Senatorul USR de Sibiu, Claudiu Mureșan, este noul președinte al Comisiei pentru mediu din cadrul Senatului, după ce în primele două sesiuni ale actualei legislaturi a fost președinte al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.
Claudiu Mureșan: „Azi am condus prima ședință a Comisiei pentru mediu în care am adoptat un raport de admitere pentru L3/2022, proiect care stabilește la 60% obiectivul anual de reducere a cantităților de deșeuri municipale eliminate prin depozitare, din care minim 50% reciclare și la 10%, alte forme de valorificare.”
Prioritățile senatorului USR la conducerea Comisiei vor fi și obiectivele României asumate prin PNRR:
- Managementul apei – trebuie asigurată sustenabilitatea apei pentru un viitor sigur al populației, mediului și economiei;
- Protejarea pădurilor și a biodiversității –
- Managementul deșeurilor –aproximativ 1240 de milioane de euro au fost alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență pentru accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în România.
Claudiu Mureșan: „Ne-am asumat aceste obiective și trebuie să depunem maximum de diligență, pentru că, prin îndeplinirea acestora, nu facem altceva decât să ne creăm condiții mai bune de viață. Dar pentru asta e nevoie de noi toți. Un alt subiect asupra căruia îmi voi îndrepta atenția în calitate de președinte al Comisiei pentru mediu, este reprezentat de obligațiile impuse prin directivele europene în problematici de mediu, pe care autoritățile naționale nu le îndeplinește. Peste 17 proceduri sunt deschise împotriva României, unele dintre acestea fiind demarate de mai bine de 10 ani și rămase nesoluționate până în prezent.”
În calitate de reprezentant al USR, Claudiu Mureșan va participa activ și va susține în actuala sesiune parlamentară, ca obiectivele partidului în domeniul mediului să fie îndeplinite. Printre acestea se numără:
- aprobarea proiectului de lege care instituie un registru național de mediu și un cazier de mediu (proiect depus în luna Ianuarie de parlamentarii USR Oana Cambera și Dragoș Popescu);
- depunerea unei inițiative legislative privind instituirea unui „Program al pădurii”, prin care să fie stopat modul haotic și fraudulos prin care se realizează exploatarea lemnului și transportul acestuia;
- întreprinderea de acțiuni privind asigurarea calității aerului;
- stoparea încercărilor de adoptare a unor inițiative legislative care ar putea avea impact negativ asupra mediului;
- crearea ”DNA-ului pădurilor și mediului”.
La nivel local, Sibiul se confruntă și el cu probleme de mediu, alături de alte județe din România. Un exemplu ar fi suprafața de spații verzi per cap de locuitor. La ultimele statistici ale INS, fiecare locuitor din Sibiu, ar beneficia de numai 11,6 mp suprafață de spațiu verde, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate din standardul Uniunii Europene. De asemenea, tăierile ilegale de păduri reprezintă o problemă și pentru județul Sibiu – conform rapoartelor Gărzilor de Mediu, circa 20.000 m3 de lemn a fost tăiat ilegal în ultimii doi ani în județul Sibiu.
Economist de profesie, Claudiu Mureșan este licențiat al Academiei de Studii Economice din București, are un master în Drept European la Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, cursuri postuniversitare în Managementul Instituțiilor Publice și al Societăților Comerciale la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca și un Executive MBA / Romanian – French Inde Professional MBA (CNAM Paris – ASE București). A condus filiala ABN AMRO Bank din Sibiu si a activat în mediul privat, unde a condus afaceri dezvoltate în parteneriat cu companii importante, locale sau cu capital străin, director de restructurare, CEO și membru în Consiliile de Administrație ale unor companii private mari din județul Sibiu și din Brașov. Din 2008, este consultant pentru restructurare, având în portofoliu colaborări cu companii locale și multinaționale.