spot_img
11.8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Cine ţine închisă o parte din strada Ocnei din Sibiu?

Știri din Județ

Publicitate

Sibienii mai în vârstă îşi amintesc că strada Ocnei nu avea actualul traseu şerpuit, ci mergea drept până la Podul de piatră de peste Cibin. Asta până în anul 1965, când comuniştii au decis să pună porţi la ambele capete ale străzii. Motivul de atunci era că fabrica Independenţa îşi putea desfăşura mai uşor astfel activitatea în secţiile aflate de o parte şi de alta a străzii. După Revoluţie, când fabrica treptat a intrat în colaps şi nu a mai produs nimic, statul român a divizat Independenţa în mai multe firme. Una dintre ele, Casa Albă Independenta a primit şi strada închisă de comunişti. Cadou.

Una din cele mai vechi străzi ale Sibiului, strada Ocnei, coboară din Piaţa Mică spre râul Cibin. Doar că din 1965, traseul său a fost blocat de comunişti. Două porţi mari de fier au blocat strada şi aşa a rămas până astăzi. Primăria Sibiu a încercat în nenumărate rânduri să redeschidă strada care face legătura între cartierul Terezian şi Centrul Istoric, fără succes. Şi a apelat la instanţă.

După Revoluţie, fabrica Independenţa, cea care în comunism a blocat strada în 1965, a intrat în declin. Statul Român a decis să o împartă în mai multe firme. Una dintre acestea, Casa Albă Independenţa, la care acţionar majoritar este SIF Transilvania, alături de mulţi foşti angajaţi şi nu numai, a obţinut în patrimoniu şi bucata de 3.900 mp din strada Ocnei printr-un certificat de atestare a dreptului de proprietate nr 3672 din 1997. Cum a putut fi emis un astfel de certificat la vremea respectivă este neclar, pentru că, deşi închisă de comunişti, terenul străzii nu a aparţinut fostei fabrici Independenţa.

Primăria Sibiu a încercat să negocieze cu noii proprietari ai străzii, Casa Albă Independenţa, dar fără succes, aşa că în 2019, Primăria şi Consiliul Local Sibiu au deschis proces la Tribunalul Bucureşti pentru anularea Certificatului din 1997 contra Ministerului Economiei şi firmei Casa Alba Independenta. Doar că, tipic românesc, Tribunalul Bucureşti, după amânări, şi-a declinat competenţa la Curtea de Apel Alba Iulia. Iar judecătorii de la Alba şi-au declinat şi ei competenţa la Curtea de Apel Bucureşti. Dosarul a ajuns din nou la Bucureşti în 20 iulie 2021… fără termen de judecată! Culmea ironiei este că între timp, firma Casa Albă Independenta a închiriat sediul fostelor birouri Independenţa, Judecătoriei şi Tribunalului Sibiu!

Mulţi sibieni se întreabă, pe bună dreptate, de ce o stradă istorică a Sibiului, ca strada Ocnei, este în continuare blocată. Primăria şi Consiliul Local Sibiu nu pot face decât să aştepte ca procesul la Curtea de Apel Bucureşti să primească un termen şi să se judece. Iar speranţa este să câştige, pentru că în 1997 cineva, se pare, a comis un abuz prin trecerea în proprietarea unei firme a acelei părţi din strada Ocnei.

Publicitate

3 COMENTARII

  1. Buna ziua
    Daca s-ar deschide strada macar pietonal ar lega cartierul Terezian de Centru si nu sar mai ocolii atata. Vedeti poza cu schta. Spun astea pt ca locuiesc in Terezian de 10 ani si ocolesc foarte mult pe jos si nu numai eu. Multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului

Floriile, sărbătoarea Regelui care vine…