12.9 C
Sibiu
marți, 16 aprilie, 2024

Dr. Victoria Bîrluţiu, declarată cetăţean de onoare al comunei Sadu

Știri din Județ

Şefa Clinicii Boli Infecţioase din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, dr Victoria Bîrluţiu, a primit, joi, titlul de cetăţean de onoare al comunei Sadu, în semn de preţuire pentru efortul de a salva vieţile pacienţilor de la începutul pandemiei de COVID-19 şi nu numai, ea fiind primul medic din judeţ care primeşte un astfel de titlu.

„Consider că noi, cei care administrăm comunităţile, avem datoria să contribuim pentru construcţia modelelor vocaţionale pentru viitor, dar şi să apreciem aceste valori, mai ales în situaţii de criză sanitară de pandemie. Nu este doar gestul şi decizia noastră, este un răspuns al cetăţeanului care, prin noi, aduce mulţumire şi preţuire pentru profesionalismul şi grija de care dă dovadă corpul profesional medical. Doamna conf.univ.dr Victoria Bîrluţiu, prin apartenenţa la comunitatea noastră, nu este doar un model de profesionist, ci şi un model de construcţie şi promovare a valorilor satului românesc. Suntem mândri să avem în familia comunităţii noastre oameni de suflet, precum domnia sa”, a declarat primarul comunei Sadu, Valentin Ivan.

Infecţionistul Victoria Bîrluţiu este unul din medicii care au consultat şi tratat cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19 din judeţul Sibiu.

„Vreau să vă mulţumesc într-un mod deosebit, m-aţi copleşit azi (…) Cu siguranţă, ce aţi făcut astăzi reprezintă pentru mine cea mai importantă distincţie, pentru că este una civică, din afara cadrului meu profesional, care înseamnă o recunoaştere de cu totul altă factură, a omului care apelează la greu, la om (…) Implicarea în perioada aceasta este a tuturor colegilor mei, practic sistemul sanitar românesc a fost în această perioadă, în totalitate, într-un efort pe care poate unii din exterior nu l-au perceput ca atare. Dar să ştiţi că a fost uriaş (…) Cred că distincţia o voi împărţi cu secţia (de Boli Infecţioase n.r.). Mulţumesc”, a spus medicul Victoria Bîrluţiu, la primirea titlului.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis felicitări medicului sibian, spitalul în care lucrează fiind în subordinea instituţiei pe care o conduce.

„Ultimii doi ani ne-au arătat că printre medici avem chiar caractere eroice, capabile de sacrificiu pentru binele public. (…) Doamna doctor Bîrluţiu (…) s-a dedicat pacienţilor nu o zi, nu două, ci de la zi la zi, val după val (…) Salut iniţiativa Primăriei Sadu şi le transmit sădenilor să fie mândri că au în mijlocul lor un medic atât de valoros şi un medic cu suflet atât de bun pentru întreg judeţul”, a spus preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Unul dintre pacienţii trataţi de COVID-19 de medicul Victoria Bîrluţiu a fost şi prefectul judeţului, Mircea Creţu, care a ţinut să îi mulţumească şi el joi.

„Pe doamna doctor o cunosc de câţiva ani (…) Pot să vă spun că am fost pacient al dânsei în această perioadă. Îi mulţumesc pentru tot ce face pentru cetăţenii judeţului Sibiu, vă spun sincer, nu ştiu de unde are atâta energie, dar sunt sigur că tot de undeva de sus, de la Dumnezeu”, a spus prefectul Mircea Creţu.

Victoria Bîrluțiu este medic infecționist din 1994, după efectuarea specializării la Cluj Napoca, cadru uinversitar din 1996 (trecând prin etapele de promovare de la asistent universitar, șef de lucrări la conferențiar universitar din 2006). Din 1990 lucrează la Spitalul Clinic Județean Sibiu (odată cu promovarea examenului de secundariat național în specialitate), în aceeași secție pe care o manageriază din 2006. În ceea ce privește formarea profesională are un doctorat în domeniul Medicină, sub coordonarea UMF Cluj-Napoca în infecții sistemice, finalizat în 2003, un stagiu de pregătire în Franța, în antibioterapie, iar din 2011, a obținut specialitatea de Medicină Internă. 

În aceeaşi şedinţă a primit titul de cetăţean de onoare al comunei Sadu şi preotul Gheorghe Neagoe.

Sursa info: AGERPRES

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Champions Sibiu s-a calificat la turneul final