10.7 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Grevă în școlile din Sibiu

Știri din Județ

Mai mulți profesori și educatori (membri de sindicat) vor intra miercuri, 19 ianuarie în grevă, potrivit unui comuncat remis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” (FSE). Protestul presupune ca profesorii să înceteze activitățile la clase în intervalul orar 11.00-13.00.

Profesorii care vor intra în grevă sunt afiliați ai Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, organizații reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar. Motivul care a provocat acest protest reprezintă refuzul guvernanților de a mai purta negocieri pentru adoptarea unor măsuri concrete pentru mai multe puncte solicitate de reprezentanții profesorilor în ultima lună.

Principalele revendicari:

“1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);

2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;

3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;

4. Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;

5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;

6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.”


Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri