22.2 C
Sibiu
marți, 16 aprilie, 2024

Cei mai mulți pacienți cu COVID-19 din ATI sunt persoane în vârstă nevaccinate, iar numărul acestora este în creştere

Știri din Județ

Majoritatea bolnavilor cu COVID-19 care sunt internaţi în secţiile ATI din spitalele din judeţul Sibiu sunt persoane în vârstă, nevaccinate, iar numărul acestora este în creştere, dovadă că a fost nevoie să se interneze asemenea pacienţi şi la Spitalul Militar de Urgenţă în ultimele zile, au precizat marţi, pentru AGERPRES, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Lucian Blăguţiu şi medicul şef al Secţiei ATI de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Mihai Sava.

„Marea majoritate (a celor internaţi în valul cinci la ATI cu COVID-19 – n.r.) sunt vârstnici, cu patologii asociate şi nevaccinaţi. Aceasta este realitatea. Sfatul meu în continuare este ca populaţia să se vaccineze şi să-şi menţină normele de distanţare, mai ales la tulpina aceasta care este extrem de contagioasă”, a explicat şeful celei mai mari secţii ATI din judeţul Sibiu, Mihai Sava.

Marţi sunt internate în secţiile ATI din judeţul Sibiu 25 de persoane, din care 22 de adulţi şi trei minori, potrivit Prefecturii Sibiu. Din cele 25 de cazuri de COVID-19 de la ATI, 17 sunt la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, trei sunt la Spitalul Militar de Urgenţă, iar două sunt la Spitalul Municipal din Mediaş.

Directorul executiv al DSP Sibiu, medicul Lucian Blăguţiu, spune că în toate secţiile ATI cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19 sunt vârstnicii nevaccinaţi.

„Cei nevaccinaţi sunt în ATI-uri ca şi în valul patru. (…) Transmiterea este comunitară, deci circulaţia virusului nu mai poate fi controlată, receptivitatea este mare în cazul lor (a vârstnicilor nevaccinaţi – n.r.) şi nu-i protejează o simplă izolare la locuinţă, pentru că orice contact cu un vaccinat care transportă virusul îi poate îmbolnăvi. (…) Numai vaccinarea ne protejează, faptul că stau acasă şi cred că mă protejez este un fals sentiment de siguranţă”, a precizat medicul Lucian Blăguţiu.

În spitalele din judeţul Sibiu sunt internaţi, marţi, 310 bolnavi cu COVID-19, din care două treimi sunt nevaccinaţi. 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri