spot_img
15.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

FOTO: Taloane reținute și amenzi de peste 120.000 de lei, la transportatorii de persoane și mărfuri

Știri din Județ

Publicitate

Autovehiculele pentru transportul persoanelor și al mărfurilor au făcut obiectul unor ample acțiuni de control, desfășurate în perioada 11 – 17 octombrie de către polițiștii rutieri în strânsă colaborare cu inspectori din cadrul I.S.C.T.R.. Activitățile de control au fost organizate simultan în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Polițiștii sibieni din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au acționat pe drumurile național – europene și pe cele județene și au verificat 524 de autovehicule de transport de marfă și transport de persoane, în urma controalelor fiind aplicate peste 130 de sancțiuni contravenționale în valoare de 111.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Acţiunile au avut drept obiectiv principal creșterea gradului de siguranță rutieră prin combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și a transportului public de marfă cu capacitatea de transport mai mare de 3,5 t.

WhatsApp Image    at
WhatsApp Image    at
WhatsApp Image    at
WhatsApp Image    at
WhatsApp Image    at
WhatsApp Image    at
WhatsApp Image    at

Pe A1, Sibiu – Hunedoara, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi Sibiu – Holdea au verificat 358 de autovehicule destinate transportului de marfă și de persoane și au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale în valoare de 125.000 de lei. Au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Printre neregulile constatate de către polițiști amintim conducerea sub influența alcoolului, conducerea unor autovehicule care prezintă defecțiuni tehnice, nerespectarea programului de conducere și odihnă, nereguli cu privire la funcționarea tahografului, supragreutate, neportul centurii de siguranță și altele.

Reprezentanții I.S.C.T.R. care au acționat atât pe DN 1, cât și pe A1, au verificat 176 de autovehicule și au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 214.000 de lei. 10 autovehicule au fost imobilizate, 4 dintre acestea pentru nereguli în utilizarea tahografului și 6 pentru supragreutate.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

LOAMNEȘ: Investiții masive în școli

Rășinariul are capelă mortuară la standarde