5.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Bogdan Trif: Plăcuțe suedeze marca PNL-USR pentru toți românii (CP)

Știri din Județ

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu transmite următorul comunicat de presă:

Cum erau prețurile în guvernarea PSD și de ce produsele de bază au ajuns, acum, un lux?

În 2019, deputatul PNL Florin Roman (celebru pentru că-și făcea poze în baie, la bustul gol), apărea periodic la tribuna Parlamentului cu diverse produse alimentare, urlând că în timpul guvernării PSD românii trebuie să plătească pentru un litru de ulei 4 lei și 30 de bani, dar uitând să spună că în guvernarea Boc, litrul de ulei costa 6 lei.

Între timp, acest personaj a ajuns vicepreședinte al Camerei Deputaților doar pentru că a trecut din echipa lui Orban în barca lui Cîțu și a doamnei Turcan. Din această poziție, nu mai știe sau nu-l mai interesează cât costă litrul de ulei.

Haideți să analizăm ce a însemnat o guvernare de aproximativ 2 ani cu niște iresponsabili PNL și USR ajunși la putere doar pentru că au fost campioni la înjurături și minciuni electorale. Știm cu toții cât costă produsele alimentare de bază acum, după ce acești habarniști au făcut praf agricultura românească: ulei – 9,60 lei; unt – 11,89 lei; lapte – 5,69 lei; pâine – 6,5 lei; 

Toate acestea se adaugă la o creștere explozivă a prețurilor la gaze – cu aproximativ 50%, la energie electrică – 24%, la combustibili, la o inflație de aproape 7%, în vreme ce un euro a ajuns aproape de 5 lei, pensiile mici (bazate pe contributivitate) nu au fost majorate conform legii, cu 40%, iar salariile sunt înghețate.

Dragi sibieni, lucrurile acestea se întâmplă și din cauza faptului că unii dintre dumneavoastră v-ați lăsat păcăliți și ați pus ștampila pe reprezentanții PNL-USR, trimițând în Parlament și, implicit, în Guvernul României niște oameni care, prin incompetența lor, vă afectează în mod direct și dramatic traiul de zi cu zi.

Îmi aduc aminte că, în 2018, când salariile creșteau, când se finanțau proiecte de infrastructură în fiecare localitate, iar România era pe locul doi la creștere economică în UE (conform datelor EUROSTAT), toți liderii PNL și USR susțineau libera exprimare cu ajutorul plăcuțelor suedeze, chiar dacă un astfel de mesaj vulgar nu avea ce căuta în spațiul public, într-o țară civilizată. 

Analizând la rece, nu cumva nu doar PSD, ci și dumneavoastră, dragi români, sunteți beneficiarii mesajului plăcuțelor suedeze livrat de PNL – USR, fiind victimele directe ale politicii dezastruoase duse de PNL-USR?

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș