spot_img
7.2 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Testele de salivă pentru elevi – cel mai mare tun financiar post-decembrist?

Știri din Județ

Publicitate

Presa centrală a relatat săptămânile trecute că Ministerul Educaţiei a plătit peste 80 de milioane de lei pentru un prim lot de 9 milioane de teste de salivă care trebuie aplicate în şcoli, elevilor, din 2 decembrie. Ideea de a testa de două ori pe săptămână elevii contra coronavirusului COVID este bună şi deja aplicată de mult de alte ţări europene. Metoda cum a fost aplicată la noi este deficitară, neigienică şi „miroase” a mega-tun financiar din bani publici. Asta în condiţiile în care din cele trei firme câştigătoare, două sunt controlate de fraţii Cămătaru şi Cătălin Botezatu, conform presei centrale.

SIBIU INDEPENDENT a vorbit zilele acestea cu mai mulţi directori şi profesori de şcoli din judeţul Sibiu despre testele de salivă. Vineri, 27 noiembrie, adică în ultima zi lucrătoare înaintea mini-vacanţei decisă de Guvern, fiecare şcoală a trebuit să trimită om la Inspectoratul Şcolar SIbiu să ridice testele de salivă. Iar ordinul venit de la Ministerul Educaţiei si transmis directorilor din judeţ de inspectorul general Monica Munteanu a fost ca testele să fie aplicate de joi dimineaţa, adică din 2 decembrie, prima zi după mini-vacanţă.

Surpriza cadrelor didactice a fost la deschiderea cutiilor cu teste. Acestea NU conţin kit-uri individuale de teste de salivă pentru a fi aplicate elevilor. Ele conţin nişte pungi mari cu 50 de bețișoare într-o pungă, 50 de căpăcele într-o pungă, 50 de flacoane într-o pungă, 50 de pliculețe cu substanță într-o pungă. Şi un manual de utilizare pe o foicică. Atât. Fără mănuşi de unică folosinţă.

După ce două săptămâni Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii s-au jucat prin presă de-a declaraţiile despre cine poate aplica aceste teste elevilor, problema a rămas pe capul profesorilor. Deşi pe cutiile primite scrie clar că se aplică DOAR de personal medical. Asta nu a contat pentru Ministerul Sănătăţii. Unele şcoli au cadru medical, de obicei asistentă. Dar multe şcoli împart o asistentă. Ori este evident că o persoană nu poate testa 900-1500 de copii de două ori pe săptămână deodată. Plus că unii copii învaţă de după-masa, deci vin mâncaţi la şcoală şi testul nu mai este concludent.

Aşa că directorii şcolilor vor trebui să delege profesori să asiste cadrul medical al şcolii sau să îl înlocuiască, unde acesta nu există. Dar cum vor putea aplica testele din pungile de 50 de beţigaşe, căpăcele etc? Se presupune că cineva, adică tot profesorii, trebuie să cumpere din banii lor mănuşi de unică folosinţă pentru a forma kit-urile individuale, în şcoală… unde condiţiile igienice nu sunt de laborator. Ori acest fapt încalcă normele sanitare în domeniu, chiar şi de la noi din ţară. Plus că teoretic profesorii sunt liberi în aceste zile, ca toţi bugetarii, şi nu există timp fizic pentru pregătirea kit-urilor pentru joi, 2 decembrie.

Să luăm un exemplu: o şcoală cu 1500 de elevi şi o asistentă. Să presupunem că în 2 decembrie, de dimineaţă se apucă să ansambleze kiturile. Rezultă că îi trebuie 3.000 de minute, cu o medie de 2 minute pe kit. Dacă sunt mai multe persoane, timpul se reduce. Dar alte persoane, ar fi profesorii, care teoretic trebuie să predea la ore. Apoi vine testarea. Să testezi 1.500 de elevi cu un singur cadru medical îţi ia 12 ore. Adică nu ai cum fizic să testezi o şcoală mare întreagă într-o zi, decât dacă transformi profesorii în cadre medicale de ocazie. Şi să nu mai stea la predat ore, ci la aplicat teste de salivă.

Mai mult, Ministerul Educaţiei a trimis dispoziţie să fie distribuite kit-uri părinţilor, pentru ca aceştia să le aplice elevilor. Adică nu mai există un control al rezultatelor – cine ştie cui aplică părintele kitul? Mai mult, acesta deja trebuie format de profesori, manevrat, apoi dat părintelui. Lanţul igienic dispare… Să nu mai punem la socoteală părinţii care refuză testarea copiilor lor.

Spută, nu salivă

Dar dincolo de toate aceste probleme organizatorice, problema de bază este că unul din producătorii chinezi New Gene scrie pe siteul său despre testele produse: se folosesc la examen de spută, nu salivă. Se pare că Ministerul Educaţiei nu face diferenţa dintre spută şi salivă. Metoda de colectare a sputei fiind total diferită de a salivei. Ori cum a cumpărat Ministerul Educaţiei 9 milioane de teste de salivă, dacă pe cutiile livrate scrie să sunt de spută? Poate pentru că testele provid de la diferiţi producători chinezi, iar unii au trecut pe cutii sintagma „Metoda aurului coloidal/Salivă”, alţii nu au trecut nimic. Dar chiar şi producătorul care a trecut că este test de salivă, precizează că acest test nu este o dovadă a infectării COVID, ci doar un element adjutant şi care poate indica o posibilă infectare.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” solicită Guvernului României blocarea distribuţiei testelor din salivă pentru depistarea SARS-CoV-2 şi distribuirea în unităţile de învăţământ a unor kit-uri individuale, întrucât testele care au ajuns în inspectoratele şcolare nu respectă nicio regulă de siguranţă sanitară.

„Testele din salivă care au ajuns în inspectoratele şcolare nu respectă nicio regulă de siguranţă sanitară, acestea urmând să fie manipulate de cel puţin trei persoane înainte să ajungă la elevi, în condiţiile în care nu toate piesele care formează kit-ul sunt ambalate şi sigilate individual.” se arată într-un comunicat al celor două federaţii trimis astăzi presei.

Sursa foto: Stefan Pălărie, Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri