spot_img
8 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Bogdan Trif: Un tango sentimental între USR și AUR (CP)

Știri din Județ

Publicitate

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu a transmis următorul comunicat de presă:


USR a condus dansul, citind moțiunea de cenzură în Parlament, iar AUR a fost o parteneră docilă.

Ieri a fost circ în Parlament: strigături, îmbrânceli, înjurături și o alianță pe care nu și-o imagina nimeni, niciodată, AUR-USR.


Stiți că cei de la AUR îi acuzau tot timpul pe useriști că nu cred în Dumnezeu, că se folosesc de o pandemie inventată, pentru a obține voturi, că promovează homosexualitatea și încearcă pervertirea minților copiilor prin educația sexuală în școli, că sunt ghidați de afară pentru a distruge Economia României. Cei de la USR i-au numit în repetate rânduri pe cei de la AUR extremiști, xenofobi, exponenți ai unui partid care nu are ce căuta în Parlamentul României și care pune în pericol apartenența țării noastre la Uniunea Europeană.
Imediat ce s-au certat PNL cu USR, reprezentanții AUR, în loc să accepte invitația Partidului Social Democrat de a depune o moțiune de cenzură comună, au preferat să se îndrepte către USR. Textul încropit de proaspeții aliați este un adevărat laudatio pentru miniștrii USR și o critică adusă unui singur om – Florin Cîțu.


AUR s-a lăsat umilit de USR, fiind de acord ca textul moțiunii să fie citit în plenul Parlamentului de reprezentantul USR, care a ridicat în slăvi miniștrii demisionari ai Guvernului Cîțu.


Noi am spus de la bun început că nu suntem de acord cu acest text pentru că vinovați pentru dezastrul în care se află România sunt, în egală măsură, și PNL, și USR. Pentru haosul, degringolada, blocajele și dezastrul din ministerele Economiei, Sănătății, Fondurilor Europene (cu absorbție de fonduri nerambursabile de doar 0,2%), Transporturilor, Justiției și Cercetării vinovați sunt, în primul rând, miniștrii USR care le-au patronat.


Toți reprezentanții USR, inclusiv Barna, au spus clar că, după ce pleacă Cîțu, ei vor reface alianța cu PNL și UDMR, pentru a guverna în continuare. Ne întrebăm de ce AUR a făcut această alianță, de ce girează USR-ul și de ce contribuie la perpetuarea acestei guvernări dezastruoase pentru România și români.


Cîțu trebuie să plece cât mai repede din fruntea Guvernului, dar nu singur, ci împreună cu toți useriștii și toți peneliștii, fără posibilitatea de a mai reveni.
PSD a susținut și susține că PNL și USR trebuie debarcați rapid de la guvernarea și trebuie să plătească împreună pentru tot răul făcut României și românilor.


Dacă guvernul Cîțu pică și PNL schimbă premierul, în Parlament există majoritatea necesară formării unui nou guvern. Cu alte cuvinte, în afară de premierul Cîțu, nu se schimbă nimic din politica dusă de alianța toxică PNL-USR-UDMR.
Actuala configurație a Parlamentului, ca să-l cităm pe președintele Iohannis, „nu mai reprezintă voința românilor”. De aceea, PSD susține că este nevoie de alegeri anticipate.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor