spot_img
11.8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Jaf la o casă de schimb valutar din Sibiu. Hoțul avea un pistol

Știri din Județ

Publicitate

O casă de schimb valutar din municipiul Sibiu a fost jefuită pe 31 decembrie 2021, atunci când un bărbat a intrat înarmat cu un pistol și a sustras o sumă de bani.

Jaful s-a produs la o casă de schimb valutar de pe strada Bihorului din Sibiu iar imediat după faptă, trecătorii, alarmați de strigătele angajatei, au reușit să-l imobilizeze pe autor. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Ațel, acesta fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Ulterior, la data de 1 ianuarie 2022, bărbatul a fost arestat preventiv.

Profitând de un moment de neatenție al operatoarei unei case de schimb valutar din municipiul Sibiu, acesta ar fi pătruns în incinta casei de schimb și ar fi sustras dintr-un sertar suma de 2.150 de euro. În condițiile în care accesul în casa de schimb valutar în cauză se realizează prin incinta unei alte societăți, persoanele prezente în societate, alertate de operatoare, au intervenit și l-au imobilizat pe bărbat până la sosirea unui echipaj din cadrul I.J.J. Sibiu. În urma controlului efectuat asupra bărbatului, forțele de ordine au identificat un pistol, tip revolver de zgomot, neîncărcat cu muniție.

Suma de 2.150 de euro a fost recuperată integral. De asemenea, față de reprezentanții casei de schimb valutar s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru neîndeplinirea condițiilor de siguranță.

„În data de 31.12.2021, ora11.20, un echipaj de jandarmerie a fost direcționat de IPJ Sibiu la o casa de schimb valutar din municipiul Sibiu. În urma unui apel prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 s-a sesizat faptul că la o casă de schimb valutar, un bărbat a intrat în încăperea unde își desfășura activitatea angajata și a sustras o sumă de bani. Ajunși imediat la fața locului, jandarmii au găsit bărbatul imobilizat de cetățenii care se aflau în zonă.
În urma verificărilor efectuate de jandarmii sibieni, s-a constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 32 de ani din județul Sibiu, care avea asupra sa o armă, depistată în momentul imobilizării. Au fost întocmite actele premergătoare și împreună cu persoana în cauză și arma găsită au fost predate polițiștilor sibieni pentru continuarea cercetărilor.
” au declarat reprezentanții Jandarmeriei Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului

Floriile, sărbătoarea Regelui care vine…