spot_img
9.6 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Munca zilieră controlată de inspectorii de muncă

Știri din Județ

Publicitate

În perioada 20 – 24 septembrie 2021 s-a desfăşurat, la iniţiativa Inspecţiei Muncii, Campania naţională de verificare a respectării de către beneficiari a prevederilor legislaţiei privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în domeniile de activitate prevăzute de Legea nr.52/2011.


Obiectivele acestei campanii au urmărit, în principal, următoarele: identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri şi luarea măsurilor care se impun în cazul nerespectării de către aceştia a prevederilor legislaţiei privind munca zilieră, creşterea gradului de conştientizare al beneficiarilor şi al zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale, identificarea beneficiarilor care utilizează munca copiilor şi a tinerilor fără respectarea prevederilor legale, identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri în condiţiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă, determinarea beneficiarilor de a respecta obligaţia de a înfiinţa şi completa registrul de evidenţă a zilierilor, precum şi de a transmite un extras al acestuia la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea îşi are sediul, în termenele prevăzute de lege.


În perioada de desfăşurare a campaniei, inspectorii de muncă au verificat 26 de beneficiari la care îşi desfăşoară activitatea 153 de zilieri, dintre care 3 tineri cu vârsta sub 18 ani.


Pentru neconformităţile identificate, inspectorii de muncă au dispus 21 măsuri de remediere şi au aplicat un număr de 12 sancţiuni contravenţionale, respectiv 1 amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei pentru beneficiarul care a folosit zilieri pentru alte activități decât cele expres reglementate de Legea nr.52/2011 şi 1.500 lei pentru încălcarea de către angajator a obligației de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, fiind de asemenea dispuse și un număr de 10 avertismente.


Neconformitățile constatate de inspectorii de muncă în cadrul controalelor efectuate au constat în principal în depășirea duratei de activitate prestată de zilieri, transmiterea cu întârziere a Registrului electronic de evidență a zilierilor inspectoratului teritorial de muncă, neplata remunerației cuvenită zilierului și nestabilirea cuantumul remunerației brute orare stabilite de părți la valoarea salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului