajuns lui Cipri pentru asta…. de fiecare daca cand o sa zâmbesc in oglinda o sa imi amintesc de el cu mare tristete dar si cu mult drag. Mulțumesc domnului ca ai aparut in viata mea si regret enorm ca mi te-a luat prea devreme 😞😭 We still had so much things to do my friend…why did u had to go? 😞🥺I’ll be missing you 💔😭 a postat o fostă clientă a lui Adrian

Salutare tuturor. Beldean Adrian Ciprian = sibian, stomatolog, tata și motociclist se lupta de mai multe zile sa rămână împreună cu noi în urma unui accident grav. Acum are nevoie de sânge.Este internat la Spitalul Municipal Sibiu, are nevoie de sânge și este înregistrat la CTS Sibiu.” a postat un alt motociclist pe o pagină de profil.

FOTO Profil public Facebook Beldean Adrian
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș