1.3 C
Sibiu
luni, 15 decembrie, 2025

FOTO: Avansări în grad la ISU SIBIU, chiar de Ziua Pompierilor din România

Știri din Județ

Publicitate

Astăzi, 13 septembrie, la sediul ISU Sibiu, într-un cadru restrâns a avut loc Festivitatea de sărbătorire a Zilei Pompierilor din România, un moment adânc întipărit în conştiinţa salvatorilor români, în care, acum 173 de ani, în Dealul Spirii, Compania de Pompieri București, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, a înfruntat cu preţul vieţii trupele otomane inamice covârşitoare ca număr, venite să înăbușe idealurile Revoluţiei de la 1848.

Cu această ocazie, a avut loc înaintarea în gradul următor a unui număr de opt cadre militare (2 ofițeri și 6 subofițeri) care s-au distins în activitatea desfășurată și au fost acordate diplome și plachete de merit pentru 13 cadre, în semn de apreciere pentru deosebita implicare în misiunile inspectoratului.

[meta_gallery_slider id=”84418″]

De asemenea, în cadrul ceremoniei s-a acordat distincția ”Pompierul Anului”, colegului nostru plutonier major Viziteu Alin, comandant de echipaj în cadrul Detașamentului Sibiu, pentru recunoașterea meritelor și implicării acestuia în misiunile de salvare a semenilor.

Inspectorul șef al ISU Sibiu, domnul locotenent colonel Lucian Trefaș a apreciat devotamentul și implicarea pompierilor sibieni care, zi de zi, acționează în sprijinul cetățenilor, mulțumindu-le și urându-le sănătate.

LA MULȚI ANI, DRAGI POMPIERI !!!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

A venit Dorinel, punctele lipsesc în continuare!

Incendiu puternic la o casă din Valea Viilor!

CSU Sibiu a pierdut la Oradea

Ionuț Coza va arbitra FC Hermannstadt – U.Craiova